Declaraţia despre Independentă- cum a dispărut?

Politicienii noştri, aniversînd cei 20 ani a Independentei RM, vor recurge incontestabil la notiunea de identitate naţională.

Şi nu intotdeauna este garantat că populaţia (mai cu seamă tineretul) conştientizează sensul acestor cuvinte. Vom face o mică excursie în DEX.

Identitate naţională este o expresie care în fond defineşte „sentiment naţional” „conştiinţă naţională” Toate aceste expresii desemnează, în mod nuanţat, sentimentul unei persoane faţă de o naţiune de care aparţine. Ele pot fi folosite şi pentru a desemna „punctele comune”, reale sau presupuse, ale unor persoane care se recunosc ca aparţinând unei aceleiaşi naţiuni, aceste puncte comune formând toate la un loc, o caracteristică comună, un habitus al lor. Nu trebuie confundată identitatea naţională, care este un sentiment, cu naţionalitatea, care desemnează o apartenenţă, fie politică sau juridică (în sensul de cetăţenie), fie etnică. Sentimentul de identitate naţională este intim fiecărei persoane şi depinde de felul în care are loc în cazul fiecărei personae, precum limba vorbită, schimburile economice, diversele practici sociale, simbolistica locală, comunitară sau de stat, cultura, muzica, bucătăria, istoria aşa cum este ea povestită în şcoli, la radio, la televizor etc.

Identitatea naţională la final defineşte reperele ce fixează conştientul şi subconştientul social pe un termen de lunga durată, ca apoi să determine caracteristica socio-psihologică a naţiunii.

Documentele de stat menite să producă această fixare in societate sunt:

1. Declaraţia de suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldova Nr.148-XII din 23.06.90 Unde se spune “ Purtătorul şi sursa suveranităţii este poporul”. Adică Suveranitatea este dreptul exclusiv de a exercita autoritatea supremă politică (legislativă, judiciară sau/şi executivă) asupra unei regiuni geografice, unui grup de oameni sau asupra lor înşişi.

2. Declaraţia de Independenţă, care a fost adoptată pe 27 august 1991, semnată de 278 de deputaţi din primul Parlament al Republicii Moldova, din totalul de 372. Originalul a ars în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009. Pe 29 aprilie 2010 Declaraţia a fost restabilită prin semnaturile a 229 deputaşi, ramaşi în viaţă, iar prin Hotărârea Biroului permanent al Parlamentului din 3 decembrie 2010, s-a decis păstrarea Declaraţiei de Independenţă la Trezoreria Băncii Naţionale a Moldovei.

Este important să întelegem că anume originalele acestor documente, au capacitatea de a produce acele fixări şi atitudini sociale de care am vorbit mai sus. Copiile acestor documente sau reconstrucţiile nu sunt decît nişte arte facte, adică imagini false, care dimpotrivă fixează ceva negativ. Adică nu poartă în sine energia spiritruală a identităţii naţionale.

Deci evenimentele din 7 aprilie în mod normal vor fi calificate sub aspectul unui atentat direct asupra Declaraţiei de Independenţă a RM din 7 aprilie 2009 şi calificate drept o crimă extrem de periculoasă, contra statului şi identităţii naţionale, menită să destrame naţiunea din interior.
Putem conchide, că după 7 aprilie, autorilor acestei crime le-a reuşit destrămarea identităţii naţionale, astfel societatea moldovenească devenind profund scindată după criterii social-politice, economice şi interetnice chiar. Anume acest scop a fost scontat de criminali.

Dar cine totuşi sunt aceşti criminali? Nici Procuratura Generală nici SIS-ul pînă în prezent nu pot răspunde la ceastă întrebare. Dar anume acest răspuns la final este capabil să repare prejudiciul adus identităţii naţionale. Adică la 20 de ani de suveranitate şi independenţă ne lovim de o nouă criză a identităţii, cînd structurile de forţă, menite să asigure actul de suveranitate, nu sunt capabile să determine autorii atentatului asupra bazelor statului, sau nu doresc sub presiunea unor actori politici aflaţi la guvernare. Iată atunci devine clar cui “de jure” i-a fost convinabilă dispariţia Declaraţiei de Indepntdentă a RM, pentru ca ulterior suveranitatea şi independenţa să dispară “de facto”.

În armată este o tradiţie milenară, care menţine integru spaţiul spiritual al ostăşimii, chiar şi la cele mai grele încercări. Şi anume de a păstra drapelul (ştindartul) cu preţul vieţii. Comandantul fiind personal responsabil de integritatea acestui simbol al identităţii militare. Se ştie că Marian Lupu s-a aflat în incinta Parlamentului, pînă în ultimul moment de început al asaltului. Oare el ca Preşedinte de Parlament a uitat de acel simbol pe care il reprezintă Declaraţia de Independenţă? Domnia s-a “de facto” şi “de jure” era persoana responsabilă de indegritatea Declaraţiei. Sau poate că D-lui nu a dorit să salveze simbolul independenţei. Atunci imi dau intrebarea logică- care sunt principiile şi valorile reale pentru acest politician, care a lasat simbolul statalităţii şi a fugit de pe “cîmpul de luptă”, lăsînd în pierzanie Declaraţia. Şi cum de rebelii au avut acces la cheile de la safeul unde se păstra Declaraţia. Are el dreptul moral să pretindă la funcţiile de Preşedinte al tării şi Comandant Suprem al FA RM? Ce urmări poate avea această domnire pentru popor?

La cei 20 ani de Independenţă a statului, conchid pentru mine personal, că la guvernarea RM se află şi regisorii lui 7 aprilie. Ştiut fapt că anume ei nu doresc la aceasta aniversare să pomenească de crima contra Independenţei şi Suveranităţii, săvîrşită prin inspiraţia lor.

În astfel de condiţii cînd autorităţile legale nu sunt capabile să asigure suveranitatea şi independenţa, sinergia poporului aduce in plan social-politic noi atitudini şi calităţi, prin apariţia unor mişcari patriotice, care la final vor salva naţiunea de demolare şi care sunt capabile să raspundă la întrebarea cine sunt actorii şi autorii lui 7 apriile.

Обсудить