Vlad Filat – terminatorul comunismului

Joi, 12 iulie, AIE a realizat ceea ce a promis de mai mult timp în urmă: condamnarea crimelor comunismului și interzicerea simbolicii comuniste. Cu o zi înainte de a fi adoptată hotărîrea, Vlad Filat a declarat că Moldova trebuie să scape de lenini și tancuri. Zis și făcut. A doua zi a fost condamnat comunismul. Prin acest demers, premierul a demonstrat întregii țări caracterul său autoritar, puțin compatibil cu pluralismul politic. De fapt, Filat a devenit un fel de killer al comunismului și a PCRM.

Condamnarea comunismului: probleme și contradicții

Acțiunea s-a făcut într-o grabă ce a trezit suspiciuni. Parlamentul, ca și la 16 martie, când a fost ales președintele, a fost înconjurat de poliție, iar în interiorul edificiului se aflau un număr impunător de colaboratori ai serviciului Pază de Stat. Dacă condamnarea este un triumf al adevărului, o realizare a voinței majorității poporului, de ce era nevoie de jandarmi?

Culmea ironiei constă în faptul condamnării comunismului de către foștii comuniști, reprezentanții de vîrf ai nomenclaturii comuniste, lideri și personalități de marcă ai PCUS: Dumitru Diacov, Victor Popa (PL), Ion Hadîrcă (PL), Marian Lupu și alții. Decizia istorică s-a adoptat într-un monument clasic al «totalitarismului sovietic» - Palatul Republicii. Și mai hazliu era dacă decizia s-ar fi luat în alt monument al totalitarismului – edificiul devastat al Parlamentului, fost sediu al CC PCUS.

Sincer, chiar nu înțeleg sensul acestei condamnări. Ce se condamnă: comunismul, stalinismul, totalitarismul? Aceste lucruri sunt nițel, dacă nu total diferite.

Comunismul, instaurat în URSS și blocul socialist, e un sistem politic, ce nu are nimic comun cu marxismul, fiindcă în realitate era o materializare a capitalismului de stat.

Stalinismul este o formă a regimului totalitar, existent în URSS din perioada 1930-1953 (1956). După aceasta perioadă am avut autoritarism monopartid, nu totalitarism. Deci, în 2001-2009 nu exista nici ca iluzie un sistem totalitar.

De fapt, totalitarismul este un concept normativ, nu științific, fapt demonstrat de marele politolog Raymond Aron (lucrarea Democrație și Totalitarism) și mai puțin de Maurice Duverger. Este o categorie a Războiului Rece, care e utilizată în limbajul politic pentru a blama (a se răfui cu) oponenții.

Și apoi, ce conexiune are PCRM cu totalitarismul, în situația în care acest partid a apărut în 1993, în condiții pluraliste, și nu are nimic comun nici cu marxismul, nici cu socialismul, fiind mai degrabă social-democrat, sau chiar social-creștin ca doctrină. Fără a exagera, putem spune, că PCRM a trădat principiile marxiste. La ei în program un cuvânt nu veți găsi despre luptă de clasă, revoluție, proletariat, socialism, comunism, naționalizare, planificare dirijată, colhozuri, etc. Abia la ultimul Congres din iunie ei destul de timid au enunțat că vor edifica «socialismul democratic», adică vor fortifica sistemul burghez, după calapodurile social-democrației europene.

Tot PCRM a condamnat totalitarismul Stalinist în 2006, distanțîndu-se de crimele și practicile totalitare. În această situație, cum poate acest partid să restabilească «totalitarismul» pe viitor, dacă nu a făcut-o pînă acum? Amintesc, că totalitarism înseamnă lagăre de concentrare, represiuni în masă (sute de mii și milioane de cetățeni), omoruri în masă, interdicția și distrugerea fizică, repet, fizică a opoziției, etc. Cîți din actualii guvernanți au stat în pușcărie, cîți au fost maltratați, lichidați, etc.?

Stalinismul și comunismul au fost condamnate la congresul XX al PCUS. Mai tîrziu, ideea a fost reiterată în 1991, prin hotărârea prezidiumului parlamentului RM Apoi, cum poate să condamne crimele comunismului, deci să dea o sentință, un organ legislativ? Asemenea lucruri sunt o funcție a judecății. În practica internațională au fost judecate la Nurnberg crimele nazismului. Atît. De aici și condamnarea. Celelalte sunt PR.

Mai mult. Dacă era vorba de o condamnare morală, atunci de ce nu s-a limitat la o declarație, fără repercusiuni juridice? Și care vor fi pedepsele pentru cei care au înfăptuit crime pe timpul guvernării PCUS-PCM? Ce se va întâmpla cu Diacov, Urechean, Snegur, Voronin, Braghiș, Victor Popa și mulți alți lideri ai nomenclaturii sovietice? Care e pedeapsa pentru crime? De ce nu s-a condamnat la pachet și nazismul, așa cum recomandă APCE, CoE, OSCE? Din ce motive PLDM nu și-a ținut propria promisiune? Aici amintim, că referințele la recomandările acestor structuri sunt nițel deplasate, fiindcă recomandările sunt doar recomandări, fiind plus la toate dur criticate de majoritatea intelectualilor europeni.

Cu regret sunt nevoit să constat, că în această condamnare e prea puțină substanță morală, prea puțină dorință de a detotalitariza societatea. În schimb, e prea mult PR și interse politice.

Dacă s-a dorit o condamnare morală, de ce nu s-a adoptat la pachet și legea Lustrației? Ah, da, rămînem atunci fără elite. Doar PL va pierde 20% deputați. Cîți vor pierde ceilalți, mă tem să spun.

Dacă se urmărește o detotalitarizare a țării, de ce trenează depolitizarea instituțiilor de drept, reforma justiției, SIS, Procuratură, MAI?

De ce se urmărește interzicerea simbolurilor comuniste, care aparțin celui mai mare partid de opoziție? Nu este asta o simplă răfuială politică? Și nu este distrugerea opoziției, prin sine însăși o mostră de totalitarism, intoleranță, impunere a cenzurii în gîndire și în libertatea expresiei?

Ce au simbolurile cu represiunile, mai ales că în UE sunt multe partide comuniste, prezente în parlament, care au drept simbol secera și ciocanul? Chiar și parlamentul european are fracțiunea PEL, adică, a Noii Stîngi comuniste. Nu mai vorbesc de Grecia, Italia, Franța, RFG, Cipru, etc. În Cipru spre exemplu, președintele țării e comunist. În RFG Noua Stîngă e a patra formațiune în Bundestag. Reitirez aici gîndul, că PCRM e membru PEL, iar G.Petrenco e vice-președintele PEL, partid care este recunoscut ca fiind conform normelor democrației europene.

Aici amintim, că CEDO a impus Ungaria să restabilească dreptul comuniștilor unguri să utilizeze secera și ciocanul ca simbol. Ne va impune probabil și pe noi. Cu atît mai mult, că în 1993, PCRM a fost restabilit prin decizia judecății.

Sunt și aspecte practice, tehnice. Secera și ciocanul sunt simboluri ale Austriei. Comunismul e doctrina oficială a Chinei. Medalii cu secera și ciocanul o au mii de cetățeni RM. Chiar și diploma lui Ghimpu are secera și ciocanul pe ea. Ce facem cu drapelele acestor state? Ce facem cu diploma lui Ghimpu? Ce facem cu veteranii? Le interzicem să poarte medalii? Le vor purta oricum. Ce facem cu Transnistria? Ne reintegrăm sau nu? La ei în stemă doar e secera și ciocanul.

Totodată, simbolul PCRM e compus din 3 elemente: secera, ciocanul, cartea. De fapt, este un alt simbol, decât cel sovietic. Și dacă s-au condamnat «crimele comunismului», de ce se permite denumirea «partidul comuniștilor»? Denumirea doar e tot symbol. Apropo, URSS, în ciuda simbolului totalitar, a fost recunoscută de toate statele lumii, a fost membră a coaliției antifasciste. Nimănui nu i-a trecut prin cap atunci să egaleze fascismul și comunismul…

Consecințele politice ale condamnării

E clar, că deși autorul și promotorul condamnării este Vlad Filat, recomandări au venit și din exterior. De aceea, Lupu și Chirtoacă au fost la Washington, iar Filat - la summitul Parteneriatului Estic. Condamnarea a coincis și cu decretul lui Putin despre oferirea cetățeniei ruse pentru foștii cetățeni ai URSS și urmașii acestora. Deci, la mijloc e și un joc geopolitic, pe care nu dorim să ne focusăm în acest articol.

După condamnare, pot exista mai multe scenarii. Dacă PCRM își schimbă denumirea și simbolica, atunci situația devine imprevizibilă. Coaliția PD-PCRM nu este exclusă, fiindcă comuniștii vor fi mult mai constructivi. Or, în UE tot mai mult teren cîștigă socialiștii (România, Grecia, Suedia, Franța, RFG (la nivel de landuri). Socialiștii, spre deosebire de PPE, azi încă dominant în Parlamentul European, vor fi mult mai toleranți față de o coaliție «socialistă». Cel puți este clar, că lider al eventualei coaliții va deveni păpușarul, care va fi și premier.

Totodată, la stația de așteptare se află și coaliția parlamentară AIE-socialiștii și grupul Mișin.

Un alt scenariu ar fi distrugerea în continuu a PCRM. NIT-ul s-a închis, grupul Mișin a ieșit, primarii pleacă. Nu excludem, că la toamnă, se va încerca extragerea a 4-5 deputați din fracțiune. Toți 2,5 ani rămași, AIE se va concentra pe distrugerea PCRM, adică pe agenda decomunizării. Vor deschide dosare penale, vor atrage primarii prin bani, funcții, etc. Apoi, vor interzice PCRM în genere. În consecință, la alegerile din 2015, se speră că PCRM, lipsit de siglă, denumire, mulți deputați, primari, președinți de raioane, va rămîne cu cel mult 20-25%.

Ca efect, pe o anumită perioadă, PLDM ar putea deveni cel mai numeros și influent partid, cu cea mai mare fracțiune parlamentară.

La general, PLDM și PL se fortifică în urma condamnării comunismului. Filat va declara că a promis Moldova fără comunism, și a făcut-o. Deci, și-a îndeplinit unul din mesajele sale din 2009. Ce-i drept, rămâne cel din 2010 – Moldova fără sărăcie.

PD însă a nimerit într-o capcană. Condamnînd comunismul, Diacov și Lupu s-au condamnat pe sine înșiși, fiindcă sunt descendenți ai nomenclaturii comuniste. Situația lui Lupu în general e jenantă. După ce a fost membru PCRM, membru CC, promovat de Voronin și PCRM la funcția de ministru, apoi spicher, acesta a înfipt cuțitul trădării în spatele celui care l-a promovat și protejat. Una e să părăsești partidul, alta e să participi la condamnarea acestuia. Cred că nu voi greși, dacă voi susține că am asistat joi la un act al degradării morale totale a liderului PD. Ce va zice acum Marian Ilici alegătorilor, habar nu am. Cum ai stat domnule 8 ani în PCRM, i-ai susținut crimele, schemele, abuzurile, ca mai apoi să-l condamni cu un cinism pentru «crime»? Dar ce ai căutat tu, cel curat ca lacrima și neprihănit ca fecioara, în acest partid «criminal»?

În consecință, PD nu va putea acumula nimic din segmentul PCRM. Lupta de bază pentru segmentul PCRM se va da între PSD al lui Șelin și Partidul Socialiștilor al lui Dodon.

Обсудить