Declaraţia domnului Marian LUPU

Privind dialogul partidelor parlamentare pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova

În calitate de lider al Partidului Democrat din Moldova ţin, mai întâi, să amintesc faptul că invitaţia la dialog pentru depăşirea impasului în alegerea şefului statului a fost lansată vineri de către Alianţa pentru Integrare Europeană. Cu regret, deşi anterior solicita asemenea discuţii, PCRM a dat un răspuns condiţionat la invitaţia AIE, ceea ce lasă unele semne de întrebare. În mod normal, sunt necesare negocieri transparente între Guvernare şi Opoziţie şi nu întâlniri separate care creează posibilităţi pentru înţelegeri obscure. Consider manevrele PCRM drept o nouă tentativă de a semăna discordie în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană.

În pofida acestor observaţii, consider mult mai important să demarăm discuţiile în orice condiţii şi Partidul Democrat din Moldova este gata să participe şi la întâlniri bilaterale cu PCRM. Dar, reiterez că solidaritatea Alianţei este obligatorie pentru reuşita întregului exerciţiu, de aceea fiecare componentă a AIE urmează să promoveze aceiaşi poziţie a Guvernării în discuţia cu Opoziţia şi să poarte pe parcursul acestor discuţii consultări permanente în cadrul Consiliului AIE.

De asemenea, dincolo de întâlnirile bilaterale, soluţionarea problemei de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova poate fi realizată transparent şi democratic numai atunci când Puterea şi Opoziţia, toate partidele parlamentare, se vor reuni pentru discuţii finale în cadrul Parlamentului.


Marian LUPU

Preşedintele PDM

Обсудить