Discursul deputatului Igor Dodon

Situaţia politică din Republica Moldova este la limita unei explozii sociale. Lucrurile au degradat prea tare şi înţelegem că societatea nu va mai tolera ceea ce se întâmplă.

Stimaţi colegi, onorată asistenţă

Trebuie să recunoaştem că Parlamentul a început anul 2012 într-un mod la fel de defectuos, cum l-a încheiat pe 2011. Am intrat cu problemele vechi în anul nou. Şi aşa ceva se întâmplă deja al treilea an consecutiv.

Amintiţi-vă, stimaţi colegi, cu ce slogane şi promisiuni aţi venit la putere în 2009 şi în 2010. Partidele din AIE au promis schimbări în bine, au promis salarii şi pensii mari, au promis respectarea legii, au promis reforme democratice, au promis integrare europeană, au promis să respecte cetăţeanul. Dar tot ce a promis, AIE în doi ani şi ceva a compromis.

Cetăţenii nu au văzut nici creşteri spectaculoase de pensii şi salarii, nici acces liber în Europa, nici respectarea legii, nici dezvoltare economică, nici combaterea sărăciei. În schimb au fost din plin combătute principiile şi valorile democratice, a fost şi este combătută constituţia ţării, a fost combătut bunul simţ politic.

Oamenii au văzut cum cei care se numesc democraţi, au încălcat majoritatea normelor democratice şi au discreditat instituţiile statului, iar legea supremă au transformat-o în servitoarea propriilor interese.

Au fost create precedente foarte şi foarte periculoase. Periculoase inclusiv pentru cei care încă mai guvernează.

Stimaţi colegi, nu vă temeţi că precedentele pe care le-aţi creat, precedentele care au fost tacit acceptate de supervaiserii externi, vor fi utilizate împotriva voastră? Peste câteva luni, sau peste câţiva ani, s-ar putea ca voi, cei de la guvernare, să vă pomeniţi în opoziţie. Mai devreme sau mai târziu asta se va întâmpla inevitabil. Nu vă temeţi că alţii vor aplica tacticile voastre împotriva voastră, într-o manieră şi mai cinică, şi mai brutală?

Nu e deloc bine când politicienii şi demnitarii trăiesc cu ziua de azi. Pentru că vine ziua de mâine, când cetăţenii şi oponenţii politici ar putea să dea o replică usturătoare. Fiindcă în ultimii ani a fost prea mult cinism şi au fost prea multe erori.

Una din cauzele principale ale erorilor actualei guvernări este aroganţa acestei guvernări. Unii politicieni au crezut că au venit pe veci la putere şi au crezut că cetăţenii o să le ierte totul. Dar nu e aşa. Cetăţenii nu vă mai iartă, fiindcă i-aţi amăgit şi i-aţi dezamăgit.

O ţară întreagă priveşte cum o sută de deputaţi se ceartă permanent şi nu sunt în stare să rezolve o problemă politică care durează de aproape trei ani de zile – alegerea preşedintelui ţării. Nu sunt capabili să aleagă preşedintele în pofida unor şanse reale care au existat.

Grupul parlamentar al socialiştilor a propus la 4 noiembrie unica opţiune realistă şi corectă în actualele circumstanţe politice, pentru deblocarea procedurii de alegere a preşedintelui – alegerea unui preşedinte apartinic, neutru, pentru care existau voturile necesare.

Cu părere de rău, iarăşi ambiţiile politice nesănătoase au împiedicat acceptarea acestei soluţii propuse de noi.

Am văzut că şi pe 18 noiembrie, şi pe 16 decembrie, Alianţa a insistat pe propriul candidat, în pofida logicii şi a bunului simţ politic. Şi nici până astăzi Alianţa nu a venit cu o candidatură apartinică, deşi practic tuturor le este clar că numai pe aşa cale poate fi rezolvată criza politică.

Până şi în PCRM au înţeles acest lucru şi au înaintat un candidat apartinic. Iar AIE se face că nu înţelege şi tot mai speră în „aşii din mânecă”.

În context, le suntem recunoscători reprezentanţilor societăţii civile, care prin declaraţiile şi gesturile lor au încercat să le ofere un model de urmat liderilor din AIE, pentru a-i demonstra Alianţei că societatea civilă a acceptat soluţia unui candidat apartinic şi nu mai tolerează tărăgănarea din partea majorităţii parlamentare. Însă se pare că gestul societăţii civile nu i-a impresionat deloc pe cei din AIE. Gestul celor din societatea civilă a fost pentru AIE ca o injecţie într-un picior de lemn.

Decizia Curţii Constituţionale, privind neconstituţionalitatea votului din 16 decembrie, a complicat şi mai mult lucrurile. Astăzi, suntem nevoiţi să începem totul de la zero, să reluăm negocierile, să identificăm candidaţi de consens, să pierdem din nou timp preţios. Şi nu ştim când va fi ales şi dacă va mai fi ales un preşedinte în această legislatură. Iar Alianţa între timp vine cu alte surprize, care şi mai mult complică lucrurile şi creează incertitudine.

Nimeni încă nu şi-a asumat în public responsabilitatea pentru anularea votului din 16 decembrie. Nimeni nu şi-a dat demisia de onoare. Să ne amintim că luna trecută cineva insistase în mod oficial ca deputaţii din AIE să arate buletinele de vot. Anume acea insistenţă a compromis întreaga procedură de votare. Iar astăzi, acel cineva se ţine de scaun şi are tupeul să vorbească despre morală. De parcă nu e destul că au fost compromise principiile şi valorile. Se doreşte şi compromiterea moralei.

În consecinţă, din cauza unor astfel de ambiţii politice nesănătoase şi din cauza unor scenarii la limita legii, a fost iarăşi compomisă procedura de alegere a preşedintelui statului, este perpetuată criza politică şi este din nou discreditată puterea politică în general.

Mai mult, aflăm că liderii AIE iarăşi atentează la Constituţie, pentru a o subordona propriilor interese, printr-un referendum apriori controversat.

AIE nu a fost capabilă să valorifice oportunităţile de până acum, însă continuă să trişeze, să inducă lumea în eroare şi tragă de timp prin organizarea unui plebiscit cu final incert.

Trebuie să remarc aici, că noi, socialiştii, de principiu suntem de acord cu simplificarea procedurii de alegere a preşedintelui ţării şi de creare a unei republici cu adevărat parlamentare. Dar aceste modificări trebuie să fie aplicate în practică nu de actuala legislatură, ci de următoarea. Dacă însă actuala majoritate va încerca să profite de modificările constituţionale, aceasta se va numi uzurpare a puterii în stat.

Stimaţi colegi,

Situaţia politică din Republica Moldova este la limita unei explozii sociale. Lucrurile au degradat prea tare şi înţelegem că societatea nu va mai tolera ceea ce se întâmplă.

Deja se aud tot felul de apeluri la acţiuni de protest în masă. Există colective profesionale care intenţionează să iniţieze greve de termen nelimitat. Opoziţia comunistă se pregăteşte de nesupunere civică. Gluma se îngroaşă. Nu vă jucaţi cu focul, nu vă jucaţi cu Constituţia şi cu răbdarea oamenilor.

AIE nu mai este speranţa politică a ţării, ca acum doi ani. AIE s-a transformat în dezamăgirea politică a ţării. Şi dacă se răscoală societatea, nimeni n-o să vă ia apărarea.

Unica şansă de reabilitare în faţa cetăţenilor este asigurarea stabilităţii politice, a ordinii sociale şi a dezvoltării economice. Aceasta poate fi realizat prin alegerea unui preşedinte apartinic şi prin reformatarea guvernării.

Dacă acest lucru nu va fi acceptat, cineva va trebui să răspundă fie pentru noi alegeri anticipate, cu final necunoscut, fie pentru dezechilbru social, foarte periculos. Şi una şi alta ar putea distruge defintiv viitorul politic al unor partide şi al unor lideri politici actuali de la guvernare. Decizia vă priveşte.

Обсудить