FALIMENTUL REFORMELOR AIE

Despre schimbările care nu aduc schimbare

Ca și pe mulți cetățeni ai acestei țări, mă ia groaza cînd mă gîndesc ce «reforme» mai planifică AIE, la ce dezmăț să ne mai așteptăm de la acești lideri politici, certați rău de tot cu bunul simț?

Orice reformă pe care o demarează Alianța reprezintă un dezastru. În loc să spună lucrurilor pe nume la anumite acțiuni, pe care le întreprind – hoție, spălări de bani, dezmăț –liderii AIE le numesc reforme. S-a ajuns pînă la faza, că pentru majoritatea cetățenilor cuvîntul reformă a devenit unul de ocară. Ca și cuvintele «democrație», «alianță», «principii și valori», «negocieri», etc.

Nu există nici un domeniu, în care reforma să fi adus beneficii oamenilor. Și nici nu cred că le va aduce. Majoritatea așa ziselor «reforme» sunt o bătaie de joc de cetățeni, o imitare jalnică a unor schimbări, lipsite de inspirație, discernămînt, dar și de bun simț. Schimbări, care pînă la urmă, nu aduc nicio schimbare. Cel puțin spre bine. Și cel puțin, pentru cetățeni.

Despre «reforma» CNA

Despre ce reforme mai putem vorbi astăzi? Poate la reforme gen CNA, în fruntea căruia în urma unui concurs «dur și imparțial» a nimerit «prin minune» tot Viorel Chetraru, care deja de 3 ani conduce instituția? Chiar din 16 inși, cîți au participat la concurs, nu s-a găsit nici unul care să-l înlocuiască pe Chetraru? Atunci de ce a mai fost nevoie de acest concurs, dacă tot Chetraru cîștigă? Cum putem să credem într-un CNA reformat, cînd toți șefii, inclusiv Chetraru și Zumbreanu, care e finul lui Mejinschii și se pare, și al lui Plahotniuc, și-au păstrat funcțiile? Și cum poate să lupte cu corupția cel, care însuși este implicat în scandaluri de corupție? Mă refer aici la imobilul de lux al cărui cost de piaţă poate ajunge până la 5 mil. lei? Iar terenul aferent imobilului a fost preluat abuziv de CCCEC prin 2004!

Și dacă pînă la reformă, CNA era un instrument de poliție economică, acum progresul este vizibil cu ochiul neînarmat, CNA devenind și un instrument de poliție politică. Dacă pînă acum era un centru de combatere a businesului și opoziției, acum este un centru de combatere a PLDM-ului. Poate acesta și era scopul «reformei»? Printre altele, după «reformă» CNA a devenit atît de agresiv și represiv, că CCCEC de pe timpul lui Voronin, care împărțea zdupaci la stînga și la dreapta, distrugea businessul din temelie, incepe să-mi pară mostră a corectitudinii și grijii față de oameni. Dacă pînă la reformă, CNA cel puțin mima respectul față de lege, păi acum, acesta nu mai are nicio limită. Cei din NKVD par a fi apostoli, dacă-i comparăm cu acești bullterrieri. Băieții, vorba moldovanului, «au azverit». Dacă pînă acum dădeau buzna cu predilecție prin oficiile businessmanilor, acum deja sparg ușa cu piciorul și la guvern.

Întreaga instituție e compusă din «intelectuali» de vocație, tunși chilug, cu capul cît nuca, și pumnii cît lopata, cu mutre, pe care cu greu le vei deosebi de cele ale buldogilor, care efectiv, nu pot vocifera cuvinte mai lungi de 3 litere. Vocabularul acestora se reduce la cuvinte gen «фас», «стоять», «лежать», «ползти», «недвигаться» urmate de cuvîntul cheie «гдебабло»? Cei mai cultivați din ei, cu lecturi profunde gen «Playboy» și «Murzilka», utilizează și un limbaj metaforic, cu formule gen «unde-i capusta», sau «unde-s iepurii»?


Portretul unui colaborator al CNA înainte și după reformă

Efectele reformei se și văd. CNA categoric nu vrea să dea răspunsuri la crime de proporții, gen atacuri raider de 1,6 mlrd lei, spălări de bani la Metal Feros de 711 mln lei, furtul 1,3 mlrd lei de la BEM, cazul Magnițkii și 53 mln euro, privatizarea insulelor din parcul “La izvor”, afacerile de sute milioane lei ale lui Șalaru, și multe, multe altele.

Despre «reforma» CNI

AIE se poate lăuda și cu alte reforme. De exemplu, la Comisia pentru Integritate, membrii acesteea sunt ei înșiși lipsiți de integritate. Președintele Comisiei, care la modul normal ar trebui să demaște fără milă averile funcționarilor corupți, își ascunde propriile averi și casă de apr. 5 mln lei! Pur accidental, Anatol Donciu, a lucrat prim-vice procuror al mun. Chișinău, fiind subalternul lui Ion Diacov (fratele lui Dumitru Diacov), apoi la CCCEC. Apropo, fiul său lucrează în continuare la CNA, controlat de PD. Membrii comisiei au fost foarte atent selectați și verificați de parlament. Și cred că au fost verificați tot în așa mod, cum mai tîrziu, comisia îi va verifica pe acești membri ai parlamentului. Acuș vom avea jumate de an de cînd există această comisie, și nu vedem practic nicio manifestare a acesteea, nici un caz de abuz depistat. Și nu știu de ce am senzația, că nici nu vom vedea.

Despre depolitizare și «reforma» justiției…

AIE a creat Consiliul de reformare a justiției, vice-președinte al căruia este pus individul care este acuzat, că ar controla întreaga justiție.

Comisia pentru alegerea procurorului «apolitic» este inițiată de individul apolitic Marian Lupu, și prezidată de un alt individ apolitic, care din întîmplare este și vice-președintele Partidului Acțiunea Democratică. Or, liderul PAD Mihai Godea, este subalternul aceluiași individ, acuzat de control asupra justiției. Comisia cu pricina, formată din experți «independenți» ne servește un show de doi bani, mimînd că, chiar organizează un concurs! Inițial, îl respinge pe Pîrlog, motivînd că nu are atributele necesare funcției. Apoi, îl restabilește în concurs, și culmea, îl nominalizează drept unic cîștigător pe individul, care un an măcar nu a lucrat în Procuratură! Atunci de ce l-ați respins din prima dată? Pentru a risipi bănuielele că totul este aranjat? Sau, poate în două zile și-a recăpătat «atributele» gen experiență de lucru în Procuratură, onestitate, lipsa conexiunilor politice, etc?

Păi cum putea să fie altfel, dacă Pîrlog, ca și boss-ul său păpușar, e din Nisporeni? Și cum să nu cîștige Pîrlog, dacă el făcea parte din miniștrii tehnocrați ai PCRM, majoritatea cărora erau direct aserviți păpușarului? Și e greu să-l acuzi că ar fi omul păpușarului, deoarece era cunoscut mult timp drept omul lui Oleg Voronin, care-i apăra interesele la CEDO. Plus la toate, el a fost ministrul justiției pe timpul PCRM. Deci, pentru majoritatea cetățenilor el este comunist, respectiv, nu poate fi acuzat că ar fi omul PD-ului. Este interesant faptul că după 2009, atunci când Marian Lupu și Vlad Plahotniuc s-au alăturat PD, Vitalie Pîrlog s-a distanțat de echipa comuniștilor. Oficiul său, e la Kentrford, alături de cel al lui Gurbulea și Tănase. Deci, speranța PD constă în faptul, că PCRM va fi forțat să susțină candidatura lui Pîrlog, fiindcă a fost parte a echipei. Culmea ipocriziei PD constă în faptul, că în iulie 2012 el condamnă comunismul, iar în martie 2013 propune un Procuror comunist! Nu ne vom mira, dacă PD are un alt candidat real, care acum stă în expectativă, așteptînd ca Pîrlog să fie compromis. Apoi, acesta va fi scos la rampă, iar nouă ni se va spune: nu vă place unul, nu vă place altul, ce mai vreți? Căutați și voi nod în papură!

La fel se reformează și Curtea Constituțională. Țipînd pînă la leșin despre depolitizarea justiției, Mihai Ghimpu îl propune pe membrul partidului Liberal, deputatul Victor Popa, la funcția de judecător CC, iar PD pe Aurel Băieșu. Vă dați seama ce decizii vor adopta aceștia și în favoarea cui? De fapt, Mihai Ghimpu este consecvent. Pe sine el s-a propus de mai multe ori la funcția de Procuror General. Și la urma urmei, despre ce depolitizare putem vorbi, dacă președintele Curții constituționale declară că CC este o instituție politico-juridică, iar hotărîrile sale sunt eminamente politice!

În judecătorii reforma în general merge cu brio. S-au mărit lefurile judecătorilor. Li s-au oferit chiarși mantale noi. Probabil, vor fi lipisți de imunitate, ca să fie și mai sensibili la indicațiile de sus. La CSJ a fost pus președinte un individ, cu 4, 8 miioane lei credite la VictoriaBank. La judecătoria Botanica era împins finul acestuia. Tot președintele CSJ împreună cu finul planifică furtul statului de 130 mln lei, și stă bine mersi în funcție. La Curtea de Apel e unul și mai bun – acesta are 5 milioane lei credit la aceeași bancă, controlată de același individ, care reformează justiția pe care tot el o controlează. Și încă 7 mln – la Moldindconbanc, unde acționar e Veaceslav Platon, acuzat nu odată de raiderism. La CSM, care este un fel de supraveghetor moral al judecătorilor, președinte e un alt ins, care nu vede nicio problemă în comportamentul lui Zubco și Pleșca, participanți la omor colectiv în Pădurea Domnească. Acest Corochii își pune pensie dublă, împarte aproape 1 milion de lei premii judecătorilor, neuitînd să-și atribuiesie peste 100.000 lei bani publici. Premii se dau pentru 1 mai, 8 martie, și, culmea impertinenței, ziua copilului. Apoi, spre consternarea cetățenilor, același Corochii se dezlanțuie cu critici dure la adresa mass-mediei, care a îndrăznit să demaște aceste fărădelegi. Din scrisoare reiese, că de fapt Corochii, alături de alți judecători corupți, este disident, martir al neamului, prigonit de presă pe nedrept. Vă imaginați: cei care au hărțuit presa, au închis ziare și televiziuni la pachet, se plîng că ar fi hărțuiți de această presă, pe care ei ani la rînd au hărțuit-o.

La fel s-a «reformat»profund și SIS-ul. Acesta și-a schimbat sigla. Mai mult, a produs și un nou sait al instituției. Să spună cineva că asta nu este reformă! Ei și, dacă află din presă informații?!

Despre reforme care sunt antireforme

Toate «reformele» AIE sunt de fapt niște diversiuni ordinare contra economiei, culturii, învățămîntului, justiției.

Vorbind despre acces la educație, AIE a închis peste 57 de școli, optimizînd peste 107. Scopul reformei este declarat cu pompă a fi nobil. Adică, a lipsi de lucru peste 5 600 pedagogi și personal auxiliar.

Reformele în politicile sociale s-au materilaizat în anularea compensațiilor nominative începînd cu anul 2012. În consecință, populației nevoiașe, invalizilor, veteranilor, le-au zmuls vreo 400 mln lei, cu care s-au procurat limuzine pentru liderii statului,s-au dat premii pentru judecătorii corupți, s-au organizat banchete fastuoase. Și dacă în 2009, pensia acoperea aproximativ 73% din minimul de existență, acum acoperă tocmai 67%. Cel puțin, așa reiese din calculele oferite de Oxana Domenti.

Vorbind despre medicină calitativă, AIE comasează spitale, reduce numărul de medici, majorează prețul poliței, menținînd prețul înalt al medicamentelor.

Vorbind despre necesitatea reformelor structurale în economie, ministrul Lazăr nu a produs nicio reformă în 3 ani în acest sector. Culmea absurdului constă în faptul, că Lazăr care ne-a împins în recesiune economică (în 2012 PIB-ul a scăzut cu 0,8%), critică politica fiscală, pe care tot el a negociat-o cu FMI!

În urma reformei poliției și luptei cu criminalitatea, crimele au crescut cu 30%-40% în 2010-2012 și continuă să crească. În 2013, în urma reformării poliției, am ajuns să vedem cum criminalii fură deja și sectoarele de poliție. Dar ce se întîmplă cu simplii cetățeni?

După ce în 3 ani de zile, AIE a primit peste 880 mln euro pentru reparația drumurilor, iar bugetul fondul rutier a ajuns la peste 1 mlrd lei, drumurile în loc să se îmbunătățească, au degradat și mai mult. Dacă în 2009, ocupam penultimul loc în lume după calitate drumurilor, apoi, în 2012, sub conducerea «supermanagerului» liberal Anatol Șalaru, drumurile din Republica Moldova au fost apreciate drept cele mai proaste din lume, potrivit The Global Competitiveness Report 2012-2013. Țara noastră a ocupat locul 144 din 144 de state ale lumii.

Cui îi trebuiesc asemenea «reforme», dacă în urma acestora situația devine și mai proastă decît pînă la ele? Reformele trebuie să amelioreze situația, nu s-o agraveze.

Cred că a sosit momentul unei reevaluări serioase a acestor politici antinaționale. În caz contrar, mîaine ar putea fi prea tîrziu.

Обсудить