Banda păpuşarului în disperare. Nu mai au idei!

Acuzaţiile publice aduse vînătorilor de oameni, au pus pe jar gaşca păpuşarului. Astfel, opiniei publice i-au fost servite mai multe minciuni, cu scopul manipulării şi deculpabilizării vănătorilor.

Iniţial, aceştia au încercat să nege crima, şi implicarea lui Zubco în ea. Un istoric, şi cîţiva bloggeri marginali au lansat ideea că Zubco e inocent, că de fapt killerul în mod intenţionat a utilizat acest prilej pentru al lichida pe S.Paciu şi a compromite Procuratura. Gogoaşa a eşuat din start.

Mai apoi, s-a lansat ideea de a nu politiza cazul, fiindcă împiedică desfăşurarea anchetei de către PG. Şi această cacealma a eşuat, după ce D.Schuebel şi W. Moser, ambasador SUA, au declarat că RM nu va obţine regimul liberalizat de vize dacă nu soluţionează adecvat cazul. În plus, după ce PG a oferit liste false, iar Procuratura din Făleşti a declarat că Zubco nu a fost la vănătoare, credibilitatea instituţiei a fost iremediabil compromisă.

Apoi, soţia victimei a lansat un apel public de a nu specula acest caz, de a lăsa defunctul să se odihnească în pace. Apelul, după cum afirmă Dragoş Galbur, a fost scris de specialistul în PR, Dan Devericean. Scrisoarea nu a avut efectul scontat, din considerentul că s-a aflat lista vânătorilor. Or, participanţii la crimă erau înalţi demnitari de stat, numiţi politic de către PD şi PL.

Au încercat să schimbe agenda publică: diploma, contrabanda, acuzaţii la adresa lui Usatîi, etc. Nu s-a reuşit.

Mihai Godea este impus să facă declaraţia, că Filat tot ar fi vrut să meargă la vănătoare, dar s-a răzgîndit. Faza ne-a amuzat: probabil, Filat ştia că se va produce omorul, de aceea nu a mers.

Ulterior, s-a lansat ideea că PLDM vrea să pună mîina pe Procuratură, de aceea isterizează opinia publică. Zvonul s-a compromis. Or, toată lumea ştie, că Mihai Ghimpu e acela, care se vede pe sine procuror!

Pe urmă, s-a lansat ideea că PLDM şi PCRM doresc să coacă harbuzul. Nici această aberaţie nu a prins foc, PCRM respingînd orice intenţie de a guverna cu PLDM, iar Filat exprimînd dezideratul păstrării AIE, dar fără păpuşar. De fapt, despre harbuz se vorbeşte de 2 ani. Ei şi? Isteria cu harbuzul apare exact atunci, cînd se încearcă penalizarea unor funcţionari corupţi din rîndurile PDM. Cum dispar acuzaţiile, nu mai auzim nimic despre harbuz.

La 22 ianuarie, Lupu, disperat, a ieşit cu o nouă poveste: că Filat îi obsedat de Plahotniuc, şi din ură personală îl persecută, înjurîndu-l în public. Personal, nu ştiu dacă înjură sau nu Filat, da pe Lupu l-am auzit cu toţii cu faimosul bl*di.

La 21 ianuarie, tot Lupu, a ieşit cu o altă sperietoare: PLDM îşi doreşte alegeri anticipate. Gogoaşa a fost rapid spulberată de mai mulţi analişti, care au declarat că nimeni din AIE nu-i cointeresat, ţinând cont de „performanţele” guvernării.

Disperaţi, consultanţii păpuşarului l-au scos la rampă pe M.Ghimpu.Acesta a vociferat ideea, că ambii Vlazi dacă nu se împacă, să-şi dea demisia. Ideea e simplă: scandalul nu este un caz fără precedent, care a demonstrat decesul statului de drept, compromiterea şanselor de integrare europeană, dar o banală ceartă dintre 2 subiecţi politici. Dar ce facem domnule Ghimpu cu declaraţiile lui Schuebel, Moser, ale societăţii civile? De ce în acest caz aţi votat demisia lui Zubco şi aţi cerut penalizarea tuturor vânătorilor?

Deci, toate gogoaşele PDM s-au epuizat. În disperare de cauză, aceştia vor fi nevoiţi să apeleze la ultimul argument: Filat joacă cu ruşii, încearcă să deturneze parcursul european al RM.

Următoarele zile această idee va fi pedalată de toţi bloggerii şi ziariştii afiliaţi oligarhului.

Patriotismul este ultimul refugiu al unui ticălos, zicea Samuel Jonson.

Ce să mai zicem noi de pseudopatriotismul unui simplu raider?

vox.publika.md

Обсудить