Despre „justificarea stiintifica” de catre asa zisa „comisie a Academiei de stiinte” a „decretului ocupational” al lui Mihai Ghimpu

Deja s-a mentionat ca declararea de catre partaghenose Ghimpu a datei de 28 iunie drept „zi a ocupatiei sovietice a Basarabiei” constituie in primul rind o incercare de a declara nelegitima insasi statalitatea moldoveneasca si a mentiona inca odata in plus, de asta data prin „decret prezidential”, despre „caracterul romanesc” al „provinciei romanesti Basarabia”. Evident ca o asa tentativa a fost declarata de catre Curtea Constitutionala neconstitutionala si, deci, nelegitima.

Ultranationalistul de tip legionar Ghimpu si compania lui de adevarati ocupanti-romanizatori urasc tot ce-i moldovenesc si tind sa stearga din memoria poporului insasi amintirea de popor moldovenesc, pentru a purcede spre demontarea practica a Republicii Moldova si „alipirea” ei la „Patria-muma Romania Mare”. Insa nu eu i-i zic lui Ghimpu fascist, ci el la initiativa proprie s-a situat un acelasi rind cu Hitler si Antonescu, declarind ca in ziua de 9 mai se afla printre cei invinsi.

Idealul lui il constituie calaul nazist si criminalul de razboi Ion Antonescu, sarbatoarea lui este 22 iunie 1941, doliul – 28 iunie 1940, iar tragedia – 9 mai 1945. Eroii lui sint canibalii fascisti de tip Ion Antonescu, demult condamnati de catre intreaga omenire civilizata. Anume in contectul acesta si trebuie receptionat „decretul ocupational” al presedintelui interimar si tot ce-a urmat la initiativa lui dupa aceasta.

In societatea civilizata contemporana nici un om care se respecta nu va intinde mina unor astfel de persoane. Drept ca prin aceasta actiune el si-a pus, in primul rind, „partenerii” de coalitie intr-o situatie incomoda si numai in al doilea rind – Moldova, existenta statala a careia o uraste atit de mult.

Insa acestui marginal politico-intelectual nu i-a ramas prea mult pina la acel moment cind, transformindu-se intr-un cadavru politic, v-a porni pe calea lui Druc, Lari, Mosanu si Matei(ciuc) spre nefiinta politica.

Cit priveste pretentiile financiare si de alt ordin fata de Rusia – toate ele sint atit de absurde ca pot fi „in serios” comentate doar la adunarile PL-ului.

Dar sa revenim la ziua de 28 iunie. Istoriei i-a fost pe plac ca ea sa devina un simbol al statalitatii moldovenesti, zi cind in anul 1940 s-au terminat cei 22 de ani de anexare a teritoriului Republicii Moldovenesti de catre oligarhia semifeudala romaneasca. Drept rezultat, la 2 august 1940, poporul moldovenesc reunit si-a restabilit statalitatea in cadrul statului multinational sovietic.

Nu trebuie ignorat nici faptul ca 27 august 1991, cind a fost proclamata independenta Republicii Moldova, de asemenea este o consecinta politico-juridica directa a evenimentelor din iunie-august 1940 din istoria poporului moldovenesc.

Evenimentele ce au urmat – atacarea Uniunii Sovietice la 22 iunie 1941 de catre Romania (satelit al Germaniei hitleriste) au fost o incercare de a reface situatia si a-si returna Basarabia, insa, reiesind din principiile dreptului international, ele nu pot fi calificate drept o continuare a asa zisei probleme basarabene. Din acest punct de vedere, intentia Romaniei de a-si rezolva problemele sale teritoriale dupa 22 iunie poate fi interpretata doar ca agresiune impotriva statului vecin cu scopul anexarii teritoriului lui recunoscut international.

Si acest fapt elita romaneasca i-l constientiza foarte bine. Astfel, teza lui Ghimpu & Ko despre „ocupatia din 1940”, iar mai apoi despre razboiul “pentru eliberarea teritoriilor istorice” este combatuta chiar de documentele oficiale ale guvernului fascist roman. Astfel, la sedinta Consiliului de Ministri din 8 iulie 1941, vice-presedintele (calau prin cumul) Mihai Antonescu a spus urmatoarele: “Atita vreme cit ostilitatile continua, atita vreme cit statul roman nu a facut un decret de anexiune a acestor teritorii, cu organizarea carora noi ne ocupam, noi ne gasim intr-un regim de ocupatie belica, iar nu de ocupatie ca mod de dobindire a teritoriului. Prin urmare, aici se exercita o suveranitate de ocupant, iar nu de stat suveran. Pina la momentul cind vom face declaratia de anexiune formala, si aceasta n-o putem face decit in momentul cind ostilitatile sunt terminate sau chiar ajung la un punct cind ne ingaduie anexiunea formala, pina atunci, din punct de vedere al dreptului pur, noi ne gasim intr-o ocupatie militara si regimul legal este condus de legile razboiului”.

Cu alte cuvinte, chiar si conducerea antonesciana intelegea ca teritoriul Basarabiei in iulie 1941 era, din punct de vedere al dreptului international, un teritoriu ocupat. Adica, „juristul” sovietic Mihai Ghimpu este combatut de juristul roman („profesor” de drept international) Mihai Antonescu.

Evident, ca acest „decret prezidential” este balzam pe sufletul nu doar a nationalistilor romani care urasc de moarte Moldova, dar si a separatistilor tiraspoleni: aici interesele lor coincid. Insa si pentru Ghimpu personal, si pentru echipa lui, agravarea continua a sciziunii teritoriale a Republicii si distantarea maximala a ambelor maluri ale Nistrului este o conditie incontestabila a lichidarii Satului independent Moldovenesc si anexarii lui la Romania. Acest „decret” simbolizeaza reanimarea fortelor ultranationaliste proromanesti din anii 1990-1992, care uzurpasera pe atunci puterea la Chisinau si dezlegasera varsarea fratricida de singe pe malurile Nistrului.

Si astazi tot aceste forte politice au impins societatea moldoveneasca intr-o stare de „razboi rece” civil si inceearca s-o scindeze definitiv dupa principiul politic si national-teritorial. Anume acesti oameni doresc sa demonstreze „inconsistenta” statalitatii moldovenesti, sa plaseze Moldova intr-o stare de haos absolut si necontrolabil, pentru a declara mai apoi ca „unica iesire din el e unirea salvatoare cu Romania”.

In acest context, a doua editie a asa numitei „comisii Ghimpu”, de asta data sub conducerea academicianului Andrei Esanu, de asemenea este o continuare a aceleiasi serenade romanounioniste a presedintelui interimar. Si li-i acru tovarasilor savanti de adevarul istoric. Daca trebuie, ei au luat si au organizat o confirmare „stiintifica” a dreptatii celui mai drept decret a celui mai drept dintre romanii basarabeni.

Dar s-o luam de la esenta problemei. In primul rind, cum poate fi considerat drept ocupatie evenimentul din 28 iunie 1940 din istoria noastra daca majoritatea absoluta a locuitorilor de atunci ai Basarabiei si Bucovinei de Nord blestemau armata romana in retragere si au salutat sosirea in tinut a Armatei Rosii. Si unde a izbutit dl Esanu sa vada documentele care combat acest adevar. Toate documentele romanesti (atentionam: romanesti, si ni sovietice) din perioada 1918 – 1940 (informatiile sigurantei despre dispozitiile moldovenilor, rapoartele comandamentelor militare instantelor ierarhic superioare, darile de seama a cenzorilor postali, materialele de ancheta a diferitor comisii parlamentare romanesti despre starea de lucruri din Basarabia, memoriile politicienilor romani si basarabeni, multiplele articole din presa bucuresteana despre situatia din tinutul nostru etc., etc.) de fapt striga pina in cer despre ura si dispretul majoritatii absolute a moldovenilor fata de ocupantii romani.

Cum se poate a „nu observa” un strat documentar de 99%. Cum poate fi ignorat faptul ca peste 97 de procente din locuitorii tinutului in 1918 se pronuntau categoric contra anexarii Basarabiei la Romaniua regala, ca din asta cauza doar in perioada 1918-1924 de catre autoritatile romane au fost impuscati peste 32 de mii de basarabeni, iar in toti cei 22 de ani cit moldovenii s-au „incalzit la tata Patriei-mume” 3 din 5 copii nou nascuti nu ajunjeau la virsta de 5 ani?!

Le vom aduce domnilor Esanu & Ko unele argumente despre „raiul romanesc” pentru basarabeni. Primul din ele l-am selectat din raportul subcomisiei parlamentare asupra cercetarilor facute in judetul Balti: „In judetul Balti bataile au luat o proportie asa de mare, incit par ca au ajuns un intreg sistem de administrare. Bat militarii, bat jandarmii, bat perceptorii... Pentru a ilustra unde s-a ajuns cu bataile este destul sa amintim ca in comuna Marandeni... n-a ramas aproape nici un satean nebatut... Inchisorile medievale... din nenorocire si spre rusinea noastra nationala au reinviat din nou si de asta data puse in slujba jandarmilor nostri in Basarabia si a agentilor de siguranta... O serie de indivizi detinuti... jandarmii si agentii de siguranta i-au chinuit in timpul interogatoriului... cu fierul infierbintat in foc, precum si cu oua fierbinti ce li se aplicau subtiori... Unuia i-au fost taiate palmele cu cutitul, iar peste rani i-a fost pusa sare... Crima aceasta pina astazi a ramas nepedepsita”.

In toamna anului 1923 un gazetar transilvanean vizitase Basarabia si pe paginile ziarului „Adevarul” si-a lasat impresiile despre situatia din tinut. Pentru prima oara el fusese in Moldova dintre Nistru si Prut inca in 1916 si, deci, putea compara cum au evoluat lucrurile in acesti ani. El s-a intilnit cu sute de oameni din diferite judete, de diferite virste si profesii, din diferite categorii sociale si a ramas socat de realitatile de aici. In primul rind, scrie ziaristul, „in locul vorbei frantuzesti, pe care o auzeai de obicei inainte de razboi la majoritatea calatorilor la vagonul de dormit, remarc, cu surprindere, intrebuintarea limbii rusesti. La Iasi, ma dau jos pentru un moment sa-mi cumpar jurnale din Basarabia. Chioscarul ma intreaba: – Rusesti – nu, romanesti, raspund eu. – Romanesti n-avem, fu raspunsul... Nu se cauta!” Si mai departe autorul continua cu tristete: „Mi-am adus aminte de o vorba a unui fost ministru averescan, d. I. Petrovici: «Rusii n-au izbutit in 105 ani sa rusifice Basarabia, noi am reusit in mai putin de patru ani»”.

Trebuie de mentionat ca toate acestea au fost scrise de un partas convins al Romaniei Mari. Si evedint ca rezultatul, despre care scrie acest ziarist, a fost cauzat de politica oficialitatilor romane in tinutul nostru. Oamenii atit de mult urau regimul romanesc de ocupatie, ca reactie la aceasta a fost consolidarea demonstrativa a simpatiilor prorusesti.

Ba mai mult, chiar si cei care au pledat pentru „unire” s-au transformat in antiunionisti: „Toti regreta ca au facut unirea cu Romania in conditiile in care au facut-o. Oameni care si-au expus viata pentru Basarabia, azi iti declara ca daca ar fi in stare sa strice ce-au facut, n-ar sta o clipa la indoiala sa traga dunga peste tot...

Daca mergi la tara si vorbesti cu moldovenii «prosti», auzi aceeasi constatare. Nicaieri nici o incredere. Exceptie fac doar citiva care trag foloase, nevisate, pe urma politicii... Taranii vorbesc cu adevarat dispret despre Raminia si cum te simt ca nu esti «moldovan» de-al lor, iti taie orice credit... Nu pot crede ca stapinirea de acum sa poata ramine. Trebuie sa vie Rusia iarasi...

Strabateti Basarabia de la un capat la altul al ei si pretutindeni veti gasi aproape numai aceasta mentalitate. Romania nu numai ca n-a fost in stare sa cistige sufletul bun si generos al bastinasilor, da, prin metoda ei fundamental gresita, l-a instrainat si mai multde cum fusese inainte”.

Mai jos el continua: „Functionari abuzivi, legi care se schimba in fiecare an de doua ori, ordonante care se contramandeaza tot a doua zi, impozite necontrolate de nimeni, injuraturi, batjocuri, batai, toate acestea au instrainat Basarabia atit de mult, incit toata istoria si toata literatura romana, cita se-nvata prin scoli, nu vor fi in stare sa repare raul nici in timp de citeva decenii. Cam la atita s-a redus cultura romaneasca, pe care a primit-o Basarabia pe urma Unirii ei...”

Noi intelegem ca pentru cititor e cam obositor sa citeasca toate acestea, dar nu putem sa nu le facem pe plac membrilor asa zisei „comisii a Academiei de stiinte” si sa nu le amintim povestea unuia din adeptii Unirii despre situatia politica a Basarabiei in cadrul Romaniei regale. Iata ce marturii i-a lasat dlui Esanu C. Stere: „In Basarabia au avut loc mai multe acte de jaf cu mina armata, asasinate si alte crime savirsite de diferiti reprezentanti ai autoritatilor... Faptul grozav in toata puterea cuvintului este regimul insusi caruia este supusa Basarabia. Trei milioane de suflete traiesc in afara de legi si sint, in mod normal, la discretia oricarui agent administrativ de la cel mai de sus pina la cel mai de jos. Toate garantiile unei vieti cetatenesti organizate si ocrotite de legi lipsesc. Un stat modern nu se poate intelege fara un minimum de aceste garantii. Basarabia nu cunoaste nici una...

S-a pierdut pina si notiunea de justitie. Un om poate fi condamnat si executat cu procedura cea mai sumara de catre „tribunale” improvizate, necunoscute de nici un text de lege in conditii pe care popoarele civilizate nici pentru timpul de razboi nu le-ar putea tolera.

Si cind lipsesc garantiile legale de libertate individuala, libertatea presei, justitia independenta si impartiala... ne putem mira ca in Basarabia viata, onoarea si averea cetatenilor sunt la discretia celui dintii ajutor de subprefect, jandarm rural sau chiar a oricarui caporal-sef de echipa? Grozaviile izolate care patrund in presa sunt un produs fatal al acestui regim. Toate „anchetele” si „sanctiunile” nu pot da nici un rezultat si n-au nici o insemnatate, cita vreme ramine in picioare oroarea sistemului insusi pe care nici negrii din coloniile africane nu-l pot invidia... Dar unde ar putea fugi negrii din Basarabia de urgia unei administratii, care zice ca i-a mintuit de jugul rusesc?”

Insa partasii tezei despre „ocupatia sovietica” nu doresc sa auda nimic si repeta una si aceiasi de parca-s zavoditi, probabil considerind ca spunind permanent „halva-halva” moldovenilor li se va face dulce in gura. In realitate, dle Ghimpu, deja li-i acru... de Dumitale. Si de parca in toata perioada sovietica n-a mai fost nimic altceva decit teroare, deportari, foamete, abuzuri si incalcari de lege. Nimeni nu neaga, in anii stalinismului toate aceste crime au avut loc, dar chiar atunci a fost si dezvoltare in toate domeniile vietii social-economice si culturale. Astfel doar in 1940 au fost deschise de citeva ori mai multe scoli medii si medii necomplete decit existau pina atunci. Sa nu mai vorvim de gigantica modernizare a Moldovei in deceniile de dupa moartea tiranului Stalin. In anii ’70-’80 Republica cu adevarat s-a transformat intr-o gradina infloritoare. Daca dl Ghimpu a uitat despre aceasta, sa-l intrebe pe dl A. Taran, caci d-lui este specialist in problema modului socialist de viata...

In al doilea rind, cum au putut stimatii nostri colegi din asa numita „comisie Esanu” sa declare ilegala de pe pozitiile dreptului international intoarcerea Basarabiei in componenta URSS si sa-i zica ocupatie, daca din 1918 si pina in 1940 nici o tara din lume n-a recunoscut de-jure anexarea Moldovei Pruto-Nistrene la Regatul semifeudal Roman? Aud deja niste exclamatii de bucurie: dar cum cu „protocolul ambasadorilor” (Angliei, Frantei, Italiei, Japoniei) din 1920? Problema e in faptul ca fiind semnat, el asa si n-a intrat in vigoare din cauza neratificarii lui de una din partile semnatare. Si acest fapt intotdeauna l-au recunoscut remarcabilii diplomati romani Titulescu si Cretzeanu. Iar SUA in genere niciodata n-au recunoscut anexarea Basarabiei la Romania, considerind-o ocupatie clasica.

Ba mai mult, cind in iunie 1940 Uniunea Sovietica a cerut categoric (in istoriografia romanista predomina termenul ultimativ) de la autoritatile romane reintoarcerea Basarabiei, nici o tara din lume (inclusiv toti aliatii Romaniei) nu a sustinut Bucurestii si toate guvernele care s-au expus deschis (sau intr-un alt fel) in aceasta chestiune au sprijinit URSS. Exeptii n-au fost! Si aceasta-i elementar, Watson, pardon (in poloneza, maman) Esanu!

Nici chiar romanii n-au ripostat macar in plan politico-juridic partii sovietice. Constientizind inconsistenta juridica si putreziciunea pozitiei proprii, guvernul roman nici n-a incercat sa faca o declaratie de protest nici pentru „consum extern” si nici pentru cel „intern”. Deoarece in prezent apar speculatii referitor la pozitia conducerii romane in iunie 1940, ne vom referi la rationamentele unui politician destul de bine informat referitor la politica Bucurestiului oficial din perioada respectiva. La 28 august 1940 primul ministru al Romaniei I. Gigurtu ii scria ministrului afacerilor externe german I. Ribbentrop: “Basarabia s-a unit cu Romania la sfirsitul primului razboi mondial… Noi nu am luptat pentru aceasta unire si, printre altele, aceasta unire nu era unul dintre scopurile pe care le urmaream in marele razboi. De aceea… e de inteles de ce poporul nostru a fost de acord cu cedarea (Basarabiei – S.N.) fara lupta”.

In acest context mai apare un rationament: nu numai in 1940, dar nici in 1944, cedind Basarabia Uniunii Sovietice, oficialitatile romane sub nici o forma – inaintarea unui protest sovieticilor, declaratie adresata opiniei publice internationale, adresare oficiala catre statele lumii ori unele organizatii internationale, sau oricare alta manifestare – n-au exprimat ideea precum ca cedarea se face sub presiunea fortei, ca ea este nelegitima, ca Basarabia este „ramint romanesc”. Adica partea romana n-a intreprins nici o actiune cu caracter juridic care ar fi anuntat ca cedarea Basarabiei are un caracter nelegitim atit sub aspectul dreptului international, cit si din punct de vedere al legislatiei nationale romanesti. Invers, acceptind fara astfel de declaratii propunerea sovietica, guvernul roman de facto si de jure recunostea ca transmite URSS un teritiriu sovietic care nu apartine Romaniei.

Daca insa dupa toate cele expuse sa presupunem ca Ghimpu si partasii lui au totusi dreptate, atunci nici Tratatul de la Paris din 1947, nici Actul final de la Helsinki din 1975, nici Actul de la Paris din 1990 nu sint legitime. Dar si ONU, primind Moldova in componenta sa, prea s-a grabit. Trebuia sa astepte „decretul ocupational” al lui Mihai Ghimpu.

Mai mentionam odata pentru cei „uituci”: la 10 februarie 1947 la Paris au fost semnate tratele de pace cu fostii aliati europeni ai Germaniei fasciste prin intermediul carora au fost legiferate schimbarile teritoriale de dupa cel de-al doilea razboi mondial, inclusiv hotarul actual dintre Romania si Republica Moldova. Astfel, „teoria” „ocupatiei Basarabiei in 1940” si, respectiv, a „eliberarii” ei de catre armatele naziste in 1941 are drept scop lichidarea Republicii Moldova prin intermediul „refacerii echitatii si restabilirii adevarului istoric”, transformind-o intr-o provincie a statului vecin.

In acest sens, toate bocetele despre „anexare”, „ultimatum”, „impunere prin forta” etc., etc. s-au inceput mai tirziu si in zilele noastre poarta un caracter ideologico-propogandistic in scopul „educatiei patriotice” a populatiei Romaniei si debilizarii prin intermediul sistemului educational a tineretului din Republica Moldova. Evident, ca aceste actiuni au un scop geopolitic bine determinat: a reface mentalitatea populatiei Moldovei pentru a o lichida in viitor cu minile viitoarelor generatii de moldoveni.

Deci, din punct de vedere al dreptului international, la momentul lui iunie 1940 fata de actiunea transmiterii Basarabiei Uniunii Sovietice de catre Romania regala nu erau careva pretentii. Iar peste 70 de ani, adica „cu efect intirziat”, unii „patrioti romani” incearca sa „corijeze greseala” prin procedeul rescrierii istoriei in favoarea proectului geopolitic sovin romanesc.

Insa la acel moment (28 iunie 1940) conducerea politica a Romaniei regale a capitulat si a cedat fara lupta aceste provincii pe care le considera „istorice romanesti”. Uniunii Sovietice i-au fost cedate fara cea mai mica, fie simbolica rezistenta, peste 50 mii km2 cu o populatie de aproape 4 milioane de oameni. In urmatoarea monografie v-om arata cit de „legitima” a fost „unirea” Basarabiei cu Romania in 1918. Dar daca statul roman o considera a sa, – „trup din trupul tarii”, – atunci trebuia s-o apere cu orice pret si cu orice jertfe, cum isi apara o mama copiii.

Faptul ca aceasta nu s-a intimplat, volens-nolens, dovedeste ca Basarabia a fost un copil neiubit al Romaniei, o fiica vitrega a „Patriei-mume” si de fapt o colonie in continua degradare din care pe parcurs de 22 de ani numai s-a luat, neintorcindu-se nimic in schimb. Ceea ce nu aperi, nu-ti mai apartine. Deci, daca pina la acel moment Romania mai avea careva pretentii „istorice” si „morale” asupra Basarabiei, fie si recunoscute nu de toata lumea, evenimentele din iunie 1940 le-au spulberat totalmente.

Evident, astazi e greu de spus ce gindeau toti basarabenii in 1940, dar daca presupunem imposibilul, si in 1940 ar fi fost organizat un referendum la care populatia Basarabiei, fara presiuni, sub control international, si-ar fi exprimat liber vointa, numai in componenta Romaniei n-ar fi ramas.

Si daca in caz de domnii Esanu & Ко n-ar fi indeplinit comanda politica a tov. Ghimpu, ci erau cercetatori obiectivi si nepartinitori, ei n-ar fi putut ignora cele expuse mai sus. Apropo, discutind neformal cu unul din membrii „comisiei Ghimpu-2” (calitatile umane si profesionale ale caruia le apreciezi foarte inalt) si aducindu-i argumentele expuse mai sus referitor la statutul international al Basarabiei si starea de lucruri din interiorul tinutului nostru in perioada interbelica (lucru, nu ma indoiesc, cunoscut exelent de toti membrii acestei „comisii”), am ajuns si la perioada anilor ’70-’80. Aici l-am intrebat: „Bine, prietene, cind eram studenti, apoi aspiranti si mai tirziu angajati in cimpul muncii ne simteam sub ocupatie?!” Raspunsul a fost surprinzator: „Fie, dar de cine atunci ne-am eliberat in 1991?”

Cu tot respectul fata de membrii acestei „comisii” astfel de „argumente” demonstreaza doar faptul, ca membrii ei elementar confunda lucrurile: in 1991 nu ne-am eliberat de nimeni, deoarece nu traiam sub ocupatia cuiva. In 1991 a avut loc un divort civilizat al popoarelor URSS!!! Acest lucru il cunoaste intreaga comunitate internationala si nu vor sa-l stie doar „comisiile lui Ghimpu”, conduse de tot felul de savanti si academicieni.

Sa revenim insa la tema si sa aducem si unele argumente de o importanta secunda – despre soliditatea si legitimitatea „comisiei” date.

In primul rind, cine si cind a creat-o intr-o „taina” atit de mare, daca despre aceasta n-au stiut nici macar oamenii care trebuiau primii sa ia parte la acest „proces”. Ma refer la directorul centrului de istorie din cadrul Institutului de Istorie, Stat si Drept al ASM dl Leonid Bulmaga. De asemenea, daca era respectata procedura legala, nu putea fi ignorat nici membrul corespondent al ASM Vladimir Taranov, nici cel mai de vaza specialist in dreptul international din Moldova (de asemenea colaborator al institutlui nominalizat) Alexandru Burian si nici multi alti specialisti.

Dar in asta si-i toata buba, deoarece pentru „justificarea stiintifica a legalitatii decretului” era nevoie nu specialisti, ci romanounionisti. Si printre membrii acestei faimoase „comisii” toti s-au pomenit a fi „buni romani” – anume acest criteriu a stat la baza constituirii ei. „Democratii” nostri de orientare „euro-integrationista” macar de ochii lumii ar fi invitat in componenta „comisiei” si „de altii”. Insa „patriotii adevarati” nu s-au hotarit „sa-si rareasca rindurile” cu tot felul de „elemente subversive”.

In al treilea rind, sa examinam componenta „comisiei Ghimpu” modernizate din punct de vedere al competentei sale. Oare cine sa fie, de exemplu, presedintele ei, dl Andrei Esanu, specialist in cultura moldoveneasca din epoca feodalismului tirziu. Se prea poate ca este un bun istoric. Insa ce are el comun cu problema pe care sub conducerea sensibila a Dumnealui o „solutioneaza” „comisia”? Cred ca tot atita cit este comun intre Gogol si Heghel.

Iar Demir Dragnev, un alt cercetator al feudalismului moldovenesc? Despre competenta acestuia in detalii s-a vorbit in culegerea „De la apologetica comunismului, prin analfabetism si plagiat, spre romanismul xenofob. Chisinau, 2010”. Mai detaliat nu face sa ne oprim asupra biografiei acestui domn care la timpul respectiv a izbutit sa se trudeasca rezultativ pe arena „luptei cu nationalismul romanesc”.

Poate e intr-o pozitie mai favorabila dl Anatol Taran? Oare nu el era de odinoara principalul specialist in problematica modului socialist de viata si ne scria carti de tipul „Pe cale spre comunism!”? Ca sa fiu sincer pina la urma, trebuie sa marturisesc, ca d-lui permanent mentioneaza ca denumirea initiala a lucrarii era „Pe calea restructurarii!” si ca a fost schimbata contrar vointei Domniei sale.. Eu personal il cred la 100%. Dar acest lucru nu schiba esenta – din doua motive: Primul – trebuia sa se dezica de autorat. Daca n-a facut-o, a fost de acord. Al doilea – conteaza nu atit denumirea, cit continutul.

Sau poate cel mai potrivit membru al acestui organism este dl Gheorge Cojocaru, care inca in 1989-1990 ne scria despre „luptele de eliberare a populatiei Basarabiei de sub jugul burghezo-mosieresc al Romaniei in perioada anilor 1918-1940” si despre „inabusirea in singe” a „miscarii populare de eliberare de sub exploatarea burghezo-mosiereasca romana”? Sau poate domnii Gheorghe Nicolaev (specialist in cultura Moldovei Sovietice) si Ion Jarcutchi (tema D-lui – Basarabia secolului al XIX-lea) s-au ispravit cel mai reusit cu sarcina pusa in fata lor?

De fapt mai exista un mare specialist in aceasta problema – apologet al canibalului Antonescu – A. Petrenco, pe care la timpul respectiv, dar fara sa nutreasca cea mai mica incredere in el, KGB-ul a fost totusi nevoit sa-i accepte trimiterea la aspirantura in birlogul ocupantilor si asupritorilor „sarmanilor romani basarabeni”. Revenind din „prizoneratul babilonean” Anatolii Mihailovici s-a apucat de scris carti despre lupta comunistilor cu „potlogarii de liberali” si tot fel de „rie burgheza”, care asuprea fara mila nenorocitii reprezentanti ai secerii si ciocanului (devenite astazi respingatoare in ochii companiei noastre „liberale” – mult mai corect ar fi nationaliste si xenofobe).

Cei drept, in scurt timp el scrie alte cartulii, cum „nemernicii de jidani” (dezarmati) in iunie 1940 maltratau si asasinau nobilii si vitejii ofiteri romani (inarmati pina in dinti) si cum cel mai onest maresal roman, cu multa rivna patriotica, a „curatat” Basarabia, iar cu ea si „Transnistria” de tot felul de „lifte” si „plosniti” (expresia ii apartine lui ion Antonescu).

Insa cel mai mare specialist in problema data este chimistul Gheorghe Duca, care cu mare placere a mers in intimpinarea „tatucului sau Iurist Fiodorovici” („папa Юрист”), amintindu-si in paralel de vesela si lunga sa tinerete comsomolista.

Sa te gindesti numai, cit a avut de suferit aceasta onorata echipa in anii ocupatiei comuniste sub jugul inuman al regimului colonial moscovit!?!

In al patrulea rind, aceasta „comisie”, cum si cea precedenta, este nelegitima fiind total nereprezentativa. Despre caracterul ei stiintific se poate vorbi doar in situatie orizontala, cind esti beat tol. Insa in asemenea cazuri este absolut necesara respectarea si asa zisului aspect „reprezentativ”. In componenta ei trebuiau inclusi partasii tuturor scolilor istoriografice din Moldova, reprezentantii tuturor etniilor si tuturor regiunilor republicii (in mod obligator al Tiraspolului si Comratului). E greu de inchipuit o asemenea comisie fara includerea in componenta ei a celor mai de vaza juristi (nu cunosc in ce masura dl Tasca corespunde acestei aprecieri?!) si politologi. In mod obligator in componenta ei trebuiau inclusi si unii specialisti de peste hotare.

Dar in asta si-i problema, ca intreaga stiinta istorica mondiala (cu exceptia celei nationaliste romane) si cei mai de vaza juristi straini specialisti in dreptul international considera actul de la 28 iunie 1940 absolut legal si echitabil si nimeni nicicind n-a pus aceasta concluzie sub semnul intrebarii.

Iata deaceea nici n-a incercat dl Ghimpu sa creieze niste comisii legale, competente si reprezentative, ci a nascut un monstru asemanator cu umbra sa ideinica.

Si in fine, ultimul argument. Cum de-au putut domni Vlad Filat si Marian Lupu sa vorbeasca de 9 mai ca despre ziua Marii Victorii asupra fascismului in Marele Razboi pentru apararea Partiei, daca 28 iunie a fost ocupatie?!

Atunci e una din doua: Sau 28 iunie a fost ocupatie si, respectiv, 9 mai este infringerea noastra, ori 9 mai este Victoria noastra si, in asa caz, 28 iunie a insemnat finisarea ocupatiei romane!!! Deci, daca 9 mai este Marea noastra Victorie comuna, atunci au dreptate Vlad Filat si Marian Lupu si este total incorect marginalul Mihai Ghimpu cu brasoavele lui calice despre „ocupatia sovietica” si „infringerea” in cel de-al doilea razboi mondial.

Si in genere, daca nu „ocupatia” data cine l-ar fi instruit pe Mihail Fiodorovici 14 ani la zausnii facultet? Cu toate ca, „facind studii” zoiosnice un deceniu si jumatate, poti deveni cel mai serios jurist basarabean. Si de ce nu, ursu se invata sa mearga pe bicileta in jumatate de an si doar in trei luni – sa se dea de-a dura.

Dar si Mihai Ghimpu face succese – deja stie a numara leustenii. Si acest lucru se poluceste bine la el...


Sergiu Nazaria, director executiv al Asociatiei istoricilor si politologilor „Pro-Moldova”

Обсудить