Din „Letopisania unor vremuri cumplite”

Expresia „coloana a 5-a”, larg răspîndită azi (în sensul: coloana de trădători), se trage din vremurile războiului civil din Spania (1936-39), cînd generalul fascist Franco, avînd în subordine 4 coloane militare, a derutat şi s-a răfuit crunt cu forţele revoluţionare ale republicanilor, sprijinindu-se şi pe ajutorul adepţilor săi, aşa numita, coloana a 5-a, care activa în spatele frontului republican.
Programul „unirii”, după cum am văzut din capitolul anterior, conţinea o gamă largă de activităţi romînizatoare de mari proporţii. Pentru realizarea acestor planuri ambiţioase clasa politică bucureşteană avea nevoie de o solidă forţă cincicolonistă în interiorul ţării noastre.

(Continuare)

Coloana a 5-a romînească

Expresia „coloana a 5-a”, larg răspîndită azi (în sensul: coloana de trădători), se trage din vremurile războiului civil din Spania (1936-39), cînd generalul fascist Franco, avînd în subordine 4 coloane militare, a de­rutat şi s-a răfuit crunt cu forţele revoluţionare ale republicanilor, sprijinin­du-se şi pe ajutorul adepţilor săi, aşa numita, coloana a 5-a, care activa în spatele frontului republican.

Programul „unirii”, după cum am văzut din capitolul anterior, con­ţinea o gamă largă de activităţi romînizatoare de mari proporţii. Pentru re­alizarea acestor planuri ambiţioase clasa politică bucureşteană avea nevoie de o solidă forţă cincicolonistă în interiorul ţării noastre.

Conform tacticii noi de conquistă (cucerire) a spaţiului pruto-nis­trean, sarcina principală la etapa iniţială (organizatorică) o constituia in­filtrarea masivă a agenturii de influenţă romînească (dintre moldoveni) în punctele nevralgice ale organismului statal şi crearea cu ajutorul ei a unei falange unioniste autohtone, bine ramificate, care în continuare ar fi putut lua în mînile sale timona de dirijare a tuturor activităţilor complexe de colonizare a statului moldovenesc, permiţîndu-le spiriduşilor romîni să se retragă în groapa de sub scenă în calitate de sufleri. În văzul lumii pe scena unionismului trebuia să rămînă numai actori băştinaşi.

Alături de această sarcină principală, trebuia rezolvată şi problema asigurării „boierimii” de influenţă, infiltrate în aparatul de stat, cu argăţime de stradă care pentru un bănuţ ar fi jucat în scene de masovcă unionistă rolul „maselor populare”.

De unde s-a iscat atîta lume fariseică în Ţara Moldovei? Cine sînt cincicoloniştii romîni care din spatele moldovenilor susţin cruciada anti­moldovenească dezlănţuită de statul vecin?

Sînt, mai întîi, rezerviştii din zanacica cincicolonistă pe care actu­alul serviciu de informaţii romîn a moştenit-o în calitate de zestre de la ser­viciile secrete ale regimului ceauşist. Încă pe vremurile sovietice serviciile secrete romîneşti ţineau permanent sub control şi pipăiau cu scrupulozitate fluxul de cetăţeni din Republica Moldovenească care vizitau Romînia pe diferite căi de colaborare sau cu treburi particulare (deplasări ştiinţifice, schimburi culturale, turism, legături de rubedenie ş.a.m.d.). Toate persoa­nele de interes operativ securiştii ţării vecine le luau cu acurateţe „la ca­randaş”.

Un interes viu, ca să nu zicem exagerat, serviciile de informaţii romîneşti totdeauna l-au manifestat faţă de elita intelectuală moldoveneas­că, îndeosebi faţă de elitiştii „cu limbrici romîneşti”, care îşi spovăduiau fraţilor romîni necazurile sale naţionaliste.

La fel de minuţios şi în aceleaşi scopuri, agenţii serviciilor de in­formaţii, aflaţi sub acoperişul ambasadei Romîniei şi a altor misiuni ofici­ale romîneşti din Moscova, pieptănau colonia moldovenilor din capitala URSS care întrunea mulţi studenţi, aspiranţi, tineri scriitori, savanţi, artişti, ziarişti. Se lucra intens pentru a-i converti pe unii din ei în „buni romîni”, persoane „de bună-credinţă”. Întorcîndu-se în Moldova după terminarea instituţiilor moscovite de prestigiu, această categorie de persoane, peste un timp, se situa, de regulă, pe treptele superioare în erarhia intelectualităţii moldovene. Taman ceea ce le trebuia romînilor!

Pomenind de „zanacica ceauşistă” şi, în general, de „zestrea is­torică” a serviciilor secrete romîneşti, nu putem trece cu vederea un con­tingent, cîndva foarte numeros care, deşi ca forţă unionistă s-a epuizat şi a coborît de pe scena istorică din cauza învechirii sale, totuşi prin urmaşii săi contribuie şi astăzi la cauza unionismului în Republica Moldova. E vorba de puzderia de colonişti regăţeni care, la 1918, în dosul diviziilor româneşti au dat busna dincoace de Prut ca „să-i conducă, să-i bată şi să-i înveţe romîneşte pe basarabeni”. Că erau coloniştii mulţi la număr ne pu­tem imagina din faptul că la Chişinău şi în alte oraşe s-a iscat o criză ne­maipomenită în găzduirea acestei cascade de oaspeţi nepoftiţi, sosiţi, cică, „cu misiuni speciale” din Regatul Vechi.

Comisarul General al Basarabiei, generalul de Corp de Armată, Artur Văitoianu, în scopul aplanării acestei probleme grave, s-a văzut obli­gat să emită o ordonanţă specială (Ordonanţa N50 din 20 noiembrie 1918) prin care se decreta crearea de comisii, însărcinate cu evidenţa strictă a fie­cărui metru locativ, iar băştinaşii, pentru refuzul de a-i găzdui pe ocupanţi în casele lor, erau traşi la puşcării sau amendaţi cu sume colosale băneşti. Fluxul masiv al coloniştilor romîni a continuat pe parcursul întregii peri­oade de ocupaţie, migranţii romîni servindu-i ca proptea de nădejde regi­mului militar ocupaţionist. La 1940 majoritatea acestei lumi colonizatoare, în primul rînd, cei care s-au simţit cu musca pe căciulă, de teama judecăţii poporului pentru crimele săvîrşite în teritoriul ocupat, a şterpelit-o pe aripa vîntului cu iuţala gîndului înapoi, în ţara-mumă. Însă o parte din colonişti, precum şi de colaboraţionişti autohtoni au rămas în teritoriul RSS Mol­doveneşti. Urmaşii lor (copii, nepoţii şi strănepoţii) sînt o sursă mănoasă pentru completarea coloanei a 5-a romîneşti cu cadre de protivnici ai sta­talităţii moldovenilor.

Mai punem alături şi un alt fapt esenţial în acest sens. Statul Mol­dovenesc, renăscut la 2 august 1940, şi-a întors o parte din teritoriul său, care din 1918 a fost răpit de Romînia regală şi s-a aflat sub ocupaţie româ­nească pînă la 28 iunie 1940.

Zămîslind împreună cu aliatul său, Germania hitleristă, un blitz – Krieg contra Uniunii Sovietice, guvernarea fascistă a Romîniei a transfor­mat acest teritoriu într-un adevărat poligon de pregătire a agresiunii. Întreg teritoriul Basarabiei, de la un capăt la altul, a fost împăingenit şi burduşit (în sensul deplin al cuvîntului) de centre propagandistice şi de spionaj, duşmănoase ţării noastre. Sămînţă duşmană a rămas în teritoriul RSS Mol­doveneşti şi după război. Ce-i drept, ea se contopise în masa populaţiei băştinaşe, luînd paşapoarte moldoveneşti, dar în taină, sub mantaua loiali­tăţii regimului sovietic, îşi rodea posmagii săi unionişti. Tocmai după 1990 a înmugurit din nou şi şi-a dat arama pe faţă…

Cu timpul, serviciile secrete romîneşti acumulaseră în banca de date operative o largă spiscă cu informaţii detaliate asupra indivizilor de concept romînofil-unionist. Şi în acele vremuri cumplite pentru cincico­loniştii romîni serviciile speciale ale ţării vecine aflau modalităţi de a le încălzi spiritele, a-i adăpa la puţul spiritual „nesecat” al romînismului şi a-i încuraja în activităţile naţionaliste. Securiştii romîni nu făcuseră atunci cine ştie ce brînză cu aceşti oameni pentru că le era mare teamă de un even­tual scandal la nivel înalt cu „fratele” mai mare de la Kremlin. Se lucra mai mult pe muchia cuţitului, cu frica-n sîn.

Acum însă, după ‘90, „cadrovaia zanacica” unionistă le venise speţilor de capă şi spadă ca balsamul la rană. Cu ajutorul acestor cadre de nădejde, avînd si experienţă de muncă în „ilegalitate”, cohortele cincico­loniste din mers puteau fi desfăşurate în poziţie de atac. Această gintă, mai întîi, era bine cunoscută securistilor vecini, iar în al doilea rînd, ea nu avea nevoie de muştruluială suplimentară: prindea din zbor gîndurile şi planuri­le patronilor săi transpruteni.

În rîndurile coloanei romînizatoare mărsăluiesc astăzi şi unii mol­doveni care înainte vreme nicicînd n-au fost naţionalişti proromîni. Cînd s-a schimbat direcţia vînturilor conjuncturale, ei peste noapte s-au făcut romîni, avînd din această afacere dividente de ordin material sau moral. Farisei de fire, carierişti lacomi la pomană, ei primii au alergat înaintea ca­rului romînizator, ţipînd mai tare decît toţi: „Suntem romîni şi punctum!”. Printre ei se aflau şi unii agenţi ai KGBeului sovietic (de pildă, Nicolae Dabija, Constantin Tănase etc.).

Un zvenou aparte în coloana a 5-a l-au format ţîrcovnicii unio­nişti!. Cercurile guvernante şi serviciile secrete romîneşti au implicat destul de activ în procesul de colonizare a ţării noastre şi feţe politicandre, cu ambiţii pretutindeniste din înaltele instanţe bisericeşti ale Romîniei. Avînd la început de cale numai vreo cîţiva pochi unionişti în interiorul ţării noastre, Patriarhia Romînă, ajutată de „specialiştii” securişti, prin in­termediul lui Iu. Roşca, V.Cubreacov ş.a. au consolidat aceste forţe răzleţe instigatoare cu un grup de tineri duhovnici, scoliţi în Romînia după ′90. Din Romînia s-au trimis şi unii cetăţeni romîni cu pregătire duhovnicească (nu se exclude, şi securistă!) în Republca Moldova pentru a ocupa parohii moldoveneşti (de pildă, Cîrlan Mitică, locuitor al or. Bacău care a ocupat parohia din s.Suvorovo, r-nul Vulcăneşti).

N-au dovedit băieţii din speţnazul ţîrcovnic frontist-unionist să-şi crească barbă şi să se infiltreze cum se cade în bisericile noastre (conform instrucţiunilor speciale), iată că hărmălaia de gazetari unionişti, agentura romînească de la radio şi televiziune, la îndemnul patronilor săi de peste Prut, au ridicat un tararam propagandistic nemaipomenit în susţinerea cre­ării în Republica Moldova a aşa numitei metropolii a Basarabiei, subordo­nată Patriarhului Bucureştilor şi a întregului glob pretutindenist romînesc.

Securitatea romînă n-ar fi ea securitate, dacă n-ar fi aprins nişte paie ude cu ajutorul agenturii sale din diaspora romînească din Apus şi a unor emisari ambulanţi din ţara noastră (de pildă, Vlad Cubreacov „prăpă­ditul”) făcînd ca să iasă fum propagandistic şi prin hogeacurile unor insti­tuţii europene, atrăgînd atenţia opiniei publice la faptul imaginat, cum că în Republica Moldova, „se încalcă grav drepturile credincioşilor”. Neavînd idee despre şiretlicurile romînilor, instanţele europene cu jumate de gură au acceptat crearea centrului securist-duhovnicesc, aşa numita metropolie a Basarabiei care a declanşat o agresiune satanică (cu bătăi în biserici) contra Metropoliei Moldovei întru acapararea de biserici, semănînd vrajbă şi neînţelegeri între preoţi si în rîndurile credincioşilor.

Şi încă un moment regretabil. O privire, fie ea chiar superficia­lă, asupra contingentului de moldoveni încadraţi în cruciada romînismu­lui denotă faptul că o bună parte de aceşti oameni o constituie victimile (sau urmaşii acestora) represiunilor staliniste. Cum vedem, represiunile regimului stalinist au lovit în moldoveni în trecut, astăzi iar lovesc şi tot în moldoveni, dar de acum prin intermediul conaţionalilor noştri. Stranie răzbunare, nu-i aşa?­

Relatarea noastră cu referinţă la coloana a 5-a romînească ar fi ne­completă dacă n-am pomeni aici şi de o boală fără leac a oligarhiei politice bucureştene, anume: tîlhăria spirituală. Răpirea, mistuirea şi asimilarea romînească a talentelor noastre, a acelor ce reprezintă geniul naţional al moldovenilor, totdeauna au fost şi rămîn preocupări de bază ale clasei politice romîneşti în relaţiile „speciale” cu Republica Moldova. Mecanismul furturilor în domeniul spiritual e susţinut stăruitor la cel mai înalt nivel în statul romîn. Aici sînt puşi la bătaie bani grei, înalte distincţii ale statului romîn, titluri academice, apartamente de lux în Bucureşti, por­tofeluri de deputaţi în Parlamentul Romîniei. Anume în această sferă colţii colonizatori ai statului vecin se văd de la mare distantă în toată splendoarea lor. Tutela cleioasă a guvernanţilor romîni asupra elitei intelectuale moldo­veneşti a întrecut orice bun simţ, orice norme morale si legale acceptabile în relaţiile dintre două state vecine. Ea prinde de acum contururi crimina­le, deoarece talentele trădătoare „de bună credinţă” (romînească) sînt bine plătite din bugetul statului vecin, încurajate cu cele mai înalte distincţii ro­mâneşti nu pentru anumite merite în crearea de valori spirituale, ci pentru activităţi diversioniste antistatale, antimoldoveneşti!..

(Va urma)

Обсудить