Pentru ce primesc decoraţii de stat lichidatorii Statului Moldovenesc?

Nu o singură dată în articolele mele precedente deja am menţionat că sub masca „luptei cu comunismul” şi unirea cu „patria-mună” unii foşti comunişti ortodoxali şi patrioţi sovietici, deveniţi peste noapte „anticomunişti” şi „patrioţi români” încearcă să lichideze Statul Moldovenesc, atacând totodată Rusia de pe poziţii xenofobe. Dar asta a mai fost odinioară, la începutul anilor ’90...

Şi iată, avem o nouă încercare, din 29 februarie 2012, de a mai forma un nou Consiliu al Unirii... A cîta oară?!

Dar cine sînt „unificatorii”? Unul din ei este „profesorul” Moşanu, care ne „citea” lecţii despre „adevărurile comuniste” (susţinute de el la Moscova în două teze, una de doctor şi alta de doctor habilitat), urmărind cu degetul textul ca să nu piardă rîndul? Oare nu acest tip ne spunea (scuze, citea bichie cu buchie de pe foile îngălbenite de ani, transpirînd de emoţii şi de efortul depus în timpul citirii) ani la rînd despre „România fascistă”, „regimul fascist al lui Antonescu”, „regimul fascist din România”, „statul fascist”, „regimul militaro-fascist al lui Antonescu”, „clica fascistă a lui Antonescu”, „căpetenia fascistă” etc., etc.

Oare nu el cu spumă comunistă la gură (cînd se emoţiona de entuziasm patriotic ne mai stropea şi cu salivă) ne spunea despre „participarea regimului Antonescu la agresiunea împotriva Uniunii Sovietice”, „politica de ocupaţie a dictaturii Antonescu în teritoriile sovietice vremelnic ocupate”, acuza vehement „falsificările şi schimonosirile abuzive ale istoricilor burghezi, ideologi ai imperialismului”, „care încearcă să reabiliteze politica externă ale guvernanţilor români de odinioară, să îndreptăţească participarea României fasciste la războiul contra URSS prin trimiterile la «pericolul rus», cu necesitatea apărării «intereselor naţionale»”?!

Îmi aduc aminte cum tovarăşul Moşanu, fiind profound indignat de faptul că „guvernanţii acestei ţări încercau să «românizeze» şi să colonizeze teritoriile sovietice dintre Prut şi Bug prin metode de violenţă şi teroare, pe calea nimicirii şi deportării a unei părţi a populaţiei locale şi transformarea restului locuitorilor în forţă de muncă ieftină pentru exploatatori”, protesta împotriva „aceastei politici de lichidare completă a modului socialist de gospodărire şi a proprietăţii obşteşti asupra uneltelor şi mijloacelor de producţie”.

De fapt altfel nici nu putea fi, căci D-lui era participant din partea Moldovei la tot felul de congrese internaţionale ale istoricilor, bucurîndu-se de ovaţii din partea delegaţiei sovietice pentru critica necruţătoare a „falsificatorilor burghezi”, în special a celor români, ai istoriei mişcării marxiste în România. Fiind colaborator ştiinţific al Institutului de istorie, şef catedră „Istorie universală modernă şi contemporană” şi decan al facultăţii de istorie a USM, membru al comitetului PCUS al USM (responsabil de ideologie), membru al Comitetului central al PCM, delegat al Congresului al XXVIII-lea al PCUS tovarăşul Moşanu era fiu credincios al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi mare patriot sovietic. Iar faptul că astăzi şi-a schimbat mult iubita Patrie cu alta, nu mai puţin „iubită”, nu înseamnă nimic...

Din amintirile mele din studenţie reapare şi aprecierea evenimentelor din 1940, în care dl Moşanu combătea „afirmaţiile… precum că trecerea României regale de partea Germaniei fasciste a fost o urmare a notei sovietice de la 26 iunie 1940”, numindu-le „lipsite de orice temei”. Îmi aduc aminte cum tov. Moşanu ne spunea nouă, studenţilor, precum că „în nota dată Guvernul sovietic a cerut reglementarea paşnică imediată a problemei Basarabiei şi Bucovinei de Nord, acaparate de către România burghezo-moşierească în 1918”. Să vedeţi, în anii ’70 – ‘80 despre toate acestea profesorul Moşanu „ştia” foarte bine! Oare astăzi „a uitat”!

În scopul confirmării tezei sale îndreptate împotriva „falsificatorilor” el ne povestea că „de la sfârşitul lunii mai 1940 regimul dictaturii regale decide să treacă de partea Germaniei fasciste. Iar la 20 iunie 1940 Tătărescu i-a înmânat ambasadorului german la Bucureşti un memorandum care propunea încheierea unei alianţe militare. Carol al II-lea, iniţiatorul acestei alianţe, s-a grăbit să finiseze procesul de fascizare a ţării, nceput cu mult înainte: ideologia fascistă a fost declarată temelie spirituală a statului”.

Iată cum argumenta Alexandru Constantinovici (picăturile de sudoare scurgîndu-i-se în ochi, iar saliva din gură) intrarea Basarabiei în componenţa URSS prin considerente geopolitice şi cu necesitatea consolidării securităţii ei: „Transformarea României regale într-un stat fascist care tindea spre o alianţă anisovietică cu Germania hitleristă, prezenta un pericol serios pentru ţara noastră. Era clar că România se transformă untr-o fortăreaţă de hotar a reichului care se pregătea de război împotriva URSS. În aceste condiţii Ţara sovietică nu se putea împăca cu robirea de mai departe a Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi cu perspectiva ieşirii trupelor hitleriste la Nistru în apropierea nemijlocită a unor centre vitale ale Ucrainei Sovietice”.

În context, cum rămâne cu principialitatea, poziţia civică şi cea ştiinţifică a domnilor „unificatori” de tip Moşanu & Ko? Încă mai ieri „constructorii comunismului” pledau pentru URSS şi „prietenia pe veci cu Rusia” (oare nu pentru atare lucru a fost făcut dl Moşanu membru de onoare al Academiei Române?), iar astăzi aceşti burboni care nimic n-au învăţat formează tot felul de „Consilii al Unirii” în scopul lichidării Moldovei.

Oare nu pentru asemenea activităi îi tot decorează „garantul Constituţiei” dl Marian Lupu?!

Обсудить