Жерара Депардье ждут в Молдове

Autorul acestui proiect a solicitat ca regizorul filmului să fie din Moldova și a pus ochiul pe Sergiu Prodan, care în filmul ”Patul lui Procust” a lucrat cu vedeta rusă Oleg Iancovski, iar în acest film Rustam Ibraghimbekov are de gând să-l invite pe Gerard Depardieu , care este nu numai o stea în cinematografie, dar și un vinificator iscusit.

În aceste zile renumitul cineast, dramaturg și producător Rustam Ibraghimbekov a sosit la Uniunea Cineaștilor din Moldova cu o surpriză plăcută de Anul Nou, - proiectul cinematografic ”Vizita unei șopârle bipede” (Визит двуногого ящера). Iată ce ne-a mărturisit Eugen Sobor, Președintele Uniunii Cineaștilor:

- Acest proiect a prins viață în luna septembrie, în timpul sărbătoririi jubileului de 50 de ani a Uniunii Cineaștilor și 60 de ani a studioului Moldova-film. În calitate de oaspete a fost și Rustam Ibraghimbekov, Președintele Confederației Uniunilor Cineaștilor din CSI, Letonia, Lituania, Estonia și Georgia. Vizitând beciurile renumite din Cricova și a Companiei Leon Gri s-a și plămădit ideea de a face un film la baza căruia să fie ”peripețiile lui Gerard”, a unui vinificator francez superstițios, care a sosit în Moldova să facă business. Dar se ciocnește cu situații imprevizibile. Trădare, înșelăciune din partea concurenților și a amantei sale Maria. În calea lui mai apare o problemă – superstiția mistică a șopârlei bipede uriașă, care s-a cuibărit în peștera din Cricova.

Finalul acestei istorii este deschis. Cum va proceda Gerard , aflând tot adevărul? Va decide să rămână în Moldova? Se va despărți de Maria, care l-a trădat? La aceste întrebări va răspunde această operă cinematografică.

Autorul acestui proiect a solicitat ca regizorul filmului să fie din Moldova și a pus ochiul pe Sergiu Prodan, care în filmul ”Patul lui Procust” a lucrat cu vedeta rusă Oleg Iancovski, iar în acest film Rustam Ibraghimbekov are de gând să-l invite pe Gerard Depardieu , care este nu numai o stea în cinematografie, dar și un vinificator iscusit.

Se preconizează la producția acestui film și participarea unui studiou francez.

Uniunea Cineaștilor invită investitorii autohtoni să participe la acest proiect cinematografic, care va face o imagine bună țării noastre peste hotarele ei. (relații la tel: 022 54 19 70)

Centrul de presă

a Uniunii Cineaștilor

Обсудить