“Eu mă tem de părerea poporului!” (Din „Letopisania unor vremuri cumplite”)

Un poet cunoscut (în trecut a colaborat cu securitatea moldovenească) la întrebarea „cum de s-a făcut romîn?”, ne-a răspuns sincer şi foarte semnificativ: „Mizerie totală... Nu ne mai citeşte nimeni. Oamenii de rînd îşi vînd braţele de muncă în străinătate, iar noi, oamenii de creaţie, de-acasa ne vindem minţile străinilor... De se întîmplă să ne editeze cineva sau să ne vină în ajutor cu un ban, la acela ne închinăm, îi pupăm mîna şi-l luăm de frate...”

Un poet cunoscut (în trecut a colaborat cu securitatea moldove­nească) la întrebarea „cum de s-a făcut romîn?”, ne-a răspuns sincer şi foarte semnificativ: „Mizerie totală... Nu ne mai citeşte nimeni. Oamenii de rînd îşi vînd braţele de muncă în străinătate, iar noi, oamenii de creaţie, de-acasa ne vindem minţile străinilor... De se întîmplă să ne editeze cineva sau să ne vină în ajutor cu un ban, la acela ne închinăm, îi pupăm mîna şi-l luăm de frate...”

La drept vorbind, o pătură subţire de tot (o peliţă) de intelectuali, în majoritate oameni de creaţie, a uzurpat mass-media şi viaţa spirituală a moldovenilor, s-a autoizolat de masele populare într-o găoace a lor romî­nească, formînd un cerc închis, am spune, o castă parazitară, care în afară de a propaga dogmele unioniste şi de a face romînism în ţară, o alta ocupaţie nu are şi la nimic altceva n-o duce capul.

Prin concepţiile sale antimoldoveneşti ea s-a contrapus moldove­nilor, s-a distanţiat intenţionat şi cu rea-voinţă de popor. Deşi în public cîn­tă imnuri înălţătoare romînismului, unii mînuitori de condei de confesiune unionistă de prin părţile Bîcului, căutîndu-şi rostul său în societate, denotă o zăpăceală necontenită, trăind dureroase simţiri cauzate de deficitul de comunicare, de înţelegere şi de apreciere obştească. Dar să dea înapoi le este ruşine. Mulţi s-au compromis, acceptînd anumite favoruri (premii, de­coraţii, titluri etc.) din partea romînilor.

Vladimir Beşleagă, scriitor originar din Transnistria, dar convertit şi unionizat pînă în măduva oaselor, se vaicără în public, că „minţile lumi­nate” (cine altul, dacă nu ei singuri, i-ar numi cu aceste epitete frumoase!) s-au ciocnit cu putere „într-un foarte dur zid, care se numeşte mentalitatea colectivistă a marii majorităţi a populaţiei”.

„Eu mă tem de părerea poporului!”— exclamă Constantin Tăna­se, un alt unionist de prăsilă, căpetenia GPF („Flux”). „Noi (scriitorii unio­nişti — n.n.) ne-am integrat fără cititorul basarabean,”— raporta Grigore Vieru la Simpozionul Chişinău-Bucureşti (iunie 2000), avînd în dezbatere problema integrării literaturii noastre în spaţiul „pretutindenist romînesc”.

Pe unii intelectuali nici măcar nu-i emoţionează situaţia, cu ade­vărat dramatică, în care s-a pomenit astăzi spiritualitatea moldovenească „crăcănată” romîneşte.

„Da, cititorul aproape că a dispărut. Scriitorii se citesc unii pe al­ţii, dacă se mai citesc...”— confirmă Arcadie Suceveanu, un agent romîni­zator de influenţă care mai e şi locţiitor al Preşedintelui Uniunii Scriitorilor (cică!) din Moldova. După Suceveanu, sensul vieţii şi operei unui scriitor de la noi „e sincronizarea cu literatura romînă”, iar faptul că nu-l citeşte nimeni nu-l împunge la rînză deloc. Mai mult decît atît, romănizatorul în­căpăţinat încearcă să facă doctrină în baza acestei anomalii strigătoare la cer, afirmînd cu un cinism rar întîlnit la oamenii ce se pretind a fi culţi, cum că „este greşită teza vehiculată în societatea comunistă, că arta aparţine maselor largi, că o carte trebuie cunoscută de masele largi. Literatura, orice am zice, rămîne un domeniu elitist...”

În perioada sovietică Uniunea Scriitorilor din Moldova număra peste 160 de scriitori avînd ca organe de presă publicaţiile periodice „Co­drii”, succesor al jurnalului „Octombrie” (1957-1962) şi „Nistru” (1962-1968), precum şi gazeta „Literatura şi arta” (apare din aprilie 1972 în baza săptămînalului „Cultura”).

În acea perioadă, astăzi mînjită cu dohot şi tăciune de către intelectualii liberali, în ciuda plîngerilor acestora de represiuni şi lipsă de democraţie, operele scriitorilor moldoveni erau editate cu tiraje greu chiar de imaginat în zilele noastre. Numai în 1970 cele 4 tipografii de stat ale RSS Moldoveneşti au scos la lumina zilei 1710 denumiri de cărţi cu un tiraj total de 14 milioane de exemplare. Operele scriitorilor moldoveni erau citite de toate păturile societăţii moldoveneşti şi le puteai găsi în orice casă a oamenilor de la sate. Scriitorii erau stimaţi în societate, totdeauna erau oaspeţi aşteptaţi în colectivele de muncă la întreprinderi şi în colhozuri, iar statul avea grijă de „apostolii neamului”, oferindu-le pe gratis case de odihnă şi de creaţie în locurile cele mai pitoreşti din Soci, Piţunda şi încă naiba ştie unde!

După 1990 USM, ca şi întreaga noastră societate, a suferit lovituri cumplite din partea forţelor diversioniste romînizatoare. În urma acestor acţiuni, dirijate cu multă dibăcie şi spirit inventiv neocolonizator din exte­rior, Uniunea Scriitorilor din Moldova a fost expusă unui proces galopant de discompunere organizatorică şi putrefacţie morală.

Un grup de scriitori oportunişti, profitori de conjunctura politica postsovietică pentru o strachină de merinde şi încurajări morale din partea statului vecin (titluri onorifice, năgrade de stat ale Romîniei, portofolii de deputaţi în parlamentul acestei ţări, apartamente de lux la Bucureşti etc), au trădat interesele naţionale şi statale ale moldovenilor şi s-au predat romîn­ilor. Acum pisarii „plenici romîni”, închipuindu-şi că Republica Moldova ar fi o provincie colonială a Romîniei, se autoîntitulează „Uniunea Scriito­rilor romîni din Basarabia”. Chiar numai prin acest fapt ne putem da sama cît de departe se află scriitorii noştri de realităţile vremii, de aspiraţiile naţionale ale moldovenilor!

Guvernanţii romîni, bucuroşi de această metamorfoză „prizonie­rească” a scriitorilor moldoveni romînizaţi, i-au trecut cu hurta la balanţa bugetului statal al Romîniei. De acolo cei mai merituoşi scriitori unionişti din Moldova primesc salarii, onorarii şi alte beneficii de haleavă pomenite mai sus. În schimb li se cere „un fleac”: înalta trădare a Patriei sale de başti­nă, susţinerea ideilor expansioniste revanşarde ale clasei politice romîneşti în Republica Moldova.

Scriitorii „romîni basarabeni” se fălesc cu integrarea în spaţiul „spiritual romînesc”, fără să-şi dee sama de un adevăr, confirmat de mai multe generaţii de moldoveni. Anume: integrarea cu romînii însamnă moarte pentru spiritualitatea moldovenească. Aşa a fost, aşa va fi în caz de „unire”.

Pisarii apatrizi de pe acum (pînă la „unire”), cu mînile lor proprii şi-au săpat groapă şi s-au astupat cu ţărîna uitării. Adevărul e că nici peste Prut ei nu sînt cunoscuţi şi, deci, nu sînt citiţi de nimeni. Iar un scriitor fără cititori, se ştie, e un cadavru intelectual. Cu alte cuvinte, scriitorii cincico­lonişti romîni din Republica Moldova sînt nişte suflete moarte „integrate în spaţiul spiritual romînesc” şi trecute în mod fraudulos la balanţa bugetului statal al Romîniei. E motiv şi pentru o cauză penală în statul vecin!

În perioada sovietică Moldova a născut oameni mari: Ion Druţă, Eugen Doga, Măria Bieşu, Nicolae Sulac, Emil Loteanu, Vladimir Curbet – asta pentru a menţiona doar cîteva nume din numeroasa constelaţie de luceferi din tărîmul cultural al Moldovei de odinioară, pînă la năvala aici a spiritismului „mareromînesc”. Unde-s urmaşii lui Andrei Lupan, Vasile Coroban, Nicolai Corlăteanu, Simion Cibotaru, Constantin Popovici, Ha­ralampie Corbu, Metodie Apostolov, Eugeniu Ureche, Domnica Darienco, Chiril Ştirbu, Constantin Constantinov, Mihail Volontir şi mulţi alţii (ce­rem scuze că nu-i putem numi pe toţi)?! Găsiţi-mi măcar o personalitate de talia lor în „spiritualitatea basarabeană” de astăzi, „plouată pă romînăşte”, născută de „şcoala romînă”?!

Acelaşi Grigore Vieru s-a plăzmuit ca talentat poet tot în perioada sovietică. S-a făcut cunoscut ieşind în lume cu poezii lirice, foarte vibrante în sufletele moldovenilor, despre mamă, despre Patrie. Versurile lui erau cîntate pe tot întinsul Moldovei. După 1990 s-a făcut „romîn”. Mai înco­lo, a divorţat cu Muza poetică, făcîndu-i curte unei scorpii furioase care este politica unionismului în ţara noastră. Şi-a măcinat talentul în zîzanii şi ciorovăieli mărunte antimoldoveneşti, în misiuni romînizatoare, trepădînd drumurile pe ruta Chişinău-Bucureşti şi îndărăt. Fără a ţine sama de starea sănătăţii şi de vîrsta sa înaintată, a fost manipulat şi exploatat la negru şi cu nemilă în scopuri politice de către patronii lui de peste Prut. A fost atras în activităţi absolut nefireşti şi protivnice caracterului şi firii plăpînde a marelui poet. Numai nişte casapi iezuiţi ar fi fost în stare să stoarcă din darul dumnezeesc al talentatului poet-patriot atîta venin politic antimol­dovenesc!

Mulţi scribi „basarabeni” au lepădat şi scrisul pentru că de cînd cu limba romînă şi cu grafia latină, ei singuri au devenit necărturari şi agramaţi (dacă nu credeţi citiţi manuscrisele lor!). Mai mulţi din ei s-au recalificat în „oratori” şi „comentatori politici”, se înghesuiesc la strînsurile mitingarde ale coloanei a cincea româneşti sau la posturile de radio şi televiziune (tot româneşti!) din Moldova, de unde le mai cade cîte un bănuţ de pomană din fondurile de „binefacere” străine.

Într-o ocazie, trecînd prin Piaţa Marii Adunări Naţionale, l-am vă­zut pe scriitorul Andrei Strîmb(e)anu vorbind de la tribună în faţa unei strînsuri minuscule mitingarde unioniste ale liberalilor. Vorbea apăsat, cu văjnicia unui profet şi stăpîn al acestei ţări, încît puteai să-ţi faci impresia că de el personal, de capriciile lui proprii depinde soarta de mai departe a Moldovei şi a poporului ei: vom rămîne şi în continuare moldoveni sau peste noapte Strîmbanu ne va strîmba esenţa de neam şi ne va transforma în romîni? Va rămîne ţara acasă sau dînsul o va duce imediat peste Prut?!

Dar încercaţi – aşa, din simpla curiozitate − să întrebaţi lumea din stradă: cine este şi ce a scris acest pisari emigrant, rămas cu traiul acasă? Să vă ajute Dumnezeu, ca pînă va apuca amurgul, să întîlniţi măcar un individ care să vă răspundă satisfăcător la această întrebare! Tare mă tem însă că şi acest „bun cunoscător” ocazional al scriitorului pomenit poate fi chiar însuşi A. Strîmbeanu…

Încercaţi să-i opriţi subvenţiile băneşti şi alte beneficii ce-i vin lui Nicolae Dabija din Romînia şi o să vedeţi cît patriotism romînesc o să ră­mînă în sufletul lui de cameleon!

Atunci să nu vă miraţi, dacă şi din gura lui veţi auzi faimoasa expresie a lui C. Tănase: “Dacă vreţi patriotism romînesc în Basarabia, plătiţi!”

Istericalele unioniste antimoldoveneşti sînt, de fapt, un bir pe care îl plătesc vecinilor unii intelectuali de-ai noştri pentru ajutorul în editarea cărţilor lor, pentru nişte posmagi de pomană ce le vin de peste Prut. Pentru aceşti oameni de creaţie trădarea moldovenilor a devenit un mijloc de exis­tenţă, de supravieţuire şi (de ce nu?) de îmbogăţire!

Aşa-s poeţii tăi, Moldovă-ţară:

La puţul romînesc beau apă chioară

Şi-n euforie, ca bişniţari de „treabă”,

Te vînd cu amănuntul la tarabă... ­

„Cu şcoala vom recuceri ţara întreagă”

Suprimarea conştiinţei de neam, mancurtizarea, demoldoveniza­rea şi romînizarea tinerei generaţii de moldoveni constituie scopul stra­tegic al conquistadorilor de pe Dîmboviţa. „Cu şcoala vom recuceri ţara întreagă” e lozinca principală a romînizatorilor de pe ambele maluri ale Prutului. Acest slogan l-au pronunţat şi nişte generali antonescieni (de cu­loare brună-fascistă) la o întîlnire „de suflet” cu gazetarii de la „Flux” în august 2000.

În planurile neocolonizatorilor, la etapa iniţială, era prevăzută tre­cerea instituţiilor de învăţămînt de toate nivelurile la studierea obiectelor în baza programelor şi manualelor romîneşti. În perioada ulterioară, ca sarcină de bază era programată înlocuirea treptată a corpului didactic mol­dovenesc cu profesori universitari şi învăţători aduşi din Romînia. Cu alte cuvinte, ca şi în 1918, hăţurile educaţionale trebuiau să le ţină în mînile lor şovinii din „regatul vechi”. Autoproclamaţii „romîni basarabeni” servesc şi ei de ceva, dar romînii nicicînd n-au avut deplina încredere într-înşii. Tot mai de nădejde sînt şoimanii din „ţară”.

Pînă la rezolvarea acestei probleme, românizatorii au pornit şuvoiul de tineret din Republica Moldova spre universităţile din Romînia. Cu toate că absolvenţii moldoveni cu glagolii româneşti în cap încă nu erau „veri­tabili romîni”, totuşi, şcolirea în „ţara-mumă” însemna mult. „Specialiştii” romîni au acceptat-o ca variantă vremelnică, intermediară de rezolvare a problemei cadrelor didactice. Vorba rusului, на базрыбье и ракрыба. Se miza mult pe procesul educaţional, peste măsură patriotizat (ideologi­zat) din Romînia. Tinerii moldoveni, aflaţi la studii în „ţară”, sînt supuşi unui proces de instruire avînd în capul erarhiei de valori educaţionale de­moldovenizarea şi îndoctrinarea lor cu idei unioniste, pregătirea din ei a unor „buni romîni” pe care colonizatorii i-ar putea folosi ca pe nişte „mînzi troieni” în înfăptuirea „marelui ideal naţional”. Dacă nu-i aşa, atunci de unde a luat Adrian Năstase, unul din liderii romîni, că studenţii moldoveni din instituţiile romîneşti „sunt cei care ştiu cel mai bine că există două state romîneşti”şi că „dintre ei să se genereze o viitoare elită politică, care să propună o nouă paradigmă pentru relaţia Bucureşti−Chişinău”, (Vezi, „Flux” din 27.11.2000).

Acum devine mai clar interesul hipertrofiat al guvernanţilor romîni pentru şcolirea copiilor noştri în instituţiile romîneşti. Vrăbioii de pe Dîm­boviţa mălai (paradigme noi) visează.

După îndoctrinarea în Romînia, tinerii noştri sînt mai uşor mani­pulaţi şi atraşi în structurile frontiste gen: CAIRO (Clubul Absolvenţilor Instituţiilor din Romînia şi Occident), OPCD (Organizaţia Profesorilor Creştini Democraţi), AMFOR (Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Romîni) şi alte zvenouri cincicoloniste. A racola şi medici în structu­rile politice cu handicap unionist, ca şi pedofilismul politic, e cea mai mai mare potlogărie generată de mafia unionistă.

Văzut sub acest unghi de vedere, căratul cu eşaloanele a copiilor moldoveni la studii în Romînia (pînă la 6 mii anual) în scopul creării unei „viitoare elite politice” (romîneşti unioniste, se înţelege) nu e altceva decît o diversiune de largi proporţii şi de lungă durată contra statului moldovenesc.

Pentru ideologii unionişti patriotismul ca fenomen obştesc-educa­ţional e ceva mai mult decît sfînt, cînd e romînesc. Iar patriotismul faţă de Patria noastră − Republica Moldova − pentru ei, „e curată nebunie”...

„Planul puterii, bineînţeles, e o aiureală nemaipomenită. Să do­reşti în plină democraţie crearea unei ideologii de stat, cu ajutorul căre­ia apoi să educi sentimentul de patriotism la cetăţeni, e curată nebunie. Credem, că aşa ceva e cu putinţă doar la balamucul de la Costiujeni”... (Vezi:”Ţara”, articolul redacţional, semnat de P. Bogatu, 30 iunie 2000). Românii cu istoria şi cu educaţia lor „patriotică” n-au ce caută în şcolile moldoveneşti! Atîta timp cît vor sta cuibăriţi în instituţiile de învăţămînt romînofilii unionişti, tot atîta timp va persista în ţară fenomenul amoral, condamnabil si criminal care este siluirea politică a copiilor, instigarea lor la acţiuni extremiste. Şmecheria romînilor se vede de la o poştă. Prin meto­de hunvăibiniste, legionare ne-au băgat cu sila denumirea „limba romînă” ca mai uşor să ne lichească eticheta „romîni”. Iar un stat de etnici etichetaţi „romîni” nu e altul decît „stat romînesc”. Mai rămîne un „fleac” − unirea a două state „romîneşti”, după prototipul unirii a două state germane.

Acesta e scenariul pe care ni-l impun „fraţii” colonizatori.

Statele apusene – fie că n-au ştiut să separe la timp muştele de pîr­joale, fie că în mod conştient au susţinut amestecul Romîniei în treburile interne ale Republicii Moldova, însă poartă şi ele, alături de statul vecin, plena responsabilitate pentru deformările criminale ce-au avut loc de-aca­po în procesul de liberalizare şi democratizare din ţara noastră.

Cu susţinerea tăcută a Apusului, guvernanţii romîni, atribuindu-i în mod arbitrar ţării lor rolul (nesolicitat de nimeni!) de „locomotivă a integrării Republicii Moldova în Europa”, s-au porăit în statul nostru mai dihai ca la ei acasă. Şi rezultatul nu s-a lăsat mult aşteptat. Că bine mai spune o veche zicală latinească: „Să te fereşti de danaieni şi atunci cînd îţi vin cu daruri!” Degrabă „democratizarea” romînească s-a încununat cu in­staurarea în Republica Moldova a unui adevărat regim despotic medieval, de dezmăţ colonizator totalitarist de cea mai barbară făcătură…

(Însemnări din anii 2000-2003)

Обсудить