Interesul naţional sub picioarele circarilor

Moto: „La vremuri noi, tot noi!”

În sfârşit, muntele a născut un şoricel. Sau paiaţa a fătat un sfârâiac. Adică, senilul preşedinte Timofti, după ce s-a tot bâlbâit şi s-a acoperit de penibil în ultimul hal, l-a desemnat drept candidat la funcţia de prim-ministru tot pe Filat. Deviza ultimului, pesemne, e inspirată din folclorul politic românesc, de pe vremea când făcea bişniţă pe la Iaşi pe post de student la Universitate: „La vremuri noi, tot noi!”. Am putea utiliza aici şi o altă expresie înaripată din aceeaşi perioadă glorioasă a lui Iliescu: „Vin ai noştri, pleacă-ai noştri, disidenţii mor ca proştii!”.


Acum două săptămâni scriam pentru FLUX un comentariu din care îmi permit să citez: „Năzdrăvanii de la putere iarăşi s-au rotit într-un picior, s-au dat peste cap ca viteazul din poveste şi au luat flirtul de la capăt. „Sfânta familie” e din nou grămadă, unul mai drăguţ decât altul. Iar de la o vreme, în formulă extinsă – trei plus unu, cu Timofti aciuat la Preşedinţie. Culmea obrăzniciei o reprezintă insistenţa lui Filat de a-şi păstra fotoliul de premier, după ce şi-a denunţat aliaţii. Iar culmea prostiei o manifestă Timofti, cel care afirmă că râvneşte evitarea alegerilor anticipate, şi, în acelaşi timp, admite numirea aceluiaşi Filat în calitate de candidat la aceeaşi funcţie, fără ca ultimul să aibă susţinerea unei majorităţi parlamentare. De aici am putea deduce că 3 plus 1 e, mai curând, 2 contra 2: Filat şi Timofti contra lui Lupu şi Ghimpu. Dar asta se va vedea foarte repede.”

Aşadar, 2 contra 2: Timofti şi Filat versus Ghimpu şi Lupu. Ce-i drept, combinaţia pare a fi niţel mai complexă. În timp ce Ghimpu continuă să tune şi să fulgere cu mânie proletară împotriva lui Filat şi a anexei politice a acestuia pe post de şef de stat, Lupu a devenit dintr-o dată mai evaziv, conciliant şi elastic. Cum să-i mai zici acestei adunături de ipochimeni cocoţaţi în vârfurile puterii de stat ca să-ţi epuizezi tot necazul şi revolta faţă de spectacolul de prost gust care se întinde ca o peltea de post preţ de patru ani? Le-am putea spune şi circari, şi sforari, şi scamatori, şi saltimbanci, şi clovni, şi măscărici, şi paiaţe, şi prestidigitatori, şi panglicari, şi sforari, dar tot parcă ar fi puţin. Dar, de fapt, avem de furcă cu nişte indivizi extrem de periculoşi pentru societate, care ţin pe post de ostatic bun de prostit un popor întreg.

Ce s-a întâmplat timp de o lună, din momentul în care Parlamentul l-a debarcat pe Filat-2? (Unii, mai maliţioşi, ar prefera expresia „l-au dat în gât”.) Am văzut cum decrepitul impostor de la Preşedinţie, care se pretinde a fi şef de stat, a stat cuminţel în banca lui, aşteptând ca cele trei componente ale defunctei coaliţii să-l îndrăgească din nou pe cel care i-a făcut cu ou şi cu oţet, în ultimul hal, pe „colegii de alianţă”. Am putea spune şi aşa: îl dai pe Filat afară pe uşă, iar el intră înapoi prin hogeagul Preşedinţiei. Ăsta e principiul de aur al democraţiei moldoveneşti: obraznicul mănâncă praznicul, iar ruşinosul roade osul. Infantilul cabotin lovit de ramolisment precoce – l-am numit pe Timofti – n-a mai ajuns să înţeleagă rolul preşedintelui republicii în procesul de formare a Guvernului ţării. Repet pentru proşti etapele legale de instalare a unui Guvern: 1) „După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru” (art.98, alin. (1) al Constituţiei); 2) Parlamentul aprobă lista nominală şi programul de guvernare a noului Guvern; 3) „În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul” (art. 98, alin. (4) al Constituţiei); 4) „Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii Guvernului în faţa preşedintelui Republicii Moldova” (art. 98, alin. (5).

Însă şifonatul, pipernicitul şi pelticul personaj, zis şi moş Timofti, n-a mai apucat să priceapă că el şi numai el este acea autoritate care are dreptul exclusiv de a desemna candidatura premierului fără a sta cu ochii în soare şi a aştepta la nesfârşit vânzolelile coţcarilor din fostul arc guvernamental. Îi consulţi o dată, de două ori, fără a trage mâţa de coadă, după care numeşti un candidat la şefia Guvernului, în funcţie de capacităţile şi reputaţia acestuia, dar şi în funcţie de şansele lui de a acumula o majoritate de voturi în plenul Parlamentului. Ce a făcut însă, bufonul lovit de ramolisment şi lipsit de orice umbră de voinţă politică şi demnitate? Ia să-i auzim bâiguiala de la briefingul respectiv:

Cităm din argumentele în favoarea lui Filat, invocate de Timofti:

“1. În cadrul consultărilor, Vlad Filat a fost singura candidatură ce mi-a fost propusă de către PLDM.

2. Partidul Democrat şi Partidul Liberal, dar şi grupul de deputaţi condus de Vadim Mişin, au recunoscut dreptul PLDM de a propune un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.

PLDM are cea mai mare pondere în Parlament, numeric vorbind, cu excepţia PCRM, care s-a arătat dezinteresat de acest proces.

Voinţa majorităţii deputaţilor cu care am discutat este că Republica Moldova trebuie să continue politica de integrare europeană, iar pe plan intern să pună în aplicare reformele democratice convenite cu Uniunea Europeană.

Domnul Vlad Filat va putea, în opinia mea, să continue aceste procese”.

Auzi, vorbă de şef de stat? Citiţi şi vă cruciţi, oameni buni! Curat murdar, vorba personajului lui Caragiale. El îşi recunoaşte, senin(l), liber şi neconstrâns de nimeni, propria impotenţă în procesul de formare a Executivului. Cum vine asta? Vezi, Doamne, doar făt-frumosul de Filat i-a fost propus de PLDM! Măi umbră de om ce eşti! Chiar nu pricepi că, de fapt, din vina şi cu complicitatea matale, rolurile s-au inversat? Nu PLDM sau oricare alt partid trebuie să-ţi propună candidatul, ci mata le propui lor, tuturora, întregului corp legiuitor, respectiva candidatură. Altfel zis, şeful statului în această situaţie face pe prostul. (Ori – cine ştie? – poate nu face.)

Urmând logica întoarsă pe dos a mamelucului tupilat la Preşedinţie, de o asemenea funcţie, în general, nu e nevoie, întregul exerciţiu de formare a Guvernului putând fi deplasat spre Parlament. De ce n-ar propune deputaţii DIRECT candidatura premierului, fără a se mai complica cu astfel de formalităţi cum ar fi semnătura Preşedintelui republicii pe decretul de numire a acestuia? Putem zice şi aşa: situaţia creată arată că rolul şefului statului în cazul cu pricina este nul. (Fiţi atenţi, încă n-am spus că Preşedintele ar fi o nulitate, dar gândul mi se îndreaptă cu viteza luminii anume într-acolo.) E ca şi cum funcţia de şef de stat n-ar exista decât la nivel decorativ, iar atribuţiile lui formale ar fi cele de depunere a unui autograf pentru posteritate pe hârtia zisă decret.

Cât despre faptul că PDM, PL şi grupul lui Mişin şi-ar fi declinat orice iniţiativă de a veni cu alte candidaturi, precizăm că acestea nici nu aveau obligaţia să o facă, ci să asculte şi să ia act – cu entuziasm sau cu nemulţumire – de propunerile (pluralul aici e obligatoriu!) enunţate de preşedinte. Dar, în loc să audă astfel de propuneri, respectivii deputaţi au văzut, după suspansul agasant de lung, cum Timofti scoate din mânecă asul măsluit pre nume Filat, dragul de el, mânca-l-ar tata! La Odesa, în astfel de situaţii se zice că gluma de ieri astăzi nu mai e glumă (Вчерашняя хохма сегодня уже не хохма).

Iar pretenţia lui Timofti precum că unicitatea acestei candidaturi ar decurge şi din „ponderea, numeric vorbind” (auzi, ce piruetă retorică?), îi copleşeşte capacitatea de a se mai gândi (verbul „a gândi” e aplicabil aici doar strict convenţional) şi la altcineva. Doar se ştie bine că Filat, după ce şi-a denunţat aliaţii, nu se mai bucură de sprijinul unei majorităţi parlamentare. Prin urmare, luna care s-a scurs, plus cele 15 zile pe care le are Filat la dispoziţie pentru a determina deputaţii să-l susţină, sunt utilizate pentru a încerca crearea unei majorităţi ad-hoc, de o singură folosinţă, cu ajutorul a două pârghii tradiţionale: 1) coruperea prin oferirea de bani şi funcţii guvernamentale şi 2) constrângerea prin şantaj cu materiale compromiţătoare. Ceasul ticăie, tragerea de sfori e în toi. Să vedem cât de convingător va fi Filat şi ortacii săi de aici şi de pe aiurea îi operaţiunea de încropire a voturilor necesare. Nu de alta, dar, vorba englezilor, „Show must go one!”.

Nesimţitul cu obraz ca de tureatca cizmei soldăţeşti – l-am numit pe acelaşi Timofti – unde mai face în smiorcăitul lui briefing că integrarea europeană şi reformele ar fi partea forte a lui Filat. Frumooooos! Bravos, jupâne! După toată mizeria şi hoţiile din cei patru ani de aflare la guvernare, cu toate consecinţele economice, sociale şi morale dezastruoase, tot pe ăsta ni-l pui să ne conducă spre viitorul (european) luminos? Buuună treabă, nenicule. Vivat, preşedintele! Cum ar zice Ion Creangă, odată om, fătat, nu ouat. Asta e, au şi rataţii vocaţia lor de epave.

Revin la citatul final din scremutul discurs prezidenţial, ca să-l pot boi mai abitir în continuare:

„Domnul Vlad Filat va putea (aici prezidentul a slobozit un accept mai apăsat – n.n. ), în opinia mea, să continue aceste procese”. Ce va putea, moşule? Să prade în continuare cu acelaşi succes şi dezinvoltură ţara? Să şoptească discret către Baliţchi-Vameşul sloganul magic „VERDE PENTRU CONTRABANDĂ!”. Să-şi etaleze chica artificială şi nulitatea intelectuală? Asta, da, credem. Dar mai mult, nu are de unde. Vorba aia, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

Şi aşa cum cronometrul e pornit, sunt foarte curios pe unde-şi va scoate cămaşa PDM? Ce vor face conducătorii acestui partid, făcut una cu pământul de ritosul cap de Guvern de atâtea ori, încât un om cu demnitate nici n-ar mai da mâna cu unul de teapa lui. Sau, cum zicea bunica mea despre oamenii de nimic: aiştia sunt atât de nemernici încât nici mucii să nu ţi-i dai pe ei. Cel puţin judecând după maniera eufemistică afişată de Marian Lupu, un vot în favoarea unui Guvern Filat-3 nu se exclude. Îmi vine greu să mi-i imaginez pe Marian Lupu şi Vlad Plahotniuc ridicând ambele mâini în semn de capitulare în faţa lui Filat şi lăsându-l tot pe Muţunache Filfizonul (ghici cine e?) în capul bucatelor, cu pâinea şi cuţitul în mână. Aici formula din arta negocierilor „win/win” („câştig/câştig”) nu ţine. Unul va fi pe post de „total winner” („câştigător total”), iar celălalt – de „total loser” („păgubaş total”). Tertium non datur, vorba latinilor (A treia variantă se exclude). Dacă se va întâmpla anume aşa, trebuie să ne gândim foarte serios ce sfori nevăzute vor trage stăpânii din exterior ai lui Filat, cei specializaţi în combinaţii oculte. Dar nu zice „hop!” până nu ai sărit. On va voir, vorba francezilor polonezi ai lui Mihai Ghimpu. Adică, om vide, în versiunea locală.

După ce şi-a încheiat silabisirea de pe foaie a compunerii scrise de consilieri, Timofti a răspuns cum l-a dus mintea şi capul la o întrebare. Din mormăiala acestuia am desprins că dacă Filat va eşua la prima tentativă, el nu exclude să-l numească tot pe Ţafandache şi pentru a doua oară. Păi, cum se potriveşte asta cu preocuparea obsesivă a preşedintelui de a evita cu orice preţ alegerile anticipate? O vom vedea şi pe asta.

De când cei doi, Timofti şi Filat, s-au înhăitat într-o gaşcă, am observat că au început să semene din ce în ce mai mult. Apariţiile lor publice care s-au succedat miercuri, 10 aprilie, la o distanţă scurtă de timp, au arătat că amândoi şi-au cârâit expunerile cu acelaşi glas răguşit, stins, de infractor prins în flagrant delict ori de găină cu gâtul sucit. M-am uitat la ei şi mi-am amintit o expresie celebră dintr-un vechi film rusesc: „Глядя на вас, не верится в победу» („Uitându-mă la voi, nu-mi prea vine să cred în victorie”). Cursanţii mei de la Universitatea Populară, care au însuşit deja şi lecţia „Comunicare”, inclusiv „Limbajul trupului”, ştiu că cel mai bun detector de minciuni este limbajul non-verbal. Adică, în comunicare mesajul este recepţionat în felul următor. Citez din lecţia 10 din cadrul părţii a doua „ABILITĂŢI PRACTICE”:

„Dr. Albert Mehrabian a examinat elementele verbale (cum ar fi alegerea cuvintelor), vocea şi prezentarea vizuală în percepţia auditoriului. El a constatat că procentajul de impact al fiecăruia dintre aceste trei elemente se distribuie în felul următor:

Verbal = 7%

Vocea = 38%

Vizual = 55%

Aşadar, 93% din percepţia atitudinii tale de către auditoriu – altfel zis credibilitatea mesajului tău – are mai puţin de a face cu cuvintele pe care le alegi, decât cu faptul cum le spui şi cum arăţi spunându-le.”

Prin urmare, cum şi-au declamat cei doi cuvântările, am auzit şi am văzut: PENIBIL. Nu vă cred, ar spune celebrul regizor Stanislavski. Asta şi pentru că oricât de îndemânatici ar fi textierii din preajma voastră, lumea simte în proporţie de peste 90% că ceea ce spuneţi se contrazice atât cu vocea, cât şi cu limbajul corpului. Impactul dintre text şi interpretare e flagrant, ca ciocnirea frontală a două trenuri în plină viteză.

De ce îi tot biciuiesc pe impostorii respectivi atât de necruţător, se vor întreba unii. Oare nu e cazul să o las mai moale. Că de, oameni sunt şi ei. Îi înfierez ca să prindă la minte şi să le fie de învăţătură. Şi nu atât lor, cât oamenilor care s-au lăsat prostiţi de ei la alegeri.

Pe foarte curând, domnilor. Bâlciul măscăricilor şi acrobaţiile circarilor continuă. Iar ca salturile lor mortale să aibă parte de o aterizare pe potrivă, noi vom avea grijă să le dirijăm zborul. Lumea a vrut pâine, dar s-a ales doar cu circ. Bun şi aşa, oricum e mai mult ca nimic.

FLUX

Обсудить