CRIZA, NOILE PROVOCĂRI ŞI IDEEA NAŢIONALĂ MOLDOVENEASCĂ

De ce avem nevoie de ideea naţională?

De-a lungul secolelor evoluţia naţiunilor şi popoarelor, apariţia, dezvoltarea şi consolidarea statelor, fortificarea lor internă are loc în urma unui efort continuu de conştientizare a ideii naţionale. În perioadele dificile ale existentei popoarelor, care se manifestă prin lipsa de armonie în sfera spirituală a comunităţii, antagonisme, fărâmiţare a spaţiului social şi a celui politic, pauperizarea maselor largi ale societăţii, prin crize care devin generale, creşte în mod dramatic şi interesul faţă de ideea naţională. Acest interes poartă un caracter nu numai filozofico-conceptual, dar şi socio-politic, fiindcă anume în baza acestei idei fundamentale poate fi identificată o strategie adecvată de rezolvare a problemelor majore cu care se confruntă poporul. În acest sens, Moldova nu constituie o excepţie, pomenindu-se în ultimii ani într-o stare de stagnare ca urmare a crizei generale ale cărei consecinţe se manifestă practic în toate domeniile activităţii oamenilor. Identificarea şi articularea clară a ideii naţionale moldoveneşti devine un imperativ al momentului. Un argument forte în acest context este şi interesul crescând faţă de istoria veridică a poporului moldovenesc, eforturile istoricilor, filozofilor, oamenilor de artă de a conştientiza raţiunea lui de a fi, care se manifestă în mod plenar în cultură, spiritualitate şi credinţă.

Dezvoltarea şi consolidarea statului Republica Moldova este de neconceput fără o idee naţională, care ar sta la baza acestui proces complex şi de lungă durată. Din momentul declarării suveranităţii acum douăzeci de ani, iniţierea procesului de demontare a structurilor de tip sovietic, de construire a statului moldovenesc şi demararea transformărilor de orientare democratică au fost percepute de către forţele reformatoare, clasa politică şi majoritatea poporului drept un fel de idee naţională. Acum circa cinci ani în urmă clasa politică autohtonă a ajuns la un compromis major în privinţa întoarcerii noastre pe făgaşul european de dezvoltare, acest fapt imprimând cvasi ideii naţionale şi dimensiune extrateritorială. Mai mult ca atât, se aud voci tot mai insistente care încearcă, cu simplitate provincială şi entuziasm populist, să acrediteze teza precum că integrarea noastră în instituţiile europene ar reprezenta marea idee călăuzitoare a poporului moldovenesc.

Însă odată cu trecerea timpului devine tot mai evident faptul că independenţa reală, ordinea democratică şi economia competitivă, precum şi implicarea ţării în procesele europene, constituie doar nişte precondiţii pentru adaptarea noastră la normalitatea începutului secolului XXI. Marea idee a dezvoltării libere a poporului nu poate fi prin definiţie redusă la aspectele existenţiale în sensul materialist şi îngust al cuvântului sau la aplicarea în condiţiile statului nostru a unei doctrine de dezvoltare preluată în mod mecanic şi neinspirat din exterior. Vidul format de lipsa ideii naţionale deja este completat de tot felul de concepte, care sunt mai curând nişte expresii ale unor interese înguste de grup, egoiste, care se deghizează în straie moderne şi încearcă să paraziteze pe naivitatea noastră proverbială. Nostalgicii după timpurile vechiului regim ne cer cu insistenţă să renunţăm la identitatea noastră firească şi la conceptul de naţiune titulară sub pretextul formării unei societăţi polietnice, la o adică de factură europeană, în realitate oferindu-ne nimic altceva decât vechiul model sovietic într-un nou ambalaj demagogic. Alţii, plecând şi ei de la nişte ambiţii periculoase, care au foarte puţin în comun cu frământările şi idealurile poporului, caută cu tot dinadinsul să ne ţină ostatici ai „crizei de identitate la moldoveni”, un pretext inventat pentru a submina însăşi existenţa statului.

Perioada de criză sistemică parcursă de o societate este nu numai un moment de adevăr, dar şi o oportunitate pentru a însuşi lecţia vieţii, a trage învăţămintele de rigoare şi a depune eforturi susţinute pentru a ieşi la un nou nivel de dezvoltare. În astfel de circumstanţe deloc simple pot fi formulate concepte fundamentale doar în baza ideii naţionale, din care să derive elaborarea unei strategii adecvate pentru ieşirea din criză, dezvoltarea ţării, consolidarea identităţii şi a coeziunii interne a poporului.

În acelaşi timp, abordarea îngustă, simplistă, politico-ideologică sau, şi mai rău, populistă a ideii naţionale ar putea doar să menţină gradul de tensiune din societate la nivelul lui actual, departe de a contribui la normalizarea situaţiei. În formularea ideii naţionale trebuie să se ţină cont de interesele tuturor minorităţilor naţionale din ţară, să se fortifice responsabilitatea civică în baza conştientizării specificităţii şi conţinutului momentului istoric actual. Acest proces presupune asumarea deplină şi exclusivă de către moldoveni a responsabilităţii morale, civice şi politice pentru situaţia din ţară, precum şi recunoaşterea de câtre reprezentanţii minoritarilor a dificultăţilor perioadei de tranziţie, care necesită eforturi conjugate pentru revenirea la normalitate. Nu există nici o îndoială, că numai caracterul universal al valorilor spirituale general-umane, îmbrăţişate în mod firesc de majoritatea concetăţenilor noştri, poate contribui la armonizarea raporturilor interetnice. Anume spre o atare stare de lucruri ar trebui să tindem în mod conştient şi consistent.

Doar conştientizarea ideii naţionale ca expresie profundă şi adecvată a spiritualităţii poporului, a experienţei istorice şi a potenţialului cultural acumulat de mii de generaţii de oameni cu aceeaşi formulă a sângelui, a aspiraţiilor lui profunde, popor care a supravieţuit în istorie şi şi-a redobândit libertatea, ne va servi drept lumină călăuzitoare, sursă de inspiraţie şi putere pentru a reveni la calea adevărului şi la dezvoltarea durabilă. Asta ne va conduce spre acel ideal pe care îl purtăm în inimă fără a fi în stare, pentru moment, de a-l întruchipa în realitatea dură care ne înconjoară.
Ideea naţională - catalizator al coeziuni interne şi al dezvoltării

În pofida relevanţei incontestabile a ideii naţionale pentru efortul de depăşire a dezbinării interne şi a neutralizării efectelor negative ale deznaţionalizării, identificarea şi formularea adecvată a acesteia nu este un scop în sine. Conştientizarea şi acceptarea de către societatea moldovenească a acestei idei fundamentale va contribui nemijlocit la consolidarea identităţii moldoveneşti, astfel fortificându-se aspectul creativ şi unificator al efortului de consolidare a poporului şi statului moldovenesc. Mai mult decât atât, în baza acestei idei vor fi identificate direcţiile strategice şi priorităţile în efortul continuu de modernizare a economiei, sferei sociale şi a statului în baza unor principii şi valori cu adevărat naţionale.

Ideea naţională, corelată cu experienţa spirituală şi istorică a moldovenilor, care se manifestă pregnant în caracterul naţional, în cultură şi credinţă, este o sursă puternică de inspiraţie nu numai pentru elita intelectuală a ţării şi pentru clasa ei politică, dar şi pentru concetăţenii dornici să revină la starea firească de integritate internă şi la stabilitate în societate. Ideea naţională nu este doar un slogan sau un set de bune intenţii. Este cu neputinţă de a o „inventa” pornind de la nişte raţionamente de ordin materialist-pragmatic, de factură politico-doctrinară, oportunistă sau de la unele considerente socio-economice. Fiind mai curând manifestarea spiritualităţii, a experienţei istorice, a potenţialului creativ şi cultural acumulat de popor, ea reflectă în mod concis formarea în timp a conştiinţei naţionale, fiind şi expresia principiilor fundamentale care se cristalizează în procesul de evoluţie a popoarelor. În acest context, ideea naţională are o importanţă fundamentală pentru procesul de conştientizare a rolului său şi de auto-afirmare a poporului în procesul de evoluţie a civilizaţiei moderne.

Ideea naţională ca expresie conceptuală a spiritualităţii, a aspiraţiilor poporului, fiind îmbrăţişată de majoritatea membrilor colectivităţii, îi asigură continuitatea în timp şi spaţiu, unind astfel trecutul şi prezentul, dar şi servind ca un far călăuzitor pentru identificarea căii drepte într-o lume plină de incertitudini şi dominată de iluzia ispititoare a soluţiilor simple. Ideea naţională reprezintă şi aspiraţia poporului la un viitor mai bun, fiind o exteriorizare concentrată a năzuinţelor şi idealurilor profunde ale generaţiilor trecute şi actuale. Această idee este o sursă de inspiraţie a eforturilor colective orientate spre schimbarea în bine a vieţii oamenilor.

Pentru a elabora şi adopta o strategie realistă şi adecvată de dezvoltare continuă a ţării ar trebui să începem cu o analiză lucidă a lacunelor¸ a deficienţelor de ordin sistemic, a cauzelor care au creat premizele şi au condus la starea de mizerie şi criză degradantă în care ne aflăm la ora actuală. Mai apoi ar trebui să proiectăm în parametrii viitorului previzibil acea stare dorită a societăţii şi a statului, care ar asigura fiecărui cetăţean calitatea decentă a vieţii, iar comunităţii în ansamblu – condiţii optime pentru evoluţia intelectuală şi spirituală. În acest sens ideea naţională, care este un punct de reper călăuzitor în stabilirea priorităţilor şi mobilizarea eforturilor colective care ne vor scuti de abateri de la calea cea dreaptă spre libertate, demnitate şi prosperitate. Anume în baza acestei idei fundamentale vor fi elaborate elementele-cheie ale strategiei de dezvoltare a ţării, vor fi concepute reformele şi proiectele naţionale, vor fi identificate resursele umane şi materiale, interne şi externe. O astfel de viziune va permite stabilirea reperelor în timp din punctul de vedere al calităţii schimbărilor pe care şi le doreşte poporul. Astfel, vom depăşi starea deplorabilă de mizerie şi vom începe construirea unei alte realităţi pe care o presimte inima, încearcă s-o conceapă raţiunea, şi pe care urmează să o materializăm prin tenacitate şi eforturi conjugate ale întregii comunităţi.

Strategia naţională de dezvoltare ar trebui să identifice căile şi modalităţile de materializare a năzuinţelor oamenilor spre un viitor mai bun, în cel mai larg sens al cuvântului, ce ar încorpora în mod organic aspectul material al vieţii, precum şi dimensiunea ei intelectuală şi spirituală. Fiind intuită în mod creativ, înţeleasă şi formulată în mod adecvat, ideea naţională va găsi răsunet în inimile oamenilor, devenind astfel un imbold puternic în mobilizarea întregii societăţi spre aplicarea politicilor de implementare a proiectelor pe termen lung şi a programelor naţionale în diverse domenii de importanţă strategică.

Ideologia de consolidare a statului (a nu se confunda cu ideologie de stat) ar trebui să derive în mod organic din esenţa ideii naţionale, care reflectă filozofia vieţii, adică modul mai curând profund intuitiv decât pragmatic de a percepe sensurile existentei, şi reperele ideatice ale comunităţii naţionale, servind, astfel, drept bază pentru legitimarea ordinii sociale şi politice a statului. În perioadele istorice critice pentru existenta poporului a potenţialului creativ şi transformator, pe care îl comportă ideea naţională în starea ei latentă, de natură mistică, străbate la suprafaţa mentalului colectiv, urmând a fi exteriorizat şi valorificat în mod adecvat şi responsabil.

Devine tot mai evident faptul că pentru a depăşi actuala criză din Moldova este necesar să fie identificate căile şi modalităţile specifice pentru reabilitarea situaţiei în diverse domenii, ţinându-se cont de identitatea naţională şi de specificul moldovenilor ca popor cu propria experienţă istorică şi culturală, cu un mod aparte de gândire şi de atitudine faţă de realitate. Aici o importanţă primordială o au principiile directorii pe care sunt fundamentate valorile moldovenilor ca ansamblu de manifestări ale caracterului naţional şi ca expresie a sufletului poporului, a spiritualităţii lui. Numai un model de dezvoltare, care derivă din felul de a fi şi de a-şi trăi viaţa al moldovenilor poate transforma realitatea, deoarece numai adevăratele valori şi cele mai sincere năzuinţe ale poporului sunt capabile să promoveze schimbarea în bine, dezvoltarea socială, economică şi politică a poporului.

Paradigma liberal-democratică a capitalismului occidental, fiind aplicată în mod reuşit în condiţiile noastre, poate crea premize pentru stabilizarea situaţiei în sfera economică şi cea socială a ţării. Însă, acest model de dezvoltare chiar dacă e în stare să genereze efecte pozitive într-o perspectivă scurtă de timp, costurile lui vor fi renunţarea la specificul şi autenticitatea felului nostru de a fi şi a ne autoorganiza. Or, aici se impune valorificarea potenţialul creativ al poporului, care se manifestă în idealurile şi speranţele acestuia, dar şi depăşirea aspectului vulgar-materialist în perceperea sensurilor profunde ale existenţei poporului. Ultima criză financiar-economică a scos în vileag un adevăr pe cât de trist pe atât de îngrijorător - forţa motrice a acestui tip de capitalism, în special pe pieţele emergente, rămâne a fi lăcomia omenească, care nu poate fi îngrădită de normele etice şi morale, iar statul, chiar atunci când nu este complice, dispune de posibilităţi destul de modeste pentru a proteja comunitatea de imperfecţiunile inerente ale acestui sistem.

Afirmarea noastră în context regional, continental şi global trebuie să cunoască un nou dinamism, iar crizele de tot felul, financiară, politică, energetică sau morală, trebuie să devină adevărate catalizatoare ale energiilor naţionale, să emane vitalitate şi forţă. Consolidarea noastră ca naţiune demnă şi prosperă poate şi trebuie să aibă loc nu ca urmare a unei relaţii de simbioză cu alte state, mai puternice, pe seama cărora să parazităm. Caracterul naţional se cristalizează tocmai în momentele-limită care impun măsuri curajoase din partea unui popor cu lecţia istorică însuşită demult: un popor se afirmă cu adevărat nu datorită unor circumstanţe prielnice, ci în pofida unor circumstanţe neprielnice.

Modelul de dezvoltare bazat pe naţionalismul radical, care pleacă de la dimensiunea etnică ca fiind definitorie pentru identitatea cetăţeanului tarii, este, de asemenea, inacceptabila pentru Republica Moldova. O astfel de înţelegere rectilinie şi îngustă a ideii naţionale, ruptă de la specificul istoric al constituirii societăţii moldoveneşti moderne ar conduce în mod inevitabil la creşterea tensiunilor în relaţiile interetnice. Astfel de proiecte opace şi simpliste nu pot avea un efect benefic în Republica Moldova şi pentru faptul că vin în contradicţie flagrantă cu particularităţile mentalităţii naţionale moldoveneşti.

În Moldova de azi un model optim de dezvoltare socială ar putea fi bazat pe o îmbinare organică şi armonioasă a procesului de revenire a naţiunii titulare la rădăcinile sale identitare, în acelaşi timp creându-se condiţii optime pentru dezvoltarea culturală a minorităţilor naţionale şi integrarea lor armonioasă în societate. Republica Moldova trebuie să devină un stat al tuturor cetăţenilor, uniţi prin respect reciproc şi înţelegerea faptului că societatea este bogata în diversitatea ei de limbi şi culturi, care fortifică potenţialul creativ al societăţii, atât de necesar pentru dezvoltarea ţării.
Filosofia ideii naţionale

Dificultatea conştientizării si articulării clare a ideii naţionale se explică prin natura sa ascunsă, criptică, ocultă, care nu se manifestă în mod evident în viaţa de toate zilele a oamenilor şi a societăţii în ansamblu, prin caracterul său atemporal. O modalitate de a determina esenţa acestei idei fundamentale constă în depistarea în parcursul istoric al poporului, în mentalitatea, cultura şi credinţa lui a valorilor durabile, cu o profundă semnificaţie, înrădăcinate în subconştientul colectiv sub formă de arhetipuri, norme, principii şi valori. De asemenea, o importanţă indiscutabilă o au reprezentările poporului despre sine însuşi la nivel identitar, despre sensul vieţii şi credinţa în Dumnezeu, ceea ce se regăseşte în artă în ansamblu şi în folclor în particular. Iar toate acestea în definitiv imprimă fiecărei naţiuni nu numai un caracter unic şi inimitabil, dar şi aspectul general-uman.

În lumina celor menţionate mai sus devine clar că numai o abordare filosofică, amplă şi profundă ne poate apropia de înţelegerea adecvată a ideii naţionale. Pentru asta se impune redescoperirea istoriei Moldovei ca un flux de evenimente şi generaţii de oameni, prin intermediul cărora Sufletul Poporului se cunoaşte pe sine însuşi. Numai după un efort de înţelegere profundă şi de asumare a aspiraţiilor seculare ale poporului nostru putem ajunge mai aproape de înţelegerea stării spre care tinde şi care îşi găseşte expresia în ideea naţională.

Însuşi faptul că poporul a supravieţuit pe parcursul unei durate istorice milenare, în special în momentele de grea cumpănă, şi-a păstrat limba, cultura, identitatea naţională, unicitatea sa, în ciuda unor perioade lungi de ocupare a teritoriului şi de asimilare forţată, sunt indicii ale unei misiuni speciale a moldovenilor în contextul conceptului divin care se manifestă pe plan existenţial. Ideea naţională reflectă în cel mai înalt sens esenţa suprasarcinii poporului în contextul dezvoltării umanităţii şi în realizarea planului său existenţial la nivel planetar. Anume din aceasta cauză formularea ideii naţionale ar trebui să reflecte în modul cel mai adecvat locul şi rolul poporului în procesele ce se desfăşoară în lume, în punerea în aplicare a concepţiei şi scopului final al civilizaţiei umane.

În procesul de formare şi dezvoltare a sa Spiritul Poporului trece prin perioade similare cu cele proprii fiinţei umane: copilăria, adolescenţa, maturitatea, bătrâneţea, urmate de reapariţia în forme noi. Acest spirit există atâta timp cât oamenii se identifică în mod conştient cu o naţiune anume, vorbesc aceeaşi limbă, sunt crescuţi şi educaţi în albia aceleiaşi culturi şi credinţe generatoare de imagini mentale, sentimente şi trăiri de o anumită frecvenţă, care consolidează puterea spirituală la nivelul energiilor fine de factură energetico-informaţională.

Percepând adevărul la nivelul intuiţiei creative, având o abordare filosofică spiritualistă, cercetând cu atenţie aspectele metafizice ale existenţei omului şi a naţiunii, toate acestea reprezentând un efort intelectual de înţelegere a fenomenului ideii naţionale pe planul nostru de existenţă, autorul se simte îndreptăţit să afirme următoarele:

În primul rând, ideea naţională a moldovenilor va reflecta chintesenţa acestui program văzut ca expresie a planului divin, a existenţei şi devenirii poporului, ca o modalitate de autocunoaştere în ipostaza ei supremă ca manifestare a sufletului viu al poporului;

În al doilea rând, desfăşurarea în timp a destinului poporului, deloc rectilinie şi marcată de devieri de la calea cea dreaptă, conţine într-un mod tainic şi latent acea misiune divină, acea linie de împlinire a vocaţiei dumnezeieşti a neamului, care nu suportă abateri decât cu preţul unor pericole deosebit de grave, dacă nu fatale, pentru entitatea naţională respectivă. În starea actuală a conştiinţei colective, împlinirea acestei voinţe supreme este periclitată de materialismul vulgar şi agresiv care domină mediile intelectuale şi interpretarea curentă a realităţii de către oamenii comuni. Acest pericol este generat şi de opacitatea unor cercuri bisericeşti, dar şi de imaturitatea spirituală, lipsa de integritate şi de corupţia cvasigeneralizată a clasei guvernante.

În al treilea rând, realizarea în practică, completă şi conştientă, a acestei misiuni supreme a poporului în lumea fenomenală, înţeleasă ca destin, va crea premisele necesare pentru transformarea interioară a Sufletului Poporului Moldovenesc, ridicând la un nou nivel conştiinţa de sine a naţiunii, de data aceasta în spirit;

În al patrulea rând, anume formularea adecvată a rolului istoric şi metaistoric al naţiunii în procesul devenirii sale constituie ideea fundamentală, care constă în recunoaşterea unicităţii poporului, a caracterul lui singular, a profilului identitar inconfundabil în manifestarea plenară a naţiunii, care devine tot mai conştientă de rolul ei deosebit în simfonia spirituală a omenirii;

În al cincilea rând, la această etapă, esenţa ideii naţionale moldoveneşti constă în recunoaşterea rolului istoric individual, a misiunii poporului în contextul perioadei de tranziţie către o nouă eră de dezvoltare a civilizaţiei moderne.
Definiţia ideii naţionale

Ideea naţională poate fi definită ca principiu spiritual şi creativ, fundamental şi atotcuprinzător, care stă la baza autoorganizării comunităţii, prin intermediul căruia se manifestă raţiunea, voinţa şi sufletul poporului. Concomitent, această idee reprezintă visul la un viitor mai bun ca expresie concentrată a speranţelor generaţiilor trecute şi actuale. Această idee de o importanţă fundamentală este o sursă de inspiraţie în eforturile colective de a transforma viaţa oamenilor spre bine.

Ideea naţională este şi o manifestare coerenta a caracterului şi a modului a de a fi a poporului şi de a-şi organiza viaţa, de a urma tradiţia religioasă şi normele sale morale şi de a-şi cultiva valorile estetice izvorâte din memoria ancestrală care concentrează arhetipuri în mentalul colectiv prin obiceiuri şi folclor. Ideea naţională cuprinde într-o formă sintetică şi factorii istorici, socio-economici, culturali, lingvistici, religioşi, aspecte ale naturii şi spaţiului geografic, care au un impact important asupra formării şi dezvoltării naţiunii.

Ideea naţională este legată în mod organic de speranţele la o viaţă paşnică şi decentă ale oamenilor în sânul unui stat independent, în care bogăţia şi prosperitatea nu sunt scopuri în sine, ci constituie doar precondiţii materiale pentru dezvoltarea culturală şi spirituală a poporului.

Ca o expresie transcendentală în spaţiul existenţial al Sufletului Poporului, ideea naţională creează premise pentru integrarea spiritualităţii, a sferei mentale şi a celei materiale a societăţii, care se regăsesc în mod firesc în limba vorbită de popor, în sfera socială şi cea culturală, se manifestă pregnant în artă şi ştiinţă. Această coborâre transcendentală în dimensiunea materială se manifestă şi în construcţia şi dezvoltarea statului, îşi lasă amprenta asupra activităţii social-economice şi de autoorganizare a poporului. Cunoaşterea şi aplicarea creativă a ideii naţionale va accelera procesul de exprimare şi valorificare plenară a potenţialului unic al poporului.

In căutarea unei idei călăuzitoare putem apela doar la faptele şi evenimentele de o semnificaţie cu totul deosebită din viaţa istorico-culturală şi spirituală a poporului, căutând esenţa acestei idei în unitatea prin diversitate a manifestărilor unei colectivităţi umane. Gânditorii care preferă modul pragmatic de abordare al unor astfel de probleme şi evită scufundarea în ”adâncurile întunecate ale metafizicii", vor prefera să rămână pe terenul realismului critic, profitând încă o dată de şansa de a se ciocni de limitele abordării empirice a realităţii.

Dar dacă am porni de la ipoteza că ideea naţională reflectă un proces universal de autocunoaştere a sufletului colectiv al poporului, ceea ce constituie concomitent un principiu fundamental şi creator în existenţa acestuia, atunci cu siguranţă trebuie să abordăm istoria şi ideea fundamentală a poporului în termeni metafizici. În acest context, filosoful Vladimir Soloviov în opera sa „Ideea rusă” a formulat o concepţie mai mult decât interesantă, care suna în felul următor: "Ideea de naţiune nu este ceea ce crede ea, naţiunea, despre sine în timp, dar ceea ce gândeşte Dumnezeu despre ea în eternitate." Această formulă, uimitor de concisă şi precisă, defineşte în mod clar parametrii de înţelegere ai metafizicii existenţei unei naţiuni.

Astfel, principalele componente ale ideii naţionale moldoveneşti pot fi formulate în primul rând prin dezvăluirea unicităţii şi identităţii istorice, culturale, spirituale şi civilizaţionale ale moldovenilor. Fiecare moldovean poartă în inimă un vis despre o viaţă frumoasă şi decentă, trăită în belşug şi armonie cu natura, cu sine însuşi şi cu cei dragi, un fel de reprezentare colectivă a unei existenţe aproape ideale, care emană din puritatea sufletului şi din caracterul naţional. Anume pentru realizarea acestui vis moldoveanul este în stare să depună eforturi extraordinare, să muncească din greu, să dea dovadă de tenacitate, să fie inventiv şi curajos, iar atunci când condiţiile de acasă nu sunt prielnice, el pleacă peste hotarele ţării, dragostea de Patrie şi cei dragi fiind mobilul principal al acestor eforturi.

Desigur, oamenii nu sunt o mulţime de roboţi, programaţi şi previzibili în reacţii şi comportament, care ar avea în soft-ul lor un anumit mod de a înţelege realitatea şi a visa la o viaţă mai bună. Ne referim mai curând la starea netrecătoare a aspectului sufletesc-spiritual, care se regăseşte în fiecare nouă generaţie, este un fel de sursă de energie fină, care se revarsă asupra acestui plai şi încolţeşte în fiecare suflet nou-născut, fiind o constantă în contextul schimbărilor produse de procesele istorice şi social-politice.

În acest sens, caracterul naţional este manifestarea mentalităţii, a temperamentului şi a subconştientului colectiv, produsul sintetic al experienţei istorice comune ce şi-a lăsat amprenta la nivel de genotip, ca o alegere şi un sistem de repere majore şi principii morale şi etice, generatoare de stereotipuri comportamentale şi virtuţi, care se reflectă în mod sintetic în ideea naţională. Aceste principii fundamentale, care servesc drept repere pentru a defini ideea naţională, sunt următoarele.
Libertatea

Moldovenii au supravieţuit de-a lungul secolelor, păstrându-şi identitatea naţională datorită puterii spirituale, răbdării creştine, dragostei de libertate, care i-a caracterizat. Moldovenii trăiesc libertatea ca pe o stare naturală, firească, dată de Dumnezeu prin însuşi faptul naşterii lor pe acest pământ. Strămoşii noştri daci nu au acceptat nici un fel de dependenţă, preferând sclaviei moartea, iar moldovenii nu au fost nici robi, nici şerbi, această stare de spirit rămânând sursa puterii şi a invincibilităţii lor de-a lungul secolelor.

Sentimentul de libertate la moldoveni se manifestă prin onestitatea naturală, prin uşurinţă şi sinceritate în comunicarea cu conaţionalii, uneori la limita naivităţii, trăsături care îi disting nu numai de slavii de răsărit, dar şi de rudele lor cele mai apropiate - românii.

Atunci când soarta îi oferea poporului moldovenesc rarele şanse de a trăi şi a crea în mod liber, fără opresiune externă şi restricţii severe impuse de cotropitori, el reuşea, datorită forţei spirituale şi dragostei de libertate, să-şi reafirme caracterul său naţional neasemuit nu doar în cultură sau artă, ci şi în constituirea şi dezvoltarea statului. Cu toate acestea, perioadele lungi de captivitate şi nevoia de supravieţuire au avut şi un impact negativ asupra caracterului nostru naţional, a felului de a percepe lumea externă, a încrederii în propriile forţe, fiindu-ne afectată demnitatea naţională şi sentimentul patriotismului.
Independenţa şi limba poporului

De-a lungul istoriei sale dificile şi dramatice, poporul moldovenesc a întreprins încercări repetate de a obţine independenţa, de a apăra libertatea neamului, deseori cu arma în mâini, alteori recurgând la diplomaţia subtilă în efortul de afirmare ca naţiune europeană liberă. Aceste pagini luminoase din istoria luptei poporului nostru pentru independenţă alternează cu perioade lungi de subjugare de către invadatori, străini spiritului şi simţirii moldoveneşti, de conformare unor realităţi ostile ca preţ al supravieţuirii.

Distrugerea premeditată a elitei naţionale ca expresie autentică a identităţii poporului, ca produs al mai multor generaţii şi purtătoare a ideii naţionale, au constituit cele mai negre şi tragice pagini ale trecutului nostru. Nu mai puţin dramatice au fost şi consecinţele încercărilor de a-i deznaţionaliza pe moldoveni prin lipsirea lor de dreptul de a-şi vorbi limba strămoşilor, de acest cod special care generează energie de o intensitate aparte care ii uneşte pe membrii comunităţii naţionale. Dezmembrarea teritoriului şi pierderea unei părţi a populaţiei, care e în mod inevitabil supusă asimilării într-un spaţiu dinafara celui naţional, au adus, de asemenea, prejudicii potenţialului creativ al poporului moldovenesc.

Pentru naţiunile care si-au redobândit libertatea aproximativ douăzeci de ani în urmă calea spre independenţa adevărată trece prin depăşirea dominaţiei unor ideologii străine spiritului naţional, în special al influenţelor care au drept scop limitarea suveranităţii reale a poporului. Independenţa este mai curând o categorie înrădăcinată în conştiinţa de sine a poporului şi a sentimentului de responsabilitate faţă de Dumnezeu pentru destinele sale, decât o noţiune de ordin geopolitic sau rodul unor aranjamente cu vecinii şi cu comunitatea internaţională în ansamblu. Anume de modul adecvat de a accepta identitatea sa autentică şi propria cale în istorie depinde perspectiva de a urma în mod responsabil drumul cel bun.

Este cu adevărat liber doar poporul preocupat nu atât de identificarea din mai multe variante a propriei paradigme de dezvoltare, ci acela care dispune de o forţă superioară de discernământ pentru a-şi alege singura cale adevărată, proiectată de către providenţa divină ca manifestare a Sufletului Viu al Poporului.
Originalitatea şi unicitatea

Doar prin creativitate şi originalitate, manifestate în mod nestingherit în condiţiile libertăţii, vom fi în stare să găsim expresia autentică şi profundă a spiritualităţii poporului în lumea materială, obiectivă a fenomenelor. Poporul nostru simte intuitiv nevoia creării propriei realităţi, ce izvorăşte din unicitatea sufletului naţional, ţinându-se cont de faptul că adevărul se manifestă în lumea noastră în straie simple şi elegante, fără a prelua în mod mecanic modele de dezvoltare care ademenesc sufletele slabe şi nesigure prin iluzia atingerii uşoare a scopului.

Vom fi în stare să depăşim neîmplinirile caracterului naţional, ale felului nostru de a fi, care ne provoacă atâta mizerie şi incertitudini, doar prin pocăinţă, cumsecădenie şi muncă. Numai atunci virtuţile noastre se vor manifesta în toată plinătatea, consolidând spiritul nostru, aprofundând înţelepciunea neamului şi eliberând potenţialul ascuns al voinţei noastre colective.

Cu toate acestea, dorind să mergem pe calea noastră proprie, noi nu vom renunţa la preluarea unor elemente pozitive din experienţa civilizaţiei moderne, ajustându-le cu chibzuinţă la strategia noastră de dezvoltare. Dacă în procesul de modernizare a Moldovei şi aducerii realităţii noastre în concordanţă cu standardele europene, pe care le vom percepe ca fiind universale şi aplicabile la noi, atunci le vom adapta în mod creativ, ţinând cont de specificul nostru naţional.
Credinţa creştină si calea adevărată

Biserica Ortodoxă din Republica Moldova ar trebui să se elibereze de abordări înguste şi de schematism, de influenţa politicului şi de tentaţia de a i se subordona, această instituţie divino-umană urmând să-şi redefinească şi să-şi amplifice misiunea de factor moral ordonator, care îndreaptă oamenii spre o viaţă însoţită de virtuţi ca preludiu spre mântuire.

Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan.14: 6).

Credinţa creştină reprezintă elementul identitar de temelie care defineşte profilul spiritual şi felul de a-şi trăi viaţa a poporului nostru. Creştinismul ca religie plină de viaţă şi creativitate cultivă sentimentul de libertate spirituală corelat cu cel al răspunderii faţă de Dumnezeu pentru felul în care fiecare om îşi practică propria libertate în raport cu comandamentele divine şi cu semenii săi. Sentimentul religios reprezintă pentru noi singurul sistem de referinţă care ne poate scuti de rătăcirile conceptuale atât de răspândite în societăţile secularizate, de unde emană tot mai frecvent curente ostile normalităţii creştine ca expresie a codului etic. Rolul ierarhiei bisericeşti şi al preoţimii trebuie să devină din ce în ce mai consistent în dezbaterea publică, anume lor revenindu-le încurajarea unei dezvoltări organice, bazate pe repere spirituale solide, dar şi sancţionarea, iar atunci când este cazul, chiar biciuirea publică a acelor demnitari sau grupuri sociale, care aduc atingere integrităţii spirituale a neamului.

Ultimele două decenii au produs o ruptură în sânul Ortodoxiei Moldoveneşti. Existenţa şi contradicţiile între cele două mitropolii îşi au suficiente explicaţii de ordin istoric, geopolitic şi canonic. Şi totuşi perpetuarea acestei stări de discordie este în detrimentul credinţei noastre strămoşeşti. Iată de ce creştinii ortodocşi din Moldova aspiră spre unitate şi aşteaptă de la cele două patriarhii, rusă şi română, intensificarea dialogului interbisericesc. Cele două biserici surori trebuie să abandoneze orice constrângeri de ordin geopolitic şi să contribuie la unificarea credincioşilor din ţara noastră sub semnul unei singure Biserici. Ca ţară cu cel mai mare procent de creştini ortodocşi, care îi cuprinde deopotrivă pe moldoveni şi pe reprezentanţii minorităţilor naţionale, Moldova are datoria să fortifice acest element fundamental de coeziune spirituală.

Creştinismul reprezintă pentru noi cel mai sigur scut de apărare în faţa curentelor dizolvante din exterior, a consumismului şi hedonismului neopăgân, care ni se impune prin cultura de masă prezentată drept model demn de urmat pentru imitatorii unui Occident prost înţeles din spaţiul post-comunist.
Respectul pentru pământ

De-a lungul istoriei sale poporul moldovenesc a fost şi rămâne strâns asociat cu pământul, cu spaţiile deschise ale câmpurilor şi colinelor, cu umbra pădurilor şi cu freamătul izvoarelor. Această relaţie determină atitudinea moldoveanului faţă de natură în general şi faţă de pământ în special. Diversele forme şi manifestări ale naturii au avut şi continuă să aibă un impact direct asupra mentalităţii şi existenţei moldovenilor, acestea asociindu-se cu bucuria vieţii şi comunicarea continuă cu natura vie.

În mitologia moldovenească respectul faţă de pământ se asociază cu puterea şi încrederea, cu eliberarea de frică şi incertitudine ca manifestări de continuitate a generaţiilor ce s-au succedat pe acest pământ. Sentimentul de legătură organică cu pământul îi conferă omului acestor locuri înţelegerea că pământul nu aparţine generaţiei actuale, nici celei viitoare. Pământul ca şi cerul, pădurea, râurile şi mările sunt date oamenilor prin voinţa divină doar pentru ca ei să-şi îndeplinească misiunea de creaturi care urmează Cuvântul Creatorului.

Noţiunea de "plai natal’ este strâns legată la moldoveni de dragostea faţă de Patrie. Chiar aflându-se în străinătate, moldovenii păstrează respectul pentru ţara lor de origine, se autoorganizează în diaspore, depun eforturi susţinute pentru a păstra limba strămoşilor, obiceiurile şi tradiţiile poporului.
Ideea naţională moldovenească

Semnificaţia profundă şi destinul istoric al poporului moldovenesc constă în întoarcerea la calea ascensiunii spirituale prin înţelegerea, acceptarea şi executarea planului divin al existenţei sale. Misiunea supremă a poporului constă în combaterea forţelor distructive ale întunericului, atât interne, cât şi externe, contribuind astfel la triumful forţelor providenţiale ale luminii într-o perioadă extrem de dificilă marcată de schimbări radicale la nivel planetar. Numai realizarea acestei misiuni, atitudinea grijulie faţă de pământul natal, adevărata credinţă creştină ne vor conduce spre libertate, bunăstare şi prosperitate.

Din cele menţionate mai sus derivă şi sarcina majoră care stă în faţa poporului moldovenesc – de a reveni cât mai urgent la identitatea şi originalitatea sa, la unicitatea sa creativă, de a regăsi şi a păstra cu evlavie esenţa sa spirituală, a nu ceda tentaţiei de a împrumuta modul de viaţă şi experienţa străină, ci de a-şi făuri viaţa prin valorificarea Puterii Sufletului Poporului Moldovenesc.

Pentru înfăptuirea acestei înalte misiuni Moldova trebuie să devină un stat cu adevărat independent al cetăţenilor liberi, să regăsească puterea şi virtutea strămoşilor săi, să se consolideze în jurul credinţei lor adevărate şi pure, ceea ce îi va permite să revină la valorile moldoveneşti autentice şi eterne şi să se afirme în lumea modernă prin dreptate, hărnicie şi o înaltă calitate a vieţii.

flux.md

Обсудить