Din „Letopisania unor vremuri cumplite”

(continuare)

Unirea = distrugere + romînizarea întregii ţări...

Înghesuindu-se în saloanele puterii, romînizatorii, cu sprijinul din stradă al Frontului Popular, au declanşat o campanie diabolică de „curăţire” a aparatului de stat realizată şi ea cu mult alai şi patos xenofobist romî­nesc. Avînd drept pretext completarea verigilor puterii cu cadre naţionale − fenomen, în principiu, firesc pentru o republică naţională − ei, în loc de moldoveni oneşti şi gospodari de treabă, a adus în aparatul de stat pe semenii lor − mulţi neghiobi „cu spirit romînesc”, oameni incompetenţi, fără şapte ani de acasă, ba chiar elemente criminale,promovînd şerpeşte, pe furiş planurile lor de sabotare a economiei, statalităţii şi politicii naţionale ale Republicii Moldova.

Ion Ţurcanu, un ideolog cu vederi unioniste, mărturisind adînca sa simpatie faţă de M. Druc, unionistul, totuşi nu-şi ascundea nici el mirarea că asemenea personalităţi puteau fi promovate la cîrma ţării. Alegerea lui M. Druc în funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova (25 mai 1990), după părerea lui, „a fost unul din evenimentele cele mai curioase al mo­mentului, poate chiar un eveniment de-a dreptul şocant… Druc nu avea nici un fel de pregătire sau calităţi pentru a reuşi să ducă greaua povară a şefiei de guvern”. (Vezi, articolul „Independenţa Republicii Moldova” de I. Ţurcanu în „Literatura şi Arta”, nr. 34 din 26 august 1999).

Cu aceste cadre s-a şi iniţiat procesul nu de reformare, ci de distru­gere a gospodăriilor colective în agricultură, a întreprinderilor industriale, din simplul motiv că aceste bunuri au fost create de popor în condiţiile re­gimului sovietic. La fel s-a procedat şi cu tezaurul cultural moldovenesc – pentru că a fost făurit fără participarea romînilor. Şi, deci, nu e romînesc.

Peste puţin timp, în ţară se profilează două clanuri mafiotice prin­cipale. Unul, reprezentat de oligarhia criminalizată împreună cu cinovnicii statali corupţi − aşa numita mafie atotpri(h)vatizatoare − ne dărîmă econo­mia ţării; altul − mafia legionar-unionistă colonizatoare − ne distruge pa­trimoniul spiritual moldovenesc, ne dizolvă în apele romînismului esenţa şi sîngele de neam.

Ambele clanuri şi-au luat, de ochii lumii, nişte lozinci frumoase, împopoţonate cu farastîcuri în stil ultramodern de imitare a democraţiei europene. Fiind de aceeaşi culoare politică(brună), cele două mafii s-au situat pe eşichierul politic de dreapta, la margine, mai departe de nevoile şi interesele moldovenilor. Dar, esenţialul, este scopul lor comun, anume: demolarea statalităţii noastre, menţinerea în ţară a situaţiei de haos, în care să domine fărădelegea şi criminalitatea. Numai aşa, consideră mafioţii din ambele lagăre, vor putea scăpa de răspundere în faţa justiţiei pentru acte de înaltă trădare şi de crime contra statului (mafia legionar-unionistă), pentru jafurile şi furturile în proporţii astronomice din avutul obştesc şi al fiecărui cetăţean în parte, săvîrşite în procesul privatizării şi reformelor banditeşti (mafia economică).

În timpul guvernării unioniste vîrfurile acestor două mafii se înco­lăceau, balaurul distructiv antistatal, antimoldovenesc avînd un singur cap, cu toate că la poale îşi păstrau sferele lor de influenţă separate, cu haturi bine îngrădite. Sfera de influenţă a mafiei unioniste o constituie ideologia, spaţiul informaţional, cultura, învăţămîntul. Cu alte cuvinte, mafia unionis­tă este sufletul celeilalte − a oligarhiei criminalizate din economia ţării.

Conglomeratul de mafioţi a inventat un nou tip de democraţie: an­tistatală, antipopulară, antinaţională. Mafioţii din ambele clanuri i-au pus cuţitul în coastă statalităţii moldoveneşti, au avariat mecanismul juridic în stat (l-au corupt şi l-au criminalizat) şi, situîndu-se pe o poziţie antipopula­ră făţişă şi cinică, au marginalizat demosul (poporul) − instanţa superioară a oricărei democraţii − l-au îmbrîncit din viaţa politică şi l-au împins la fundul inferiorităţii şi sărăciei.

Distrugerea economiei şi sărăcia lucie a moldovenilor au fost şi ele un scop în sine, o comandă a clasei politice bucureştene. Strate­gomanii de pe Dîmboviţa au apreciat corect situaţia: pentru moldovanul aflat la fundul prăpastiei chiar şi unirea cu Romînia înapoiată poate fi un vis de aur, iar paşaportul romînesc – un colac de salvare.

Ca şi reformele banditeşti în economia ţării, „perestroica” romî­nească în sfera spirituală a adus cu sine numai distrugeri şi devastări. După 1990 cultura Moldovei marchează o perioadă, poate, cea mai dezastruoasă în istoria sa. Nivelul de cultură al populaţiei s-a redus brusc. În urma reformelor romîni­zatoare s-au stins „Luminiţele” la sate. Casele cărţii, aducătoare de lumină, au fost transformate în baruri şi magazine pentru comercializarea terfelor second hand aduse din Turcia şi din alte ţări. Peste 1200 de biblioteci au rămas de izbelişte. Fondurile lor de cărţi au fost furate, arse sau date la ma­culatură de agentura romînismului. Au fost părăsite 1892 cinematografe, cluburi, case de cultură (unele dărîmate pînă la temelie), desfiinţate colec­tivele de artişti amatori ce activau pe lîngă ele. Trîntite la pămînt s-au po­menit teatrele Moldovei şi studioul „Moldova-film” cu producţia de filme cîştigătoare de premii internaţionale. După 1990, totalmente neglijate din partea guvernării unioniste şi pe cale de distrugere se afla mîndria noastră naţională: Ansamblul moldovenesc academic de dansuri populare „Joc”, Capela moldovenească academică corală „Doina”, ansamblurile emerite „Lăutarii”, „Flueraş” şi zeci de alte colective care ne-au purtat slava cultu­rii moldoveneşti pe toate meridianele globului. S-au împrăştiat prin lumea albă în căutarea unei bucăţi de pîne şi starurile muzicale individuale.

Lista acestor pagube o putem prelungi pînă la nesfîrşit. Mafia uni­onistă, susţinută financiar de forţe din exteriorul ţării (inclusiv si de fon­duri apusene), au creat şi un mecanism special de distrugere a imobilului şi bunurilor materiale, create prin munca colectivă a populaţiei. Grupuri de vandali, asigurate cu transport şi bine plătite (cu cîte 900 dolari lunar fiecare individ) cutreerau în jeepuri satele Moldovei, instigînd „oamenii de bună credinţă” din partea locului (uneori şi aceştia plătiţi) să distrugă clădirile obşteşti (colhoznice) ale brigăzilor de tractoare, fermelor de vite, cluburilor săteşti ş.a.m.d. Care procuratură din ţara noastră a intentat măcar un dosar contra mafiei disructive? Mîrlanii din fruntea statului, se vede, aveau mare interes să prezinte toate distrugerile exclusiv prin sărăcie şi ca fenomen absolut stihinic şi nu organizat, lăsîndu-i în umbră pe criminali.

Sărăcia, cum am mai subliniat mai sus, a fost şi ea o politică uni­onistă. Altfel cum putea „ţara-mumă”, cea mai săracă din Europa,să fie atrăgătoare pentru moldoveni, care au înregistrat pe timpurile sovietice un nivel al bunăstării vădit mai superior decît cel al cetăţenilor din ţara ve­cină? Aţi văzut în acea perioadă măcar un moldovan care şi-ar fi pierdut demnitatea de om şi ar fi degradat pînă într-atît ca să suporte procedurile înjositoare la care sînt supuşi astăzi moldovenii la Consulatul Romîniei, st­înd zile şi nopţi la rînd, nedormiţi şi nemîncaţi, pentru a obţine un paşaport romînesc?! Ruşine naţională! Iată la ce vremuri ne-a adus mafia unionis­tă. O adevărată batjocură de poporul moldovenesc, ademenit şi prostit cu fanfaronada integrării europene, pe cînd, de facto, sîntem traşi cu sila în maţul gros al Romîniei mari. Emisarii europeni ne vin cu „ajutoare” şi cu sfaturi viclene avînd un singur scop: ca să ne prindă în căpcana lor, să ne împle de datorii şi de sărăcime, care le-ar servi de argaţi, de braţe ieftine de muncă pentru ţările europene. Capitaliştii europeni, împreună cu oligarhia romînească, au alergie la bunăstarea noastră şi absolut îi doare în cot de nevoile ţării şi poporului moldovenesc. De aici putem desprinde şi un alt adevăr: atîta timp cît s-au aflat în trecut, se vor afla şi pe viitor la cîrma ţării noastre „romîni de pretutindeni” (sub orice mască: liberală, democrată, de integrare europeană etc.), tot atîta timp statalitatea moldovenească va fi supusă unui proces de demolare şi fărămiţare, iar populaţia Moldo­vei va trăi vremuri de vrăjmăşie interetnică, de deznădejde şi sărăcie cumplită.

Să fim serioşi,cine avea nevoie în toiul romînizării de o cultură moldovenească, prosperă şi vestită în lume? Nu cumva romînizatorii?!

Talentatul nostru maestru Vladimir Curbet (pe care romînii au în­cercat insistent să-l „privatizeze”) într-un interviu acordat presei (noiem­brie 2000) spunea: „Deşi avem tradiţii, avem rădăcini, cineva încearcă, din umbră, să ni le taie”. Iată care-i adevărata cauză a urmărilor pustietoare, practic, în toate ramurile culturii naţionale: romînizatorii distrugători – cei care ne taie rădăcinile istorice, etno-culturale ale neamului moldovenilor.

Ce ne-au propus romînizatorii în schimb? Mai întîi, ne-au pus ochelari de cal ca să-i vedem numai pe fraţii noştri de peste Prut, să ad­mirăm cultura şi moravurile lor, să trăim o viaţă sufletească naţională de împrumut.

Singurile activităţi „culturale” în perioada 1990-2000, permise de cenzorii „romîno-basarabeni” şi prezentate cu multă vijelie propagandis­tică la televiziunea noastră (devenită a lor), erau şezătorile unioniste. Un grup restrîns de feţe netrudite, intelectuali de ocazie (arhicunoscuţi publi­cului telespectator numai prin apariţia frecventă la ecranele televizoarelor, dar nicidecum şi prin vreo operă a lor), în fiecare seară făceau corvoadă cincicolonistă televizată, neapărat împreună cu ambasadorul Romîniei, la biblioteca ce poartă numele spionului romîn Onisifor Ghibu, la Casa Limbii Romîne, la centrul „Ginta Latină” cu prilejul sărbătoririi zilelor de naştere ale înaintaşilor unionişti, ale scriitoraşilor şi poetaşilor de aiurea (numai romîni să fie!). Şi dacă mai pui alături şi faptul că „tot romînul se naşte poet”, vorba clasicului, apoi, vai, sireacă-sirecuţă tară a Moldovei! Te vei căzni, sărmană, viaţa toată s-o petreci la praznice romîneşti!

Şezătorile pomenite mai sus alternau cu adunături mitingarde gă­lăgioase, inspirate de agenţii de influenţă (M. Cimpoi, N. Dabija ş.a.) cu ocazia dezvelirii busturilor de fabricaţie romînească ale nemoldovenilor neclasici, ori prilejuite de sosirea la Chişinău a vreunui emisar romîn cu un geamantan de carte ideologică diversionistă (istoria romînilor, de pildă), cică, donaţie pentru ajutorarea copiilor orfani din şcolile-internat, − eve­nimente (mai bine zis, coţcării solemne), la care numai onoruri cu gărzi militare şi salve de tun lipseau. Romînia e singura ţară care s-a distins prin faptul că în mai multe ocazii, după cataclismele naturale ce se abăteau peste ţara noastră, sărea în ajutor aducînd pentru sinistraţi... cărţi de istorie a romînilor!

Structurile mafiotice unioniste: falanga agenturistă-romînizatoa­re din aparatul de stat, presa romînă din Moldova, audiovizualul unioni­zat, cuiburile frontiste din universităţi, numeroasele partide unioniste, alţi militanţi, plătiţi sau voluntari din coloana a 5-a romînească, au instaurat în Moldova o adevărată dictatură totalitaristă de tip stalinist a ideologiei romînismului la nivel statal. Mai bine zis, o dictatură a unei minorităţi mi­zere de numai 2,1 % a romînilor din Moldova! În acele condiţii de cenzură sufocantă legionar -unionistă un moldovan cu simţ patriotic nu-şi mai putea exprima dragostea de ţară, o părere a sa proprie asupra istoriei Moldovei, fără a se confrunta cu riscul de a fi ajuns de urmă cu prăjina defăimătoare de către călăii neamului în presa agresivă, creată şi plătită de statul romîn. Cetăţenii noştri au avut nu o singură dată prilejul de a se convinge ei înşişi de acest fapt. Cu cîtă răutate, ba chiar turbăciune, au fost atacaţi de către partizanii antimoldovenismului primitiv regretatul scriitor-academician, ex-Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, vestitul om de cultu­ră, Andrei Lupan; marele nostru pămîntean, patriarhul literaturii moderne moldoveneşti, scriitorul-academician Ion Druţă?

Puţini cunosc faptul că, din îndemnul romînilor, nişte discipoli ne­demni, alde Silviu Berejan, s-au comportat ca adevăraţi călăi cu patriarhul lingvisticii contemporane moldoveneşti, academicianul Nicolai Corlătea­nu, presionîndu-l cu nerişunare, cînd acesta era grav bolnav, cerîndu-i bă­trînului savant (trtecut de vîrsta 85 de ani) să refuze de la operele sale ştiin­ţifice de semnificaţie netrecătoare pentru istoria lingvisticii moldoveneşti.

Fiecare talent era pipăit de falanga romînizatoare şi toţi acei, care nu se lăsau ataşaţi la haita unionistă antimoldovenească, erau cenzuraţi, defăimaţi, urmăriţi.

Unul din aceste talente, cel care a fost sufletul cîntecului popular moldovenesc, marele Sulac povestea: „Au venit şi la mine să mă dau de par­tea lor, dar eu n-am vrut. Atunci mi-au spus că o să rămîn uitat ca şi Tamara Ceban. Şi m-au lăsat în pace să trag sărăcia de coadă cu o pensie mizerabi­lă”.(Din interviul faimosului artist acordat televiziunii moldoveneşti)

Romînizatorii s-au învîrtit şi în jurul priveghetoarei operei naţio­nale, Măriei Bieşu, încercînd s-o ademenească spre coliba lor basarabeano-romînească. După ce vestita cîntăreaţă le-a întors spatele, cerberii unionisti începură să mîrîie scorneli defăimătoare la adresa domniei sale.

O numeroasă cohortă de scriitori moldoveni, printre ei şi talente de mare valoare, care au oglindit în operele sale viaţa poporului din perioada sovietică, au fost cenzuraţi, blamaţi si izgoniţi din manualele şcolare şi din istoria literaturii moldoveneşti, editate de mafia unionistă, pe motiv că ei au fost patrioţi ai ţării sale, că n-au fost unionişti.

Numai ce caraghioslîcuri şi injurii nu le vin în cap „înţelepţilor” din tabăra unionistă pentru a-i oscîrbi mai dureros pe moldovenii care nu vor să le ţină hangul, nu acceptă porecla „romîni basarabeni”. Calificativele: „moldovan primitiv”, „moldovan de peşteră”, „moldoivan”, „moldovacă”, „ţăran”, „bou” si alte scuipături în obrazul moldovenilor „înfrumuseţează” nu numai creaţia orală a „deşteptăciunii” romîneşti, dar curg şîrlăie şi de pe paginile presei unioniste.

Pretinsul apostol al neamului, poetul Grigore Vieru declară în pu­blic cum că lingvonimul limba moldovenească şi „strîmbul” etnonim po­por moldovenesc ar fi „o veche şi puturoasă minciună bolşevică.” Cu alte cuvinte, în viziunea „apostolică” a lui Gr. Vieru, Ştefan cel Mare, cronicarii noştri şi toţi moldovenii, trăitori pe aceste meleaguri de la Mioriţa încoa­ce sînt bolşevici mincinoşi (?!). Ceva straniu se întîmplă cu nasul lui Gr. Vieru, dacă adevărul despre moldoveni e vechi şi „puturos”, iar minciuna romînească e nouă şi-i miroase a trandafir!..

Un şabaşnic cincicolonist de la ziarul antimoldovenesc „independent”„Jurnal de Chişinău” al lui Val Butnaru, într-o manieră dobi­toacă, proprie unioniştilor, se întreabă: „Suntem un neam de cîine?”

„Ceea ce va face posibilă reunificarea românească este degrada­rea şi peirea biologică a actualei generaţii...” — declară de pe paginile acestui ziar („Jurnal de Chişinău” 24.03.2000) Oleg Serebrian, un adept înrăit al colonizatorilor romîni.

Să fie oare cele spuse nişte reflecţii aberante ale unui individ în­dobitocit de dogmele unioniste sau, poate, o intuire de către politologul Serebrean a unei strategii politice de genocid zămîslite, cu concursul din exterior contra poporului moldovenesc. Că doar s-a mai auzit şi în trecut: „Noi vrem Basarabia fără basarabeni…”

Un boşorog al ideologiei unionismului în ţara noastră, avînd şi pre­tenţii de fuhrer al presei antistataliste, antimoldoveneşti, Costea Tănase, propune să fie întocmite “listele negre” în care să fie inclusă populaţia cu viziuni patriotice din Republica Moldova. Ştiţi de ce? Pentru ca pe viitor tuturor moldovenilor, care nu merg la pas cu indivizii din haita cincico­lonistă romînească, să le fie interzis pentru totdeauna accesul la funcţii statale şi obşteşti. Vă-nchipuiţi o democraţie mai romînească ca asta?! Un pluralism de idei mai tănăsesc – sătănesc în Republica Moldova?! Desigur, pentru C. Tănase mai bine ar fi ca toţi patrioţii acestui plai moldav să fie izolaţi în lagărele de concentrare, trimişi în Siberia, închişi în cazematele din Doftana. Sau măcar strînşi cu chirpidinul de testicule, pentru a le pro­duce dureri îngrozitoare, cum practica pe scară largă siguranţa romînă în închisorile sale la 1918. O nostalgie cumplită i-a furat somnul mastadon­tului ziarist “democrat” şi-l mistuie, cu tot cu veninul romînesc din vintre, după acele “frumoase” vremuri ocupaţioniste!

De similare trăsnaie a presei romîneşti e mare năduşală în ţara noastră. Acesta e nivelul de gîndire, de cultură, de profesionalism jurnalis­tic al tuturor acelora care fac publicistică romînească pentru moldoveni.

Dar anume această şuşeră insolentă şi belicoasă, după ‘90, a cuce­rit spaţiul informaţional (presa scrisă şi audiovizualul), sfera culturală şi tot ce noi obişnuim a numi viaţă spirituală a poporului.

O ploaie de partide şi de ziare unioniste romîneşti se lăfăiesc pe granturi ce le vin din gros de la forţele antistatale, antimoldoveneşti din afara ţării, în timp ce moldovenii − naţiunea majoritară care a creat şi i-a dat nume acestui stat − n-are nici un ziar naţional non-guvernamental, pro­priu al moldovenilor, care ar promova interesele etno-culturale ale băştina­şilor, ar apăra naţiunea titulară a ţării de genocidul colonizator românesc, de potopul informaţional (dezinformaţional) distructiv antimoldovenesc.

(va urma)