4. Romîni neocolonizatori, romîni de paie şi moldoveni

Decapitarea spirituală a naţiunii moldoveneşti ca premiză a distrugerii statalităţii moldovenilor e o sarcină de prim rang a clasei politice şi serviciilor secrete romîneşti.

(Continuare din ”Criză de identitate naţională la romîni”)

Se consacră memoriei lui Alexandru Dobrea,

omul şi patriotul antiunionist care, la acest început

de primăvară, a plecat în lumea cealaltă cu dureri de

inimă pentru Moldova şi Moldoveni.

În cei peste 20 de ani ce s-au scurs de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, cu desprinderea ei de fostul imperiu sovietic, guvernanţii romîni, pare-se că n-au avut altă treabă, decît să facă din ţara noastră o cloacă colonială romînească, în care populaţia ar deveni mai romîni decît cei de la Bucureşti, ar vorbi mai olteneşte ca dînşii şi s-ar închina la toţi dracii şi sfinţii romîni, fie aceştia cotropitori ca Mihai Viteazul şi mareşalul fascist Ion Antonescu sau spioni de alde Onisifor Ghibu şi scriitori de culoratură legionar-fascistă ca Octavian Goga.

Pe parcursul acestor ani capii politici de la Bucureşti n-au găsit o formulă mai ”constructivă” în dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre cele două state vecine, decît aceea de a dărîma căsuţa naţională a moldovenilor, de a face rîs din avuţia noastră sufletească…

Strada ”Onisifor Ghibu”, Piaţa ”Onisifor Ghibu”, Liceul ”Onisifor Ghibu”, Biblioteca ”Onisifor Ghibu”, obelisc în cinstea lui Onisifor şi Octavian Ghibu, Zilele ”Onisifor Ghibu”, simpozioane ”ştiinţifice” dedicate lui Onisifor Ghibu şi a.m.d. şi a.m.d.

Oameni buni! În ce ţară ne aflăm şi a cui capitală e oraşul Chişinău?! Nu e prea multă cinste unui agent de influenţă al serviciilor secrete romîneşti?

E doar un mic episod din puhoiul de pocitanii şi închinăciuni, de proporţii înfiorătoare, ce se isprăvesc în regim non-stop la Chişinău în cinstea spionilor romîni şi celor mai înrăiţi duşmani ai statalităţii şi neamului moldovenilor.

Fără a mai întra în detalii, sînt nişte figuri de ocară în istoria noastră. La fel ca şi clica trădătoare din Sfatul Ţării care ne-a tras ţara sub ocupaţia romînească la 1918. Personalităţi ca C. Stere, P. Halippa şi a. care pe urmă, îşi rodeau coatele de scîrbă pentru prostia ce-au făcut-o, văzînd cum geme poporul moldovenesc sub jugul ocupaţionist al regimului militar romănesc pe care ei înşişi într-o scrisoare către regele Ferdinand I l-au considerat mai sălbatic decît regimurile din ţările coloniale din Africa neagră de atunci.

Dar moldovenii sînt datori să le ţină cu busuioc la icoane. Să le bată mătănii, să se închine zilnic la ele. Ce ar însemna şi asta – o datorie sau o pocăinţă în faţa romînilor? Pentru care păcate? Nici Dumnezeu nu ştie. E vădit că păcatele sînt ale romînilor, iar pocăinţa e a noastră…

Stăpînii acestei ţări, moldovenii, încă dormeau ca duşi pe ceea lume, visînd visuri independente şi suverane, cînd o ploaie cu bulbuci de gintă securistă romînească, cu noaptea-n cap, de acum viermuia pe plaiurile moldave, desprinse de angrenajul sovietic, opintind pînă la pîrîitul fundului de la şalvari, împreună cu nişte iude autohtone, la înjghebarea aici a unui stat nou care ar semăna, leit-poleit la faţă şi la poponeaţă, cu ”ţara-mumă” Romînia.

Mai întîi şi la -nceput, un căpos cechist romîn, asistat de o comisie de chiombi autohtoni, le-a scris domnilor tovarăşi, căţăraţi pe neprins de veste în vîrful pomului puterii şi care încă nu ştiau a scrie romîneşte (M. Snegur, A.Moşanu, M. Druc) ”Declaraţia” de independenţă a Republicii Moldova. Ce-a făcut , ce-a dres şmecherul de securist romîn, dar din mîndreţea de document, măsluită de mînă lui măiastră, Republica Moldova păşea pe calea independenţei cu faţa mînjită cu dohot colonial romînesc. Ştia bine, golanul, că beteşugul din născare leac nu are.

În baza acestei ”Declaraţii” guvernanţii romîni vor avea motiv să spună că Republica Moldova şi-a proclamat independenţa de Rusia, însă nicidecum şi de Romînia. Chipurile, dacă nu credeţi, citiţi documentul de bază…

Şi aşa la tot pasul – numai vicleşug, şmecherii şi minciună…

Mai departe, tot securiştilor romîni, guvernarea bucureşteană le-a pus în clanţ sarcina să supravegheze strict edificarea statului naţional moldovenesc, să aibă grijă ca nu cumva să scape din vedere vreun chiţibuş din proiectul, întocmit la Cotroceni, care ar compromite ”esenţa romînească” a acestuia.

În aceleaşi scopuri, îndată după recunoaşterea de către Romînia a independenţei statului nostru, la faţa locului – pe şantierul statal moldovenesc – a fost deschis şi un centru romîn de ”recunoaştere” a Republicii Moldova cu titlul ”Ambasada Romîniei la Chişinău”, unde în jilţurile moi de diplomaţi romîni şi-au înşurubat fundurile o ceată de băgători de samă, cu epoleţi grei ascunşi sub cămaşă. Specialişti de toată mîna, dar, mai cu samă, în diversiuni ideologice antimoldoveneşti, şcoliţi în subsolurile întunecoase şi ferite de ochii lumii ale clasei politice bucureştene. Datorită lor, Republica Moldova degrabă se va transforma într-o ţară a minunilor…

Primul preşedinte al Republicii Moldova Mircea Snegur povestea despre o situaţie total absurdă în care dînsul nimerise în timpul vizitei sale la Bucurşeti – în momentul întîlnirii pe aeroportul ”Otopeni”, cînd trebuia să se intoneze imnurile Moldovei şi a Romîniei, acestea fiind unul şi acelaş: ”Deşteaptă-te, romîne!” Două ţări şi un singur imn! Vă-nchipuiţi o neghiobie mai crîncenă ca asta?! Şi mai ales, ”Deşteaptă-te, romîne”, în ţara moldovenilor!

Dacă am încerca numai să enumerăm, măcar în treacăt, toate potlogăriile neocolonizatoare ale romînilor în ţara noastră, începănd cu profanarea simbolurilor statale, întroducerea ilicită în şcoli a istoriei romînilor, cucerirea prin metode banditeşti (inclusiv cu bătăi în sfintele altare!) a bisericilor moldoveneşti, trecîndu-le la patriarhia romînă, şi terminînd cu manţuri romînizatoare mărunte, de genul ”î” din ”a” în alfabetul latin, apoi şirul acestora l-am putea continua pînă la capătul lumii. Poate chiar şi dincolo.

Cît romînism poate încăpea într-o ţară mică ca a noastră?

U-u-u-u! Colosal de mult. Imaginaţia noastră încă nu cunoaşte asemenea măsură. Romînii sînt gata să ne dee cu nămol în obraz numai ca să ne asemănăm cu dînşii mai dihai ca fraţii de gemeni. Se face totul ca să devenim un neam clonat, romîni de paie.

Şi de ce anume numai pe romîni ar trebui să-i împungă dureros la rînză faptul că moldovenii îşi sărbătoresc Crăciunul în altă zi, deosebit de creştinii bucureşteni? Ce pierderi materiale sau morale suferă ţara vecină din cauza că moldovenii cinstesc Naşterea Domnului la 7 ianuarie, respectînd întocmai vechile tradiţii creştineşti, indiferent de schimbările ce s-au produs în calendarul de mai tîrziu?

Cui i-a trăsnit prin cap ideea de a-i obliga pe moldoveni să pronunţe şi să scrie după normele, cică, literare pâine, câine, cînd aceste oltenisme caraghioase sînt cu desăvîrşire neglijate în operele legiuitorilor limbii literare moldo-romîne-I. Creangă, M Eminescu, V. Alecsandri, M. Sadoveanu, I. Druţă?

Mai apoi cine l-a împuternicit pe un ţîcnit ca Adrian Cioroianu să declare că ”Romînia nu va ratifica nici un document între Republica Moldova şi Uniunea Europeană în care se face referire la ”limba moldovenească””! Pe cînd Limba Moldovenească a existat cu mult mai înainte de naşterea naţiunii romîne şi a lui Cioroianu, va exista şi după – atîta timp cît va dăinui ultimul moldovan care o vorbeşte. Cacoe ego sviniacie delo cum îşi numeşte poporul moldovenesc limba sa maternă? Cine l-ar putea lumina pe Cioroianu cu adevărul istoric că Limba Moldovenească din Rîm, dar nu din Bucureşti se trage.

Găsiţi-mi măcar un dram de logică în aceste şi alte sute şi mii de huituri şi ofense şovine mareromîneşti, jignitoare pentru moldoveni, pe care valaho-romînii le aruncă zilnic ca nişte lături cu găleata în obrazul naţional al moldovenilor.

Iată încă un caz, cu totul ieşit din comun şi ţipător la cer despre obrăznicia romînilor şi a minorităţii rumînoide, minuscule, dar agresive din ţara noastră. Cetăţenii acestei ţări şi, mai cu samă chişinăuienii, îşi amintesc bine de un eveniment foarte însemnat în viaţa statului moldoveneasc – adoptarea de către parlamentul ţării, în 1994, a Constituţiei Republicii Moldova. În cinstea acestui eveniment conducerea parlamentului, împreună cu autorităţile capitalei, hotărîse să numească una din pieţele oraşului, aflată în centrul sectorului Buiucani, cu numele Piaţa Constituţiei. Cu acest prilej, a avut loc chiar şi o manifestaţie publică, cu participarea domnului P. Lucinschi, la care s-a pus piatra de temelie a viitorului monument consacrat Legii Supreme a statului. Peste o vreme a fost înălţat şi monumentul: pe un postament cu înveliş din plăci de granit era înălţată o carte deschisă tăiată din piatră simbolizînd Constituţia ţării.

Dar cum puteau îngădui forţele unioniste o constituţie a Moldovei, cînd ţara noastră are de acum o constituţie la Bucureşti?! Nişte hiene romînoide, în bezna nopţii, au vandalizat monumentul. Au ros şi plăcile de granit cu colţii lor unionişti. Dar care a fost reacţia administraţiei primăriei şi poliţiei la acest act de huliganism politic? Nici o reacţie! Ba mai mult. În conducerea municipală s-au găsit nişte jlobi care au prins din zbor ideea huliganilor şi au hotărît să continuie batjocora asupra demnităţii naţionale a moldovenilor, redenumind piaţa pomenită cu un nou nume, mai pe placul şacalilor – ”Piaţa Unirii Principatelor”.

Deci, rămîne numai să ne mîndrim cu prilejul fericit, că în capitala ţării moldovenilor avem o piaţă numită în cinstea actului de genocid în urma căruia a fost gîtuită etnia moldovenească în statul romîn.

Nu vom exagera faptele spunînd că astăzi avem de a face nu doar cu o simplă zîzanie antimoldovenească a romînilor, ci de un adevărat război pe viaţă şi moarte întru lichidarea neamului moldovenesc. Un război nedeclarat şi mişelesc, de proporţii greu de închipuit pe vreme de pace. E vorba de un etnocid cumplit, cu toate caracteristicile lui criminale care trebuie apreciat juridic şi combătut vehement atît cu forţele patriotice, cît şi prin intermediul organismelor internaţionale.

Decapitarea spirituală a naţiunii moldoveneşti ca premiză a distrugerii statalităţii moldovenilor e o sarcină de prim rang a clasei politice şi serviciilor secrete romîneşti.

La etapa iniţială a agresiunii spirituale colonizatoare romîneşti s-a dat o lovitură grea asupra bastioanelor culturii şi învăţămîntului naţional. În urma acestui atac spiritualitatea moldovenească cu toate compartimentele ei – cultura, învăţămîntul, literatura şi artele, teatrele, studioul ”Moldova-film”, ansamblurile academice de dansuri populare şi corale care ne-au vestit cultura şi tradiţiile naţionale moldoveneşti pe toate meridianele globului, focarele de cultură şi ”Luminiţele” de la sate – toate într-o clipală au fost trîntite la pămînt. Unele rămăşiţe, încă fumegînde, cică, au fost integrate în ”spaţiul cultural romînesc”. Adică furate, mai pe moldoveneşte.

Răpirea (cumpărarea), mistuirea şi asimilarea romînească a talentelor de elită, a acelora ce reprezintă geniul naţional al moldovenilor au devenit preocupări de bază ale chiriaşilor palatului de la Cotroceni pe ruta politică Bucureşti – Chişinău.

Mecanismul tîlhăriilor şi a corupţiei pe tărîmul intelectual moldovenesc e susţinut cu acurateţe la cel mai înalt nivel în statul vecin. Aici sînt puşi la bătaie bani grei, titluri academice,portofele de deputaţi în parlamentul Romîniei, apartamente luxoase la Bucureşti şi chiar cele mai înalte distincţii ale statului romîn. Poftim – pojaluista toate bunătăţile lumii, numai declară-te romîn şi fă-te duşman al moldovenilor!

Romînizatorii, ca nişte şacali înfometaţi, clănţănind din măsele şi curgîndu-le saliva, s-au învîrtit mult şi bine în jurul fruntaşului spiritualităţii moldoveneşti contemporane, Ion Druţă. Însă marele scriitor n-a încăput în schemele coruptive ale hoţilor de talente moldoveneşti. Spre deosebire de melociovca scriitoricească, hapsînă şi trădătoare, înhăţată cu hapca şi înghiţită nemestecată de carnivorii sprituali dîmboviţeni, Ion Druţă, cu concepţiile sale moldoveniste nepătate, le stătu romînizatorilor ca un os de elefant în gît. S-au înecat grozav, cu alte cuvinte. Scriitorul însuşi ne mărturiseşte cum şi de ce devenise o nenorocire pentru romîni.

”Acum, cînd nimereşte cîte o carte de a mea prin România, văd cum li se acresc mutrele marilor cunoscători de curente şi influenţe literare. De unde mă, naiba, o mai fi picat şi ăsta?.. Cum adică rezultă din altă cultură, şi de ce adică nu ar fi coborît din a noastră?..

A doua vină a mea a fost formulată chiar de o tînără domnişoară, pare-se contabilă la fondul literar al Uniunii Scriitorilor din România. Acum vreo două decenii, la prima mea vizită în ţară (Romînia – n.n.), dădusem, fără să vreau, multă bătaie de cap gazdelor, căci, mulţumit cu ceea ce aveam de -acasă, nu făceam nici un fel de aluzii la bugetul şi posibilităţile statului romîn.

- Dar nu ia, tovarăşe!! – Am auzit-o într-o zi ţipînd de după uşă pe domnişoara ceea. Nu ia şi gata!!” (I. Druţă, fragment din publicaţia ”Moldova şi moldovenii”)

Marele scriitor moldovan nu s-a coborît, nici n-a căzut din cerurile culturii

romîneşti, ci s-a ridicat pe culmile culturii noastre naţionale ieşind din sînul poporului moldovenesc!

Şi pentru a respinge învinuirile false din partea scribilor romînizaţi, hameleoni şi haleavnici, de ”trădare naţională” şi că s-ar fi vîndut ruşilor, I. Druţă povesteşte în continuare că n-a luat nici de la ruşi o copeică mai mult decît i se cuvinea pentru munca sa. N-a acceptat nici alte bunuri materiale de pomană – nici vilă în împrejurimile Moscovei, nici maşină personală, nici chiar velosiped.

Din cele povestite de marele artist al cuvîntului moldovenesc, ocrotitor al tradiţiilor noastre naţionale şi creştineşti, ne putem da sama mai bine de urgia corupţiei, folosită şi ea de către romînizatori ca armă de distrugere în masă a potenţialului intelectual din spaţiul moldovenesc.

Chiar şi maestru Eugeniu Doga a fost contaminat de această molimă a corupţiei romîneşti. A înhăţat de la fraţii transpruteni o sumă rotunjoară de dolari sub formă de premii şi plăţi pentru naiba ştie ce merite virtuale în faţa statului romîn şi acum e dator să se considere ”romîn”, să mai treacă din cînd în cînd pe la Chişinău şi să spună în public în timpul alegerilor un cuvînt bun pentru unionistul Dorin Chirtoacă, să opteze pentru ”limba romînă”, deşi singur abia încîlceşte o moldovenească stîlcită la nivelul consătenilor săi din Mocra, Transnistria.

Conducerea cu activul de pisari corupţi ai Uniunii Scriitorilor din Moldova în anii `90 au fost luaţi de către romîni încă fiind comunişti călduţi şi trecuţi grămăjoară la ţîţa bugetară a statului romîn sub titulatura ”Secţia Scriitorilor Romîni din Basarabia a USR”.

Se vede de la o poştă caracterul coruptiv al acestei transformări abrupte de identitate a unor scriitori şi istorici, lingvişti de la Academie care sînt plătiţi cu bani străini nu pentru crearea de anumite valori literare şi ştiinţifice, ci pentru poziţia proromînească şi activităţi unioniste, duşmănoase statului şi neamului moldovenilor.

De curvele politice care pentru o strachină de farşmac romînesc de haleavă, mai întîi, şi-au spînzurat părinţii şi peste noapte s-au făcut romîni, creîndu-şi din donaţii străine gazete, partiduţe şi ong-uri unioniste – nici nu mai vorbim.

Cumplite lovituri colonizatoare s-au dat pe tărîmul instructiv – educaţional întru denaţionalizarea şi romînizarea tinerei generaţii de moldoveni. Decenii la rînd, la sfîrşitul lui august, copiii noştri erau şi mai continuă să fie căraţi cu eşaloanele la studii în universităţile şi liceele din Romînia. Se zice că e un gest ”umanitar” al ”fraţilor mărinimoşi”, care, cum spune o zicală populară, pe din faţă de pupă, iar pe din dos te scuipă.

”Cu şcoala vom recuceri ţara întreagă!” E o lozincă a romînizatorilor,ţipată în public şi de nişte generali antonescieni în rezervă la o ”cafea de vineri”, oferită, pe la sfîrşitul lui august 2000, oaspeţilor fascişti de către oberşulerul gazetăriei romîneşti din Moldova – Constantin Tănase. Pe bătrînii generali îi năpădise o nostalgie şi un dor năstruşnic de ”a trece Prutul” (NB: e o zicală cu frumoase sensuri la romîni!) şi alergaseră la Chişinău ca să sărbătorească ”limba noastră cea romînă”.

Despre rostul instruirii romîneşti a tinerilor moldoveni a vorbit foarte ”romîneşte” unul din liderii politici romîni Adrian Năstase, aflat atunic în postul de vice-preşedinte la Camerei de Deputaţi a Romîniei, la o întîlnire cu studenţii ”basarabeni” din Romînia: ”D-stre sînteţi cei care ştiu mai bine că există două state romîneşti”. Vorbitorul şi-a exprimat încrederea că dintre tinerii ”basarabeni” aflaţi la studii în Romînia ”va genera o viitoare elită politică care să propună o nouă paradigmă pentru relaţia Bucureşti-Chişinău”.

Paradigma subînţeleasă e ”unirea”!

Mînţămim guvernanţilor bucureşteni, Romînia ne-a şcolit, în cele două decenii, zeci, sau, poate, sute de mii de specialişti pentru ”elita politică”, producători de vorbe goale, buni patrioţi romîni, care, în afară de a face romînism în ţară şi de a propune ”noi paradigme” pentru relaţiile dintre cele ”două state romîneşti”, o altă ocupaţie nu au şi la nimic altceva nu-i duce capul.

Cu alte cuvinte, clasa politică bucureşteană şi pe această cale de ”ajutorare umanitară” îşi molfăieşte planurile sale diversioniste contra Republicii Moldova.

Alături de exodul masiv al copiilor noştri spre instituţiile de învăţămînt din Romînia, guvernanţii romîni l-au făcut pe dracul în patru ca să aducă la moldoveni acasă şcoala romînă, istoria romînilor şi educaţia patriotică romînească, cu tot avantajul şi laturile ei fermecătoare: naţional - şovinismul, xenofobismul de peşteră, antimoldovenismul. În urma acestei educaţii patriotice romîneşti, în Moldova, ca şi în ”ţara - mumă”, au răsărit, ca buruienile rele pe loc neprăţit după ploaie, partide unioniste şi formaţiuni legionar-fasciste şi chiar campamente sportive ilegale de pregătire paramilitară a legionarilor. Că numai romînii, sărmanii, ştiu de cîtă bătaie de cap şi stîlcială diabolică e nevoie ca să faci o alipire ”de bună voie” a moldovenilor la sînul ”patriei-mume”.

Romînizatorii s-au băgat în mod neobrăzat pe sub piele, şerpeşte-tîlhăreşte, prin metode oculte securiste şi într-o bună zi ne-am trezit cu trupul neamului plin de buboaie coloniale romîneşti. E vorba de aceeaşi colonizare năsîlnică, ca şi la 1918, numai că prin alte metode.

Dacă la 1918 Republica Democratică Moldovenească, proclamată la 2 decembrie 1917, a fost cotropită cu ajutorul forţelor militare şi a Siguranţei, folosindu-le făţiş şi brutal pentru a înăbuşi în teritoriul ocupat orice suflare naţională, apoi în contextul actualei conjuncturi politice europene sînt folosite tehnologii moderne avansate de manipulare a maselor, ornamentate cu şiretenii şi şmecherii tradiţionale valaho-romîneşti. Serviciile secrete bucureştene în aranjarea ”relaţiilor speciale” cu ţara noastră, alături de cunoscutele forme şi metode americane de tip ”oranj” (mişcări de stradă bine plătite), au folosit din plin activităţile subterane diversioniste, jocurile politice sofisticate, iar în sistemul educaţional – ”dulciurile” spirituale, otrăvite cu veninul şovinismului mare - romînesc, după care copiii mai slabi de înger se strîng în haite şi urlă pe străzi ca lupii: ”Noi sîntem romîni!”. Sau mîzgălesc gardurile şi pereţii clădirilor din Chişinău cu aceleaşi slogane.

Metodele conspirative de luptă contra Republicii Moldova îi permit Romîniei să-şi păstreze faţa ”curată” în Comunitatea Europeană, deoarece toată forfota şi porăiala neocolonizatoare ale expansioniştilor romîni sînt trecute pe teritoriul ţării noastre, ”ţara-mumă”, în aparenţă, rămînînd ”la toate rece”. Distrugerea statalităţii şi a neamului o înfăptuiesc cu mînile trădătorilor din interiorul ţării, bine plătiţi din bugetul Romîniei, în rîndurile cărora s-au decoperit nu puţini urmaşi (în generaţiile a treia şi a patra) a regăţenilor colonizatori, aduşi cu nemiluita la 1918 de regimul militar de ocupaţie pe plaiurile noastre ca ”să-i conducă, să-i bată şi să-i înveţe romînăştă pă basarabeni”, precum şi ai elementelor lăsate în scopuri diversioniste în teritoriul nostru la retragerea ocupanţilor în anii 1940 şi 1944. Vorba ceea, surcica nu sare departe de trunchi şi ce iesă din pisică şoareci mănîncă.

Încurajaţi de serviciile speciale ale NATO şi de forţele de dreapta europene, guvernanţii romîni, sub pretextul ajutorării la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, prin intermediul coloanei a 5-a romîneşti şi-a unor agenţi de influenţă ai SIE, promovaţi în vîrful puterii după 1990, au distrus ţara noastră ca după potopul cel mare. Şi nu e vorba aici numai de distrugeri materiale. Într-o ţară a moldovenilor în care, potrivit datelor ultimului recensămînt, numărul locuitorilor de naţionalitate moldovenească (din propriile lor declaraţii!) depăşeşte 76 % din totalul populaţiei ţării, nu avem nici o şcoală moldovenească, de leac măcar, unde copiii noştri ar învăţa graiul matern, operele scriitorilor moldoveni (fără cenzură, selecatre şi calibrare romînească!), istoria Moldovei cu bogatul ei tezaur etno-spiritual, făurit de strămoşii noştri moldoveni.

Nu avem un post Radio-TV, neafectat de ideologia unionistă neocolonizatoare romînească. Nu avem o gazetă prostatalistă etno-culturală a moldovenilor care ar publica un vers patriotic, necenzurat de romîni, ar propaga tradiţiile naţionale multiseculare ale neamului nostru, ar apăra statul şi naţiunea moldovenească de hărmălaia de partide, organizaţii şi mijloace mass-media unioniste, create de romîni în ţara noastră.

Că statele UE, SUA şi blocul militar NATO n-au idee de activităţile diversioniste a Romîniei contra Republicii Moldova – ar fi un mare păcat să zicem aşa. Dar ce-au făcut ţările apusene pentru a-i pune zăbale în gură agresorului şi a-i otişi năbădăile expanioniste! N-au făcut nimic. N-au crîcnit o silabă de ocară la adresa diversanţilor colonizatori. Dimpotivă, serviciile speciale ale NATO au încuviinţat şi au susţinut putciul, organizat de agentura de influenţă a SIE la 7 aprilie 2009. Iar bandiţii organizatori, venind la cîrma ţării, au fost mereu dezmierdaţi şi purtaţi în braţe de către turiştii-monitori ai UE, în ciuda faptului că păpuşarii proromîni şi proapuseni ne-au furat şi ne-au distrus ţara. Şi iată-ne, sub conducerea înţeleaptă a Apusului, am tot ”avansat şi progresat” în procesul de apropiere de Europa pînă cînd s-a întors şi Soarele cu apusul spre moldoveni, încît acum nu mai avem zile cu lumină. Am ajuns la muchia prăpastiei. Mai rămîne să facem încă un pas ”avansat” spre Europa şi sîntem acolo…

La fundul prăpastiei. Adică, în fundul încăpător al Romîniei mari. Acum putem scăpa cu zile ca ţară şi neam numai prin revoluţie anticolonială. Sau prin fuga îndărăt. Spre Uniunea Vamală…

Gherasim Ghidirim,

cetăţean al Republicii Moldova

Va urma

Обсудить