Din „Letopisania unor vremuri cumplite”

Un înţelept cîndva a spus: „Nimic nu e nou sub soare”. Nu ştim în ce măsură această expresie, devenită maximă, corespunde adevărului însă, dacă ne referim la clasa politică bucureşteană sub aspectul atitudinii ei faţă de statul moldovenesc şi, în general, faţă de moldoveni şi de tot ce este moldovenesc, imediat vom exclama şi noi: „Da, nimic nu e nou sub soarele pretutindenist romînesc!”

Intoleranţa faţă de fiinţa de neam a moldovenilor, se pare, e di­zolvată de acum în hemoglobina ideologilor romîni care au dat lumii o perlă a anomaliei gîndirii naţional-şovine exprimată prin formula „romîn de pretutindeni”. Adică, „romîn de peste tot locul” (de pe pămînt, de sub pămînt, de la suprafaţa şi din fundul Oceaniei, din Cosmos). Prin urmare, sînt naivi toţi acei oameni care ar crede că romînul fără frontiere, nelimitat în spaţiul universal, ar putea avea megieşi neromîni. Că dacă Pămîntul e un glob, iar romînii – o sămînţă humanoidă de pretutindeni, atunci şi un prost îşi dă sama că populaţia Terei e un lanţ neîntrerupt de indivizi care începe cu romîni şi cu romîni se termină. Dar cum Galaxia nu începe, nici se termină cu planeta noastră, apoi vă-nchipuiţi, la urma urmei, care vor fi dimensiunile Romîniei mari după alipirea la ţara-mumă a tuturor teritorii­lor populate de romînii de pretutindeni?!

Prin anii ‘90, un mastodont de mare calibru al ideologiei unio­niste, agent de influenţă al serviciilor secrete romîneşti, Adrian Păunescu, cunoscut poet la curtea dictatorului Nicolae Ceauşescu (dar nu mai puţin cunoscut şi ca nănaş de botez în apele romînismului al lui Mircea Sne­gur la Slănic-Moldova), venea, de rînd cu altă lume pretutindenistă, spre Chişinău să facă „unire”. Ajuns la punctul de trecere „Ungheni”, la pro­punerea grănicerilor de a prezenta documentele la control, numitul romîn de pretutindeni a sărit din loc, parcă fript cu jăratic, năpustindu-se asupra militarilor în serviciu cu aceste cuvinte: „De care control, de care fronti­eră vorbiţi, bă idioţilor! Vin să fac unirea, după aia imediat mă întorc la voi ca să vă spînzur de primul stîlp, aici, la frontiera voastră!” Cuvinte­le „frontiera voastră” poetul (pe atunci mai era şi deputat în Parlamentul Romîniei) le-a rostit cu o greaţă de parcă ar fi scuipat o broască ce-i intrase pe neaşteptate în gură...

Cam aşa arată un romîn tipic de pretutindeni (fără frontiere)!

De unde atîta fandoseală şovino-expansionistă, aroganţă si totală neglijenţă faţă de aspiraţiile naţionale ale unui popor vecin căruia i se mai spune că ar fi şi frate romînilor?

Cauza atitudinii scuipătoare în suflet a „fraţilor” noştri faţă de mol­doveni rezide în noi înşine, în cuminţenia şi răbdarea noastră proverbială. N-ar fi rău ca uneori să ne amintim si de morala din fabula lui Ivan Krîlov „Bucătarul şi motanul” în relaţiile cu pretutindeniştii cu obraz de tureatcă. În această privinţă ni se par apostolice cuvintele lui Radu Vasile, fost mi­nistru de externe al României, care a spus: „Românul, ca orice fiinţă slabă si complexată,aruncă cu piatra numai în acei oameni din partea cărora ştie că nu se poate aştepta la represiuni”.

E un adevăr curat. Să ne amintim de anii 1917-18. Republica De­mocratică Moldovenească, proclamată la 2 decembrie 1917, abia văzînd lumina zilei de sub ruinile imperiului ţarist prăbuşit, cu statalitatea încă ne­întărită, neprotejată de nimeni pe plan extern, devine o pradă uşoară pentru oligarhia politică bucureşteană, „slabă si complexată”, dar foarte pofticioa­să de noi pămînturi pseudoromîneşti. Ştiind bine că de nicăieri nu se poate aştepta la represiuni, ea sloboade pe rînd cele două armate ocupaţioniste în spaţiul pruto-nistrean şi tînăra statalitate moldovenească a fost răşluită în doi timpi şi trei mişcări.

Anii ‘90 ai veacului XX. Oligarhiei expansioniste romîneşti iarăşi i-a cîntat cucul din faţă. Pîndind momentul cînd Republica Moldova se desprinsese de omnipotentul imperiu din Răsărit, cînd ţara noastră, ca şi la 1917-18,semăna mai mult cu o casă părăsită si burduşită de duhuri ne­ curate, ea nu ratează nici această şansă istorică pentru a arunca din nou cu pietroiul în moldoveni. Aceleaşi pofte exagerate, aceleaşi scopuri expansi­oniste, numai că, de dată aceasta, sînt realizate sub alt înveliş, aplicîndu-se alte metode.

Dacă în 1918 strategia colonizatorilor se spriginea pe forţa militară şi a Siguranţei, folosind-o făţiş si brutal pentru a înăbuşi orice suflare mol­dovenească, apoi, în contextul noilor realităţi europene, autorităţile şi ser­viciile secrete bucureştene în aranjarea relaţiilor „speciale” cu statul nostru au preferat activităţile „subterane” diversioniste, jocurile politice sofistica­te şi „spiritismul pretutindenist” romînesc, urmărind în fond acelaşi scop: decapitarea spirituală a neamului moldovenilor, ruinarea statalităţii noastre şi, în cele din urmă, alipirea teritoriului Republicii Moldova în calitate de provincie colonizată la Romînia.

Metodele conspirative, tîlhăresti de luptă contra Republicii Mol­dova îi permit Romîniei să-şi păstreze faţa „curată” în Comunitatea Euro­peană, deoarece toată forfota unionistă e trecută pe teritoriul ţării noastre, „ţara-mumă”, în aparenţă, „rămînînd la toate rece”... Asta e toată razniţa între agresiunea de atunci şi de acum.

Chiar din primele zile de la declararea independenţei Republicii Moldova, cu ieşirea ei din componenţa URSS, în ţara noastră a erupt de peste Prut un şuvoi tulbure şi năvalnic de lume de tot soiul. Alături de avalanşa de bişniţari, care într-o clipală a pustiit ţara de mărfuri industriale (mai ales, obiecte electronice de uz casnic), de produse alimentare ieftine şi de tot ce îi cădea sub mînă, pe plaiul nostru a tăbărît şi o specie mai rafinată de faună romînească, avînd aici treburi cu mult mai bolfoase decît cele ale bişniţarilor.

O negreaţă de emisari: politicieni, ideologi, „specialişti” si sfetnici nepoftiţi, în majoritatea lor agenţi titulari şi clientură unionistă racolată de SRI (Serviciul Român de Infomaţii) şi SIE (Serviciul Informaţii Externe) „a trecut Prutul” (nota bene: de acum e o zicală romînească!) în scopuri nicicînd declarate, dar prea uşor subînţelese din pomenita zicală cu multe childuri de toată frumuseţea gîndirii şovino-expansioniste romîneşti.

„Specialiştii” s-au risipit nevăzuţi prin hotelurile Chişinăului si prin locuri mai ferite de ochii lumii, pregătite anticipat de oamenii de „bu­nă-credinţă”. Cei cu epoleţi mai grei au aterizat în jilţuri moi la Ambasada Romîniei, recent deschisă la Chişinău, căreia îi revenea rolul de stat major în dirijarea activităţilor de romînizare si provincializare romînească a sta­tului moldovenesc.

Referindu-ne la relaţiile „speciale” a Romîniei cu Republica Mol­dova, nu putem trece cu vederea un adevăr vădit pe care guvernanţii bu­cureşteni trebuia, măcar de ochii lumii, să-l mascheze cu o mai mare scru­pulozitate. E vorba de faptul că ţara noastră, în decursul întregii perioade de independenţă, n-a avut noroc de nici un ambasador romîn „curat”, fără epoleţi „sub cămaşă” (sau „aripi sub cămaşă”, cum s-ar exprima N. Dabi­ja). De „curăţenia” celorlalţi membri ai corpului diplomatic romîn de la Chişinău – nici nu mai vorbim.

Întroducînd prin metode de contrabandă şi prin valiza diplomatică sume colosale de bani în numerar, stat-majoriştii de la Ambasada Romîniei si coechiperii lor din „negreaţa de specialişti” îşi chemau elitiştii „de bună-credinţă” la datorie:

„Această grămadă de bani e pentru mata, domnule „X”. E un avans necesar pentru lucrul iniţial organizatoric. Matale banii, iar nouă – un partid romînesc băţos în Basarabia voastră... pardon, în provincia noastră înstrăinată. Repet, un partid băţos romînesc! Din acele care sea­ra-i făcut, iar mîine dimineaţă să-1 vedem căţărat tocmai în vîrful puterii! În această operă noi, romînii de dincolo, vom fi alături si vă vom susţine pe toate căile...”.

Individul autohton cu care securistul romîn punea ţara la cale era cunoscut de „diplomaţii” romîni de la Moscova (în majoritate ofiţeri ai serviciilor de informaţii) încă din vremurile cînd acesta făcea aspirantura în capitala URSS. Wunderkindul „X” otova îşi smîrcîia nasul sub uşile am­basadei romîne, demonstrînd securiştilor în găoacă diplomatică că e gata să pape jăratic întru prosperarea cauzei romînismului pe pămîntul Moldovei. Mai pe urmă, domnul „X” a fost invitat la stajirovcă în „ţară”. Motivul e de rîsul găinilor. Nota bene: un poet romînizat e invitat... la „cursurile de limbă romînă” (?!) „Specialiştii” romîni mizau mult pe el. Al naibii sim­patic şi deştept era. Ieşind la tribună, numai căsca gura, şi toată lumea din jur zbiera de satisfacţie! A doua zi domnul „X” i-a „fericit” pe moldoveni creînd primul partid unionist în Republica Moldova...

Am anonimizat acest caz pentru a-l generaliza, deoarece tratative similare cu viitorii şefi de partide unioniste, redactori de ziare romîneşti, cu potenţiali lideri ai organizaţiilor obşteşti s.a.m.d. zilnic se purtau cu duiumul. Ţara trăia vremuri cînd, cum am mai spus, statul nostru, recent declarat independent, semăna cu o casă părăsită în care cu banul dracului se putea face orice.

Toţi proştii au crezut că aceste partide şi organele lor de presă au apărut spontan şi că sînt rodul curat-curăţel al mişcării de eliberare naţio­nală din ţara noastră.

În realitate însă, în Moldova n-am avut mişcare de eliberare naţi­onală a moldovenilor, cum nu avem nici pînă în ziua de astăzi. E un mare păcat al moldovenilor, moştenitori ai Ţării lui Ştefan cel Mare!

Ce n-ar zice „nişcăreţii revoluţionari”, independenţa naţională şi statală le-a venit moldovenilor „de sus”. Mai bine zis, din sauna de la Bi­elovejscaia Puşcea, unde liderii celor trei mari republici sovietice – Elţin (Rusia), Kravciuc (Ucraina) şi Şuşchevici (Bielarusi), la un păhar de vor­bă, amestecată juma-la-juma cu zubrovcă, odată cu apa de scăldătoare, au hotărît să sloboadă pe apele sîmbetei şi marele imperiu din Răsărit. Repu­blicile sovietice, în aşa fel, au fost trimise pe la casele lor naţionale. Fără lupte de „eliberare”…

În unele republici, dacă şi au avut loc unele zvîcniri pseudorevolu­ţionare, apoi şi acestea, privite mai de aproape, în esenţă, erau nişte încă­ierări între grupuri de politicaştri şi nomenclaturişti din interiorul fiecărei naţiuni pentru a pune mîna pe roadele independenţei.

„Drepturile politice şi sociale cîştigate de o clasă fără sforţări, fără luptă, fără sacrificii nu vor fi apărate de această clasă, nu-i vor fi scumpe, ele se vor pierde, fără ca clasa să se mişte puternuc pentru a le apăra”. (C. Dobrogeanu-Gherea).

Mai multe generaţii de moldoveni n-au ştiut ce-i aceea indepen­denţă naţională şi statală, iar cînd acest dar dumnezeesc le căzuse din cer senin, n-au ştiut ce să facă cu el şi l-au aruncat la picioarele unor politicieni nătărăi şi iresponsabili. Aceştia din urmă i-au dat cu piciorul, urmărind anumite interese egoiste, fie de gaşcă, fie personale.

Ceea ce au provocat romînii şi coloana a 5-a romînească în ţara noastră a fost, de fapt, o mişcare antinaţională, de romînizare, de distrugere a statalităţii moldovenilor în scopul alipirii teritoriului Republicii Moldova la Romînia.

Strînsurile mitingarde din piaţa Biruinţii au fost doar nişte scene butaforice, montate cu mult spirit neocolonizator de către clasa politică bucureşteană (cu argaţii ei politici de la Chişinău!) care demult aşteapta cu gura căscată să-i cadă o pomană delicioasă, cum era Republica Moldova, independentă de Rusia.

O mişcare naţională normală trebuia să aibă activişti şi lideri de opoziţie, cunoscuţi în popor şi susţinuţi măcar de o părticică a populaţiei. Uitaţi-vă la „eroii”, aşa zisei, mişcări naţionale de la 1990, alde L. Lari, N. Dabija, I. Hadîrcă, V. Matei, M. Snegur, M. Druc, N. Costin, Gh. Ghimpu, Iu. Roşca şi a.m.d – cine au fost ei, ce făceau şi cît de opozanţi erau faţă de regimul sovietic? Dacă nu erau agenţi la KGB şi deputaţi ai Sovietu­lui Suprem al URSS, apoi predau naucinîi comunism la universitate, erau secretari de partid sau lucrau la ЦК Комсомола. Vă mai trebuie alte argu­mente?

Dar să ne întoarcem la specialiştii „noştri”.

Ştabii de la Bucureşti le-au pus în sarcină „specialiştilor” un vraf de măsuri asamblate într-un vast program de romînizare şi colonizare a ţă­rii noastre. Iată cîteva secvenţe din acest program (în linii mari şi descojite de frazeologia drăgostoasă „frăţească”):

- Ingăimarea unui spaţiu spiritual unic „romînesc”.Crearea unor mecanisme de asimilare în sfera culturii, ştiinţei, învăţămîntului s.a.m.d. şi de integrare (conectare) a acestor sectoare la cele romîneşti. Trecerea la instruirea în şcoli şi în instituţiile de învăţămînt superior în baza manu­alelor romîneşti. Problema principală pentru toate măsurile de ordin cul­tural şi educaţional −introducerea grafiei latine, a limbii romîne şi istoriei romînilor.

- A contribui prin toate mijloacele la aducerea în albia romînis­mului a instituţiilor academice de profil umanitar, a centrelor propagan­distice şi mass-media existente. A crea numărul necesar de noi ediţii peri­odice care vor pregăti opinia publică către unire.

- Crearea unor partide de orientare unionistă, acordîndu-le aju­tor de tot tipul în lupta pentru cucerirea puterii de stat.

- Constituirea unor mişcări si organizaţii obşteşti şi profesionale (de femei, studenţeşti, ale lucrătorilor de creaţie, savanţilor, jurnaliştilor, profesorilor s.a.m.d.) şi încadrarea lor în procesul de romînizare. Acolo unde nu se va reuşi reorientarea organizaţiilor existente, se vor crea struc­turi paralele unioniste.

- Trecerea Bisericii Ortodoxe din Moldova în subordonarea Pa­triarhiei Romîniei.

- Schimbarea structurii administrativ-teritoriale a ţării şi ajusta­rea acesteia la cea romînească (crearea judeţelor).

- Paşaportizarea masivă (încetăţenirea romînească) a locuitori­lor din Republica Moldova cu asigurarea unor privilegii şi înlesniri ma­teriale. Încadrarea treptată a noilor cetăţeni în viaţa politică a Romîniei (participarea la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, contopirea unor partide, mişcări şi organizaţii nonguvernamentale din ambele ţări, crearea de noi partide romîneşti cu ramificări în Republica Moldova s.a.m.d.)

- Folosirea unor posibilităţi pe plan extern (corpul diplomatic, diaspora romînească din străinătate) în răspîndirea ideilor “inexistenţei” identităţii de neam a moldovenilor. A crea în opinia publică mondială pă­rerea că Republica Moldova e un stat artificial şi provizoriu format pe pămînt romînesc şi populat de romîni.

- Crearea unor fonduri statale de susţinere financiară a progra­mului de „întregire”.

- Crearea unui mecanism interguvernamental moldo-romîn de dirijare si coordonare a activităţii diferitor centre şi instituţii implicate în măsurile romînizatoare, de unire.

Şi multe, multe altele. Cu alte cuvinte, tăvălugul jîmbat colonizator, trecînd peste toate sectoarele vieţii publice, peste toate tradiţiile seculare ale neamului moldovenilor, trebuia să romînizeze total totul, începînd cu atributele statale ale Republicii Moldova (imnul, stema, drapelul) şi ter­minînd cu sărbătorirea de către creştinii noştri a Crăciunului în ziua indica­tă de romîni. Romînii sînt gata să ne dea cu nămol în obraz numai ca să ne asemănăm cu ei mai dihai decît fraţii gemeni.

Realizarea tuturor măsurilor politice, socio-culturale de romîni­zare si de provincializare romînească a statului nostru, în cumul cu alte măsuri conspirative diversioniste antistatale, antimoldoveneşti, după cum pribluiau conchistadorii dîmboviţeni, trebuia să provoace colapsul fiinţei de neam a moldovenilor, a statalităţii moldoveneşti şi să ducă neapărat la alipirea necondiţionată a statului colonizat (romînizat) la Romînia.

(Va urma)

Обсудить