Habent sua fata libelli...
Terenţianus Maurus
Adevăruri latine în vremi ruşinoase
Terenţianus Maurus, grămătic
latin din veacul III î.Hr. a scris cartea De litteris, syllabis..., care
s-a pierdut demult în bezna uitării. Dar o frază, un pic paradoxală, dar plină
de tîlc, a ajuns pînă la noi: Habent sua fata libelli... Cărţile au
soarta lor... Ca şi alte maxime ale anticilor, şi aceasta este folosită
trunchiat. În întregime ea sună astfel: Pro captu lectoris habent sua fata
libelli, adică soarta cărţilor depinde de felul cum sînt primite de
cititor. Despre destinul cărţilor, în înţelesul acestui adagiu – al cărţilor
care «nu-s lumină din lumina umanităţii», dar, mai ales, al celor, care «sînt
moştenirea noastră cea mai bună», şi-a scris Mihail Sadoveanu eseul Lumina
cărţii. Desigur, cărţile devin moştenire, dacă această lumină ajunge la
lectoris, adică la cititori.
Latinii în înţelepciunea lor erau mai omenoşi, poate, chiar naivi. Dînşii credeau că soarta cărţilor într-adevăr depinde numai de felul cum sînt primite de cititori. Vremurile vînzătoare de azi au modificat esenţial dictonul lui Terenţianus Maurus. În regimurile de satrapie nazistă, comunistă, antonesciană, ceauşistă, inclusiv, cel de acum, cică, democratic, din Moldova, soarta cărţilor depinde de felul cum sînt primite de ignoranţii puşi în fruntea editurilor de partidele politice. Sentinţa lui T.Maurus sună astăzi astfel: Pro captu editoris habent sua fata libelli, adică soarta cărţilor depinde de felul cum sînt primite de editorii (partinici). Cel mai cunoscut exemplu la noi este soarta cărţii Săgeţi a lui P.Cărare, ediţia a II-a a căreia o păstrez cu dedicaţia «Naşului acestei cărţi...»
În timpurile ruşinoase de astăzi ale Moldovei Alianţiste dictatul ideologic a fost reinstaurat, înflorind abundent în ştiinţă, în învăţămînt, în mass-media, la editurile statului..
Preludiu
Venind la Chişinău, după o şedere lungă la ţară, mă prinde la telefon un cunoscut cu pungă grea. Şi, după cum îi feleşagul lor, nitam-nisam îmi propune să scriu Istoria adevărată a Moldovei. Surprins, i-am răspuns că aşa ceva este cu neputinţă. Cel mult aş putea încerca să scriu o istorie «adevărată» a mea, aşa cum o văd eu. Dar nu mai mult. Dîndu-mi în obraz că nu citesc gazete, mi-a spus sacadat: «Peste 10 minute şoferul meu îţi aduce Adevărata şi nefalsificata istorie...». Întîlnindu-ne, am îndrăznit să-i spun că dînsul cu posibilităţile sale nemăsurate, cu manageri băgăreţi şi descurcăreţi poate scoate cartea, care l-a captivat, într-o săptămînă. Pe de altă parte, e posibil ca Academia sau Ministerul învăţămîntului să editeze, aşa cum sugera autorul, compendiul cu specificarea «material didactic». Eventualul sponsor, căci aşa se cuvine să-i zicem, n-a crezut că se va întîmpla aceasta. Repetînd că tare i-a plăcut compendiul: «Scurt, clar şi cuprinzător», dînsul a precizat: dacă e o istorie adevărată şi nefalsificată a unui popor, aş vrea ca preludiul şi alte capitole să fie completate, ca să se vadă temelia «descoperirii – Poporul Moldovenesc»: să se adauge şi alte dovezi, fapte, evenimente prezentate curgător, cronologic, pe scurt, aşa cum face autorul. «Aceasta este condiţia mea principială. Varianta definitivă, fără autor, eu am s-o citesc. Dacă mă va aranja, o editez». A început munca... La 3 august 2012 sponsorul a dat «bun pentru tipar».
La 9 august Tipografia centrală, întreprindere de stat, călăuzindu-se de prevederile constituţionale: «Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată. Creaţia nu este supusă cenzurii», a primit comanda, încasînd regulamentar 8 000 de lei, prima tranşă pentru acoperirea cheltuielilor tipografice... S-a făcut machetarea, s-au imprimat foile de calc tipografic, s-a aprobat coperta color, s-a obţinut aprobarea Camerei Naţionale a Cărţii...
Străjer al ideologiei româneşti
Dar santinelele ideologiei româno-naţionaliste erau vigilente. Cum au zăpsit că adnotarea este semnată cu un nume «odios», au anunţat patronul, de vreo săptămînă în concediu. «Domnul Dinu», aşa se prezintă dînsul tare rumunăştă, a lăsat odihna baltă, s-a repezit la Chişinău să salveze ideologia românească primejduită de manuscrisul Moldova. Istoria adevărată.
Cum a dat buzna în tipografie, s-a apucat de citit «bomba». La 16.08.2012 a făcut un perdaf românesc subalternilor, care n-au dat dovadă de vigilenţă românească. La 20 august 2012 se zice că a pus rezoluţia: «Interzis de publicare pe motive de cenzură» şi ar fi semnat triumfător şi falnic: «Domnul Dinu».
La 21 august 2012 «Domnul Dinu» ne-a remis foile, în care măria sa erudită a zăpsit cîteva greşeli comise la cules, două frînturi de propoziţie, în care conducerea Moldovei Alianţiste nu era lăudată (în legătură cu istoria Moldovei), a «corectat» un citat din N.Iorga; l-a pus la punct pe M.Costin, care, pe la 1677, a scris «trăgănează», iar nu «tărăgănează», cum a aflat însuşi «Domnul Dinu»... Păstrăm aceste «corectări înţelepte» ale «Domnului Dinu» ca mostre de înfumurare ignorantă românească, ca mărturii ale obscurantismului dictat de diletanţi agresivi de teapa «Domnului Dinu».
Se spune că pe frontonul tipografiei străluceşte ordinul: Fără politică! Cuvinte pe care marele democrat Domnul Dinu le bîiguie şi prin somn. Făcător de politică naţionalistă, erijîndu-se Mare Cenzor, Străjer al românismului sordid, Democratul Dinu Sorocovici nu-şi dă sama, că înscăunarea lui e un act de politică neghioabă.
Nasc şi în alte părţi moldoveni
În acele zile amare ne-a telefonat de peste hotare un prieten, interesîndu-se, dacă nu avem vreo broşură, carte care să le prezinte la Congresul diasporei moldoveneşti. I-am povestit tărăşenia româno-ideologică, stîrnită de Marele Străjer al ideologiei naţionaliste româneşti Dinu Sorocovici, făcut ‒ numai aripa democrată a Alianţei ştie pentru ce! ‒ director de editură. Prietenul ne-a zis: «Trimiteţi-ne urgent manuscrisul prin poşta electronică». În aceeaşi seară am trimis textul integral, aşa cum ni l-a întors Tipografia centrală: fără autor pe copertă, fără autor pe foaia de titlu. Autorul era indicat numai la sfîrşitul articolului introductiv (cu mărturisirea «istoric de nevoie»), aşa cum a fost publicat la 13 ianuarie 2012.
Dar, habent sua fata libelli... Cu trei zile înainte de a începe tipărirea tirajului, în procesul unor lucrări de excavare a fost avariată serios linia energetică magistrală din cartierul, unde se află tipografia. Astfel, cartea Moldova. Istoria adevărată n-a putut fi înmînată delegaţilor Congresului diasporei moldoveneşti şi conducerii de vîrf a Moldovei
Alianţiste... Abia după opt zile tipografia a putut funcţiona. Astăzi tirajul cărţii Moldova. Istoria adevărată rămîne stocat departe de Moldova: este tare anevoios de a trece istoria Moldovei prin 4 vămi! După vreo cinci săptămîni am primit, printr-un călător, vreo zece cărţi. Am deschis primul exemplar şi m-a strîns în spate...
Facerea de bine...
Cartea Moldova. Istoria adevărată, făcută cu pioşenie, cu entuziasm şi nădejde, concepută ca un proiect ingenios şi curajos, alcătuită din fapte, evenimente, constatări, concluzii şi generalizări demult cunoscute şi în repetate rînduri publicate de oameni de ştiinţă, avea pe foaia de titlu prenumele şi numele unei personalităţi, care nici cu spatele nu ştia de această operaţie.
Nu-i vorbă, domnia sa şi-a exprimat public interesul ca Adevărata şi nefalsificata istorie..., concepută şi alcătuită de el personal ‒ «compendiul ar putea să apară»... Socotind sinceră această dorinţă, nu vedeam de ce s-ar fi simţit lezat, dacă prenumele şi numele său de familie însoţeau doar articolul introductiv («istoric de nevoie») la compendiul publicat la 13 ianuarie 2012. Dar s-a întîmplat ceea ce s-a întîmplat...
Urgent am telefonat, întrebînd camaradul: Ce ai făcut, dragă? Ne-a dat asigurări, că n-a intervenit nici cu o virgulă în text. A dat tipografiei materialele aşa cum le-a primit de la Chişinău, rugînd să adauge pe foaia de titlu «Ediţia apare prin sprijinul...» şi să scoată cît mai repede tirajul... Dar ce s-a întîmplat? m-a întrebat. I-am lămurit daravela în care am nimerit din rea-voinţa editurii «Domnului democrat Dinu» şi din naivitatea mea. Prietenul s-a mîhnit: urma să se lămurească cu sponsorul său...
În cele din urmă tărăşenia a avut lămurire, dar, deocamdată, rămîne fără dezlegare. Tipografia nu s-a băgat în text, dar, respectînd cerinţele, era obligată să indice un nume de autor măcar pe foaia de titlu, pentru a evita explicaţiile cu fiscul. Fără să întrebe comanditarul sau, poate, socotind o greşeală a machetatorului, tipografia a repetat prenumele şi numele de familie de la articolul introductiv pe foaia de titlu. Astfel s-a adunat un ghem de împrejurări şi situaţii, cînd nimeni nu prea poate face reproşuri ciuva. Toţi, în definitiv, pot să mă învinuiască numai pe mine, căci eu am acceptat propunerea sponsorului, eu m-am apucat să fac ceva din cele mai nobile intenţii... Şi am nimerit într-o încurcătură, că mi-i ruşine să mă uit în ochii lumii: n-am îndreptăţit aşteptările sponsorului, care nu poate scoate o altă ediţie, cît timp rămîne în suspensie prima... Fără voie ‒ căci cine s-ar fi putut aştepta la aşa ceva? ‒ am lezat demnitatea unui autor cu o reputaţie impecabilă... Am pus într-o situaţie delicată recenzentul... Am lipsit cititorii de o carte, pe care, poate, o aşteptau...
Oricît mi-aş face public mea culpa şi aş bate mătănii, oricît aş cere scuze, cum o fac şi pe această cale, ‒ vina mea nu e mai mică... În legătură cu această gafă a mea fiecare poate arunca cu pietre...
Cu toate acestea, trebuie să declar: nu este vorba de vreo podoiovcă sau de umblarea cu sama pe la P.Marinescu. Nici vîrsta şi cei şapte ani de acasă nu mi-o permit şi nici gazetă n-am la mînă.
Cred că este o mare iluzie, dacă cineva îşi închipuie, că aş avea nevoie de autoritatea cuiva pentru a-mi promova convingerile şi a-mi exprima poziţia. Iertată fie-mi nemodestia, dar autoritatea mea e atît de mare, atît de largă, atît de diversă şi de atîtea culori, că deloc n-are nevoie sau, cum scria poetul, «nu se-nfiorează de a ta faimă»..., în Scrisoarea a III-a.
Pe de altă parte, dacă chiar pînă la atîta s-a ajuns, la o citire mai atentă, neestompată de balonul «autoritate» şi de fumurile neprihănirii, s-ar putea să fie juste «sugerările» (şi nu numai) lui C.Tănase despre unii cîntăreţi ai «românismului» tare original înţeles, promotori ai «politicii antiromâneşti».
Toată această daravelă, în care singur m-am băgat, vrînd să fac un bine, îmi aminteşte de o vorbă de duh a lui Aureliu Busuioc: Facerea de Bucov (monografia Em.Bucov) ‒ fugerea de Cibotaru (S.Cibotaru, autorul monografiei).
Boaite făţarnice
Nu este vreo emisiune (radio, TV), nu există vreun discurs, interviu, în care conducătorii Moldovei Alianţiste să nu se laude cu nemărginita democraţie şi înflorirea drepturilor omului, cu care ne-au fericit.
Boaite făţarnice! Orice articol, broşură, manual, carte despre Moldova, despre istoria, limba şi cultura moldovenilor sînt interzise în şcoli, în universităţi, la academie, în guvern, încălcîndu-se sfidător Constituţia, alte legi din domeniu. Nu de azi, ci din 1991.
Astăzi prin eforturile tuturor structurilor oficiale, inclusiv prin strădaniile marelui Cenzor Ignorant de la Tipografia centrală, încălcarea grosolană a drepturilor cetăţenilor moldoveni, sfidarea bunului simţ în stradă, în Parlament, la academie, în universităţi, în şcoli, la edituri, în mass media în Moldova Alianţistă au atins nivelul dezmăţului ideologic nazist din 1933, au depăşit amploarea constrîngerilor ideologice sub regimul româno-fascist ocupant al lui I.Antonescu...
În Republica Moldova, proclamată «stat de drept şi democratic», cu un partid democratic (?) la guvernare, ignoranţii lui înfumuruţi de teapa directorilor editurilor Centrală şi Universul supun unei cenzuri inchizitoriale, mai exact – interzic de-a dreptul, într-o manieră româno-legionară, tot ce ţine de Moldova, de poporul moldovenesc, de limba şi cultura lui. Pe de altă parte, non stop se tirajează în sute de mii de exemplare scriitură românonaţionalistă, ce propagă himera «România mare», tîmpeniile din «istoria românilor», se proslăveşte regimul profascist ocupaţionist al lui I.Antonescu... Altfel zis: «Se contestă şi se defăimează statul Moldova şi poporul moldovenesc» – acţiuni sfidător anticonstituţionale.
«Cale directă spre fascism»
S-a ajuns pînă acolo, că reputatul diplomat, etnolog şi politolog Alexei Tulbure, unul din fondatorii partidului democrat, astăzi este nevoit să constate, că politica Alianţei, inclusiv a celui mai făţarnic partid – democrat, «este o degradare fără precedent a democraţiei şi a statului de drept. Este o cale directă spre fascism». În ultimii 20 de ani, conchide diplomatul politolog, «la noi a avut loc nu democratizarea, ci fascizarea, nazificarea societăţii...» (Независимая Молдова, 20.07.2012. Pag. 5). Cu venirea la putere a Alianţei, deci şi a partidului democrat, românofascizarea şi românonazificarea societăţii moldoveneşti se desfăşoară deschis, oficial, în manieră şi după canoanele siguranţei româneşti. Partidele la putere, cum scria V.Lenin, îşi înscăunează şi asmuţă potlogarii ignoranţi. În urma eforturilor acestora, inclusiv a cenzorilor tunchiţi (vezi Dicţionarul moldovenesc-românesc, Ed. II. P. 301) de la editurile Centrală şi Universul, românonazificarea Statului Moldovenesc este la apogeu, iar cenzura românonaţionalistă face ravagii.
În 1994 culegerea Moldovenii în istorie a fost tipărită în «podpolie», la Cahul. Pentru că a editat varianta rusă Молдаване в истории, managerul întreprinderii Poligraf servis M.Clepaci a fost terorizat în aşa măsură de fostul ministru al editurilor (astăzi, pare se, director de institut cu mare faimă de «vierulog»), că tipograful l-a trimis pe ministru la baştina primordială şi a plecat în Izrael.
În 2003 Dicţionarul moldovenesc-românesc (ediţia I) a fost atacat la librăria Cartea academică şi ars pe rug în Marea Piaţă Mare Naţională. Curat «hitlerism literar» (M.Sadoveanu), ca în 1933. În 2011, în perioada alianţiştilor în floare, editura Tipografia centrală n-a permis tipărirea Dicţionarului moldovenesc-românesc, ediţia a II-a. Pentru că a respectat Constituţia, alte legi, editînd acest Dicţionar..., directorul editurii academice jumătate de zi a fost beştelit la prezidiul academic, cică, în frunte cu Gh.Duca. În 2011 editura Universul a interzis să se editeze culegerea de pamflete ale publicistului Gh.Ghidirim...
Mărturiseşte jertfa Marelui Cenzor democrat Iu.Gabura... «În martie 2012, scrie Gh.Ghidirim, am prezentat editurii Universul pentru tipărire manuscrisul Tămîe sub talpa iadului (parodii, pamflete ş.a.). Călăuzindu-se de articolul constituţional 33(1): «Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată. Creaţia nu este supusă cenzurii», colaboratorii au primit comanda. După o lună de muncă a început tipărirea tirajului. Dar un românosecurist vigilent i-a şoptit lui Iu.Gabura (director ad-interim la Universul), că este criticată «coloana a V-a» antimoldovenească. Pus la straja ideologiei naţionaliste româneşti, Iu.Gabura a adulmecat mare primejdie românismului în Moldova. În erudiţia lui debordandă i s-a năzărit, că volumul este «imoral şi pornografic». Dacă activitatea «coloanei a V-a» antimoldoveneşti în priceperea lui Iu.Gabura este «pornografică», dînsul, cu permisiunea partidului democrat, sau a ministrului culturii n-are decît să discute cu activiştii acestei «coloane»... Cerberul ideologiei naţionaliste româneşti de la Universul a dat la cuţit tirajul cărţii lui Gh.Ghidirim Tămîe sub talpa iadului. Mai mult, acest Prişibeev al ideologiei naţionaliste româneşti, turbat de mînie, a urlat ca un jandarm românesc, insultînd şi înjosind colaboratorii, care n-au dat dovadă de vigilenţă românească...
Realitatea este crudă şi ruşinoasă. Încălcînd grosolan Constituţia, scuipînd bălos pe principiile statului de drept, Cenzura naţionalistă românească a devenit nenorocire naţională pentru moldoveni. Rămîne de văzut cum vor califica acest dezmăţ antistatal antimoldovenesc partidul democrat, conducerea «juristă» a Moldovei (N.Timofti ş.a.), Curtea Europeană pentru Drepturile Omului...».
Aceasta-i situaţia reală cu drepturile omului în Republica Moldova în marş alianţist spre Europa.
Trebuie să subliniem în mod deosebit: la strangularea drepturilor şi libertăţilor oamenilor de creaţie: savanţi, ziarişti moldoveni trudesc cu osîrdie şi profitor instanţele de judecată. Acestea în cîrdăşie cu anumiţi istorici, cineaşti, fotografi, redactori, cu anumite birouri de avocaţi nu numai îngrădesc dreptul la creaţie, la exprimarea liberă a opiniilor autorilor numai moldoveni, dar şi îi jupoaie cu nemiluita, împărţind prada judecătorească.
Cu uimire am aflat că N.Timofti e jurist. Dar de cînd am auzit că şi M.Ghimpu e jurist, nu mă mai miră că Focşa e ministru pe cultură (şi edituri), iar ignorantul cu aiureli naţionaliste antimoldoveneşti «Domnul Dinu» a ajuns să hotărască cine şi ce lucrări ştiinţifice să se editeze în Moldova ‒ stat de drept, democratic şi pluralist, unde, cică, «creaţia nu este supusă cenzurii».
Boaite făţarnice!
Cartea Moldova. Istoria adevărată încă nu a ajuns la cititor.
Poporul Moldovei continuă să fie lipsit de Istoria Moldovei...
14 noiembrie 2012. Vasile Stati
P.S. Zilele acestea Tipografia de stat a Cenzorului D.Sorocovici ne-a refuzat editarea următoarei (a treia) noastre cărţi. Rugăm Curtea de Apel să considere acest material chemare în judecată a Tipografiei Centrale, a Cenzorului ei şi a patronilor lui din guvern. Alte probe şi documente le vom prezenta regulamentar suplimentar.
P.P.S. Moldova. Istoria adevărată poate fi pocurată la «Cartea academică», la librăria «M.Eminescu»...
V.S.
