“Principialitatea” lui Ghimpu

În ultima perioadă de timp, Mihai Ghimpu, liderul se pare pe vecie a PL, consternează zilnic electoratul cu declarații care se bat cap în cap.

Nu reușește alegătorul de rînd să afle, că Ghimpu nu o va vota niciodată pe Greceanîi, fiindcă e comunistă, că aflăm a doua zi, că ea este o candidatură reușită. Ca la treia zi, tot Ghimpu să ne spună, că el nu votează candidați care au colaborat cu PCRM.

Astfel, la 3 noiembrie, Ghimpu o face pe “anticomunistul” declarînd plin de sine, că nu o va vota nici în ruptul capului pe Greceanîi.
La 7 noiembrie, anticomunistul Ghimpu își schimbă opinia la 180 de grade. “E una când faci parte din Partidul Comuniştilor şi alta când nu eşti acolo, eu vorbesc de doamna Greceanîi. Dacă dumneaei nu mai este acolo, înseamnă că o să mai discutăm şi o să vedem. Noi facem câte odată un compromis în numele obiectivului major, cum se spune, integrarea europeană. Orice femeie costă mult în comparaţie cu bărbaţii”…

Practic a doua zi, Ion Hadîrcă, apoi Mihai Ghimpu, a declarat în mod ultimativ, că liberalii ar putea vota pentru Zinaida Greceanîi, cu condiţia ca aceasta să fie înaintată de Partidul Democrat. Dar evident cu o condiție obligatorie. În cazul alegerii Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte, PDM se dezice de funcţia de speaker al Parlamentului în favoarea PL.

Iată și toate principiile și valorile lui Ghimpu. Dacă trebuie, îl votăm și pe dracul, cu condiția că acesta devine membru cu acte în regulă al unuia din partidele AIE, sau mai corect, PD-L.

Deci, pentru anticomunistul Ghimpu, nu este nicio problemă morală să-l voteze la funcția de președinte pe Marian Lupu, membru PCUS din 1988, membru de vază al Comitetului Central al PCRM, dar apare problema votării doamnei Greceanîi, care nu a fost membru de partid, ci doar deputat al fracțiunii… De ce oare? Răspunsul e simplu. Ghimpu înțelege, că dacă Lupu nu e președinte, el nu e spicher. Alegerea lui Greceanîi la această funcție îl privează automat de acest fotoliu important, mașină, cabinet, secretară, pază etc. Și dacă cineva va declara că acestea nu sunt valori, atunci Ghimpu este o dovadă vie, că nici pe departe nu este așa. De fapt lui Ghimpu, dacă e să fim onești, îi este în cot va fi sau nu ales Lupu la funcția de președinte. Important este, ca acesta să se dezică de funcția de spicher. Fiindcă, dacă Lupu se dezice de președinție, dar nu și de fotoliul de președinte al parlamentului, atunci, el, Ghimpu, oricum nu este în ecuație, deci, și în distribuirea “profitului”.

Ghidat de această dorință aproape maniacală de a deveni spicher cu orice preț, la 10 noiembrie, Ghimpu iarăși se dezlănțuie, deconspirîndu-și integral dorinţele. Astfel, fără a clipi măcar din ochi, Ghimpu a declarat că el a cedat destul, propunându-i lui Filat să-i cedeze locul de premier lui Dodon. De parcă Dodon ar fi cerut această funcţie?!

De ce se lamentează liderul PL?

Cedînd funcția de prim-vice-spicher lui Vlad Plahotniuc, datorită unor “argumente” grele, Ghimpu riscă să rămînă în afara topului puterii.

De aceea, Ghimpu operează cu 2 argumente:

Acordul alianței trebuie păstrat cu orice preț. Liderul PL chiar a prevăzut și anumite penalități pentru cei ce vor revizui acordul. Astfel, la la 3 Martie 2011, Ghimpu și-a amenințat partenerii: “Cine va încălca Acordul Alianţei va suge împreună cu comuniştii“. Nu știu cum are de gînd să-și implementeze promisiunea, dar se pare, că acesta e unul din rarele cazuri, cînd Ghimpu nu glumea.
Ghimpu și numai Ghimpu trebuie să devină spicher, fiindcă PL și așa are puține funcții. În anumite cazuri, ce-i drept, Ghimpu s-ar putea sacrifica de dragul țării, și accepta și funcția de premier, lucru declarat chiar la 19 octombrie, în plenul parlamentului.

Să le luăm pe rând. În primul rând, Acordul AIE -2, invocat cu atâta vehemență de Mihai Ghimpu, este un document foarte dubios din mai multe considerente.

a) Acordul din start nu avea legitimitatea politică, adică consimţământul sincer al tuturor semnatarilor. Acest acord a fost semnat la spatele opiniei publice, într-o atmosferă de isterie publică, mitinguri, campanii mediatice, bine gândite în hotelul Codru. Lupu public şantaja atît PCRM, cît şi PLDM, că va face alianţă cu oponenţii, dacă nu i se oferă cît mai multe funcţii, şi în special, preşedinţia. De aceea, partenerii de alianţă au semnat acordul de nevoie, fără să accepte măcar pe o clipă clauzele acestuia. În consecinţă, s-a ajuns la situaţia ridicolă şi lipsită de orice logică politică, în care, reprezentantul unui partid care acumulează doar 12% îşi revendică prin minune cel mai important fotoliu în stat, funcţia de spicher (temporar), prim vice-spicher, 5 ministere, etc. PLDM, care acumulează de 2,5 ori mai multe voturi, rămâne tot cu funcţia secundară de prim-ministru şi doar 7 ministere, când ar fi fost corect să fie 9! PL care acumulează de trei ori mai puţin ca PLDM, obţine doar de două ori mai puţine ministere, (4 la număr) şi Banca Naţională… Simţiţi diferenţa matematică.

Respectiv, PD a acaparat aceste funcţii nu în baza de proprie greutate electorală, ci în baza de şantaj, ceea ce creează dezechilibre în sistemul politic, frustrări şi nemulţumiri deschise. Astfel, PLDM rămâne lipsit de pârghii pentru a-şi realiza promisiunile electorale, iar structura puterii nu reflectă voinţa alegătorului, ci rezultatul unor înţelegeri de culise. Deci, un acord nelegitim creează o putere nelegitimă.

b) Acordul este un document nedemocratic, fiindcă nu este transparent, conţine clauze secrete, ca şi pactul Molotov-Ribbentrop, atât de detestat de Ghimpu. Nici astăzi noi, Poporul, adică suveranul puterii, nu cunoaştem toate clauzele acestui acord ultrasecret, deci, antidemocratic prin esenţă. Aspectul semicriminal al acestui acord a fost recunoscut chiar de Ghimpu, care a declarat, că acordul e mai presus decît legea! În traducere, fraza ar însemna că voinţa păpuşarului e mai presus decît voinţa poporului, fiindcă acordul este o operă elaborată la hotelul Codru…

c) Acordul nu e respectat de semnatari, deci nu e funcţional. Pînă azi nu sunt numiţi toţi vice-miniştri, ambasadorii, şefii de agenţii, etc.

d) Acordul este iraţional, fiindcă a divizat funcţii care nu aparţin alianţei. E vorba de funcţia de preşedinte, pentru care alianţa nu avea voturile necesare. Respectiv, acest acord nu este valabil, fiindcă nu prevede mecanismul alegerii preşedintelui, şi „recompensa” pentru opoziţie, în cazul în care votează şefului statului. Datorită acestei prevederi, Moldova nu poate alege şeful statului, ceea ce perpetuiază criza politică şi economică la infinit. Oare nu e clar, că dacă nu se ajung voturi, trebuie revizuite clauzele, candidaţii la preşedinţie, funcţiile, etc?

e) Acordul este un document neconstiuţional, fiindcă legalizează organe neconstituţionale, oligarhice – prezidiul guvernului, consiliul alianţei, la care lideri AIE, în secret, discută probleme de ordin naţional, scăpînd astfel de controlul societăţii civile. Conform acestui acord aberant, Lupu dacă refuză la funcţia de candidat la preşedinte, Ghimpu ar putea ipotetic să-i ia locul. Mai mujlt, prin prezidiul guvernului, oligarhii controlează şi paralizează activitatea executivului. Măcar din acest considerent, acordul poate fi considerat unul antinaţional.

f) Fiind probabil conştient de argumentele invoicate de noi, însuși Ghimpu a cerut la 19 octombrie 2011 modificarea acordului AIE.

Argumentul că PL nu are funcţii destule, nu rezistă criticii. Poftim şi lista:

Ministerul Apărării;
Ministrul Tineretului;
Ministerul Transporturilor;
Ministerul Mediului;
Agenţia „Moldsilva”;
Agenţia turismului;
Serviciul de Informaţii şi Securitate;
Banca naţională a RM;
Agenţia naţională pentru reglementare energetică.

Mai amintim, că anterior, Ghimpu a deţinut peste un an funcţia de spicher şi preşedinte, avînd doar vreo 15 mandate.

Resurse financiare: Numai BNM gestionează toate rezervele valutare ale ţării. Gurele rele declară, că din transferurile valutare ale gastarbaiterilor, se extrag anual 24 milioane dolari. Aici e cea mai mare gaură neagră, ce permite sute de scheme pe jocul valutar. La primărie bugetul e 2 miliarde lei! Doar în 2010, prin firma Parstar, s-au extras 260 milioane lei…Ce-i puţin? Da ce sume se învîrt la ministerul transporturilor, te ia groaza – cca 750 milioane de lei bugetari și încă 1 miliard de lei din surse externe!. Să mai amintim de Moldsilva – construcţii neautorizate, defrişarea pădurilor, organizarea vînătorilolr, şi multe altele. Şi ANRE, e o parte a unui mecanism complex de fabricare a plusvalorii, prin impunerea preţurilor la produsele energetice.

Deci, să fie foarte clar – voturile necesare alegerii şefului statului sunt. Unicul cine obstrucţionează alegerea preşedintelui, şi provoacă alegerile parlamentare anticipate este Ghimpu. Lupu nu are voturile necesare, fiindcă Dodon nu i le oferă. Rămîne Greceanîi, susţinută de altfel şi de Stefan Fule, comisarul UE, şi de Dirk Schubel, şeful delegaţiei UE.

Dacă Ghimpu se opune UE, care ne oferă credite şi granturi, atunci s-o spună cu text deschis, că este gata să sacrifice o ţară – de dragul funcţiei de spicher.

Respectiv, soluţii sunt puţine. Fie este aleasă Greceanîi, fie Filat. Fie un candidat nepartinic, dar acesta are mai puţine şanse, fiindcă nu va avea suportul necesar. În orice situaţie, dacă Ghimpu doreşte salvarea acestei alianţe compromise, ar trebui să cedeze, fiindcă are şi aşa destule funcţii. În această situaţie, pentru Ghimpu ar trebuie să se inventeaze o nouă funcţie, gen vice-preşedinte al ţării (o aberaţie într-o republică parlamentară, dar am avut şi fucţia de prim-viceprim ministru, prim-vice-spicher). Sau i se oferă un minister în plus.

În concluzie, vedem că anticomunismul lui Ghimpu invocat drept argument pentru nealegerea lui Greceanîi, nu rezistă criticii, fiindcă Lupu tot e comunist.

Lipsa de funcţii la fel – are destule. Probabil, la mijloc e dorinţa de a se vedea spicher, şi indicaţiile domnului păpuşar.

P.S. În orice caz, dacă Ghimpu declanşează anticipatele, susţinînd astfel demersul PCRM, trebuie să-şi asume anumite riscuri. Oricum, noi vom susţine acest demers, măcar din considerentul, că anticipatele vor permite formarea unei noi alianţe. AIE demult şi-a dat duhul, demonstrîndu-şi lipsa de randament, coeziune, funcţionalitate, reticenţă faţă de reforme, protejarea oligarhilor şi deci, caracterul semicriminal.

Обсудить