„Iubesc Moldova” în toată ţara, cu prilejul Zilei Independenţei

În perioada zilelor de 23-27 august, cu prilejul aniversării a 20-a a Independenţei ţării noastre, în principalele regiuni ale Republicii Moldova vor fi distribuite materiale promoţionale cu sloganul „Iubesc Moldova”.

Tinerilor din Chişinău, Bălţi, Cahul şi Comrat le vor fi oferite maiouri şi steguleţe cu inscripţia „Iubesc Moldova”. De asemenea, vor fi repartizaţi fluturaşi cu imaginea Steagului lui Ştefan cel Mare, care este expus la Chişinău.

Înainte de a primi aceste materiale, tinerii vor fi rugaţi să răspundă la unele din următoarele întrebări:

1. Care este anul fondării Ţării Moldovei?

2. Care au fost anii de viaţă ai lui Ştefan cel Mare şi Sfânt?

3. Ce este simbolizat pe Steagul lui Ştefan cel Mare?

4. Ce eveniment s-a produs la 27 august 1991?

5. Iubeşti Moldova?

Distribuirea materialelor se va face în cadrul campaniei sociale naţionale „Iubesc Moldova”.

Amintim că anterior, de asemenea în cadrul acestei campanii, cu prilejul jubileului de 20 de ani al Independenţei, în toate raioanele republicii şi în Chişinău au fost afişate peste 50 de panouri cu următorul mesaj motivaţional şi de felicitare: „Sînt cetăţean al Republicii Moldova şi mă mîndresc cu aceasta. 20 de ani sînt doar un început”.

Обсудить