4. Un pas înainte şi doi înapoi

Ce n-ar spune denigritorii plătiţi din lagărul cincicolonist românesc, perioada sovietică a fost una de înflorire nu numai a economiei republicii noastre, dar şi a culturii naţionale moldoveneşti.

A CUI LIMBA VORBESC MOLDOVENII

(continuare)

Frumoasele şi bogatele tradiţii multiseculare de dezvoltare ale limbii moldoveneşti au fost continuate de înaintaşii noştri din Moldova, la răsărit de Prut. Ele au impulsionat dezvoltarea în continuare a ştiinţei lingvistice şi literaturii moldoveneşti din Republica Moldovenească. Ce n-ar spune denigritorii plătiţi din lagărul cincicolonist românesc, perioada sovietică a fost una de înflorire nu numai a economiei republicii noastre, dar şi a culturii naţionale moldoveneşti.

Pentru prima dată în istoria Moldovei a fost lichidat analfabetismul în masă a populaţiei autohtone – moştenire extrem de anevoioasă a regimului ţarist şi cel ocupaţionist românesc. În anii 60-80 ai veacului trecut, în urma înfăptuirii unui larg program de instruire obligatorie a tineretului în şcolile medii de cultură generală, ţara noastră, după nivelul de cărturărie a populaţiei, s-a situat printre cele mai avansate ţări din Europa, iar după numărul de specialişti cu studii superioare la o mie de locuitori a depăşit aceste ţări. Pe ogorul spiritual al plaiului nostru a înflorit o pleiadă foarte numeroasă de talente de mare valoare – oameni de cultură, savanţi-filologi, scriitori, poeţi, artişti de teatru şi cinema, cîntăreţi etc., care au ocrotit, dezvoltat, cîntat şi propagat limba naţională a moldovenilor şi ar trebui să subliniem în special – au făcut acest lucru cu un elan sufletesc şi devotament patriotic de invidiat. Iată doar cîţiva din aceşti mari patrioţi ai neamului şi limbii moldoveneşti: Emilian Bucov, Andrei Lupan, Ion Druţă, Vasile Coroban, Nicolai Corlăteanu, Simion Cibotaru, Iosif Varticean, Constantin Popovici, Haralampie Corbu, Nicolae Testemiţeanu, Serghei Rădăuţan, Metodie Apostolov, Eugeniu Ureche, Constantin Constantinov, Tamara Ceban, Nicolae Sulac şi mulţi alţii.

În plan strict ştiinţific, după cum sublinia acad. N.Corlăteanu, în anii puterii sovietice „a fost valorificată moştenirea clasică – literară şi lingvistică... S-au îmbogăţit cu mult mijloacele lexico-frazeologice ale limbii moldoveneşti literare, s-au stabilit normele gramaticale, ortografice şi ortoepice, se dezvoltă toate stilurile funcţionale (artistic, ştiinţific, publicistic, oficial-documentar)....”.

Bilingvismul populaţiei moldoveneşti a fost şi el un indice foarte semnificativ al creşterii nivelului de cultură lingvistică a poporului nostru. A fost un avantaj şi un prilej fericit pentru moldoveni de a se familiariza cu bogăţia spirituală a marelui popor rus, citind în original operele faimoşilor scriitori ruşi, clasici şi contemporani.

Totodată, nu putem trece cu vederea unele tendinţe scîrboase în politica lingvistică din acele vremuri. Cunoaşterea satisfăcătoare a limbii ruse de către populaţia moldovenească a condiţionat răspîndirea năvalnică a acestei limbi în toate sferele de activitate obştească şi chiar în viaţa de toate zilele a cetăţenilor, limba naţională a republicii, în aşa fel, fiind strîmtorată la ea acasă. Etniile minoritare din republică (în majoritate rusolingve) nu simţeau nici o necesitate de a studia limba naţiunii majoritare (moldovenească), deoarece limba rusă era privilegiată şi dominantă aproape în toate structurile statale. Comunicînd cu reprezentanţii alolingvi, din cauza necunoaşterii acestora a limbii moldoveneşti, moldovenii, ca naţiune titulară, erau ştirbiţi în drepturile lor lingvistice, aflîndu-se în permanenţă într-o situaţie de disconfort lingvistic.

În ultimul deceniu al veacului trecut, după proclamarea independenţei şi suveranităţii statale a Republicii Moldova, în ţara noastră s-au creat condiţii prielnice pentru reabilitarea dreptului moral, juridic şi istoric al naţiunii moldoveneşti la primatul limbii sale în stat. Prin Legea Supremă a ţării, limbii moldoveneşti i s-a atribuit statutul limbii de stat a Republicii Moldova.

De la sine se înţelege, că o problemă atît de complexă şi delicată, cum e problema limbii într-un stat polietnic, nu poate fi soluţionată peste noapte, cum ar spune spaniolii, de un tajo por abajo (dintr-o lovitură trîntită la pămînt). Se cere chibzuinţă, răbdare, bunăvoinţă. E nevoie şi de o perioadă, relativ îndelungată de vreme, pentru adaptarea treptată a societăţii la noua situaţie lingvistică, pentru studierea şi cunoaşterea de către toţi cetăţenii ţării a limbii de stat.

Aceste cerinţe, la fel şi realităţile obiective privind situaţia lingvistică din ţara noastră, au fost totalmente ignorate de forţele unioniste românizatoare, care au încercat să rezolve această problemă în mod forţat, prin metode legionare, hunvăibiniste, de intimidare şi terorizare, declanşînd o adevărată cruciadă contra minorităţilor naţionale, stîrnind furtuni xenofobe şi ciocniri interetnice, cu vărsări de sînge, într-o ţară ca a noastră, cu tradiţii creştineşti, unde reprezentanţii mai multor popoare, veacuri la rînd, au trăit alături de moldoveni în pace şi bună înţelegere.

Pohodul militar al lui Mircea Druc în Găgăuzia, măcelul fratricid de pe Nistru, ca urmare, despicarea teritorială a statului suveran şi independent – acestea au fost doar numai primele rezultate tragice ale cruciadei românismului în ţara noastră. În acelaşi timp, cu aceeaşi bîtă unionist-românizatoare şi tot la comanda patronilor dîmboviţeni, recruţii lor cincicolonişti din interiorul ţării cu toată puterea au lovit nesăbuit în neamul, statalitatea şi limba noastră strămoşească...

Taman în aceste momente, cînd problema limbii fusese rezolvată legal în spiritul dreptăţii istorice şi în modul cel mai fericit pentru moldoveni – limba moldovenească fiind decretată în rangul de limbă de stat – nu se ştie din care ceruri, pe neprins de veste, au căzut nişte sturlubaţi cu pretenţii de mari apostoli ai neamului, sărind parcă muşcaţi de şerpe, în apărarea „limbii noastre” cea ... a muntenilor. E un fapt foarte curios: unde se aflau aceşti „apărători” zănatici ai limbii noastre (cea a moldovenilor, se înţelege!), alde Leonida Lari, Nicolae Dabija et Co., pe vremurile cînd ea avea nesimulată nevoie de apărare şi protejare? Da’unde să se afle? Îi puteai găsi la Moscova, cu fundurile adînc înşurubate în fotolii moi de deputaţi ai Sovietului Suprem al URSS, unde de limbă aveau nevoie numai la bufet, în timpul recreaţiilor dintre şedinţe, pentru a savura gustul şarmant al buterbroadelor cu icre roşii...

Pierzînd privilegiile acordate de statul sovietic, iar o dată cu ele şi posibilitatea de a savura gustul icrelor roşii, aceşti pseudoapostoli, cameleoni şi apatrizi de fire, stînd mereu cu fundul în două luntri şi cu nasul în vînt, au intuit uşor cu rînza lor foarte sensibilă la interese egoiste, că în noua conjunctură politică numai cu limba muntenească ei îi pot linge papucii unui alt frate mai mare (pînă acum stăteau cu dosul spre el!) şi în aşa fel, îşi vor putea dobîndi un cozonac de pomană sau un loc pe degeaba de mîncăi la strachina cu farşmac românesc.

Şi a pornit şuvoiul năvalnic de cameleoni haleavnici spre românism şi unionism...

(va urma)
Обсудить