Şamanii vrăjitori romîni au trecut Prutul

După dreptul civil, cui îi aparţine cuvîntul hotărîtor în determinarea identităţii naţionale a copiilor minori? Părinţilor moldoveni sau marinarului romîn Traian Băsescu?...
Fie-vă frică de Dumnezeu, anticriștilor și coțcarilor!

(Continuare din serialul ”Criză de identitate naţională la romîni”)

Îmi amintesc un epizod din copilărie, cînd în satul natal îşi făceau apariţia din cînd în cînd ţigănci care se ocupau cu vrăjitul la cărţi. Îmblau din casă în casă, vînînd pe uliţi sau în ogrăzile oamenilor cîte un gură-cască dornic sa-şi cunoască sorocul. Se aninau lipicios, mai cu samă de femei vădane şi fete-mari, îndemnîndu-le: ”Hai drăguţo, sa-ţi ghicesc norocul!”. Apoi, fără să aştepte răspunsul, ţiganca se apropia de prada pîndită şi parcă o curenta cu nişte şopote monotone, după care nimeni nu mai avea forţe s-o refuze.

Despre acele vrăjitoare sătenii vorbeau că au darul hipnozei şi-s înşelătoare topenia pămîntului! ”Te tumănesc şi te curăţă de bani şi lucruri de preţ cît ai clipi din ochi!” – îi puteai auzi pe unii păcăliţi care nimereau pe mînile ţigăncilor.

Vrăjitoarele, de obicei, mai purtau la şold cîte o legăturică de obiecte de bijuterie pentru vînzare – inele, cercei şi alte podoabe femeieşti. Bineînţeles, erau lucruri manuale, făcute de meşteri ţigani din aramă sau, naiba ştie, din ce metal, dar numai din aur nu erau. Parcă o văd şi acum în faţa ochilor pe o ţigancă stînd la poartă cu fata vecinei, gesticulînd din mîni foarte energic, încît îi zîngăneau toate giuvaerele, iar trupul ei mlădios se legăna, şerpuind ca o nuia, bună de împletit gardul. Cu glas tare încerca s-o înduplece pe fată, în timp ce aceasta îşi alesese un inel şi-l măsura pe degete: ”De aur, fată dragă, de aur! Nu te amăgesc, iaca Dumnezeu mă aude, să-mi cadă limba din gură, că-i de aur curat!”.

Nu ştiu cum se întîmplă, dar de fiecare dată, cînd o aud pe doamna Vitalia Pavlicenco lehăind de la ecranele TV despre unire cu romînii şi de bunătăţile lumii ce ne aşteaptă de pe urma acestui act scîrbos, odată blestemat de acum de moldoveni în istoria noastră, în memoria mea învie din nou acel tablou din copilărie cu ţiganca, fata vecinei şi ”inelul de aur”...

Ridicînd privirea olecuţă mai sus de capul borcănos al vedetei politicii unioniste de la noi, îi văd desluşit ca-n palmă pe însufleţitorii ei de pe malurile Dîmboviţei. Ei au încăput într-un singur cadru imaginar cu ţiganca vrăjitoare – unii scriind istorie romînească, alţii bîlbîind înghesuiţi la mese rotunde în faţa camerelor de luat vederi, dar toţi vrăjind lumea naivă cu minciuni strîmbe şi urîte ca mama dracului. Adevăraţi şamani şi alchimişti mistificători din vremurile prea mult îndepărtate, numai că-s primeniţi în strae de croială modernă, cu barba rasă şi cravată la gît. Sînt oligarhii politici din ţara vecină, ideologi şi letopisari, amatori de anticuariat romînesc. Auzind basnele Vitaliei, le ghicesc de departe vrăjile şi farmecele şoşotite sub nas. Aceeaşi poveste cu nouă neveste şi un cal sur, năzdrăvan şi fără muşte la coadă. Zic aşa, ca să nu creadă copiii că ştiu a versifica cuvintele.

Mă uit la trucurile şi arţibildurile şmechereşti folosite de vrăjitorii moderni romîni şi observ că ele nu se deosebesc nici cu o iotă de cele ale ţigăncii vrăjitoare şi şamanilor primitivi. Aceeaşi minciună sfruntată, aceleaşi bîlbîeli mistice, grimase înşelătoare şi şiretenii coţcăreşti, poate chiar cu mult mai dobitoace şi agresive. Ele ţintesc cu precizie în minţile necoapte şi naive, neatinse de lumina adevărului.

Ori de cîte ori răsfoieşti o carte de istorie romînească, inclusiv ediţii dintre cele mai noi, te loveşti de o sumedenie de fapte care te întăresc în părerea că istoricii contemporani de peste Prut au rămas împietriţi în rolul şamanilor de altădată. Un spiritism excesiv, aproape păgînesc, duhneşte din lucrările lor, mai cu samă atunci, cînd ei tratează subiectul ”unirilor”.

Cît de actuale sînt astăzi aprecierile făcute de scriitorul şi publicistul ieşan Gheorghe Panu, activist al ”Junimii”, asupra opusurilor istoricilor romîni din acea vreme! Chiar şi atunci, la început de cale, pe întelectualii moldoveni îi supărau tendinţele nesănătoase din istoriografia romînească în devenire.

La fiecare pas – scria Panu – prindeam pe istoricii noştri în flagrant delict de denaturări sau de explicaţii fanteziste... În istorie o idee domina, aceea de a ascunde adevărul istoric, cînd el nu este favorabil, a denatura uşor evenimentele în favoarea noastră şi a înălţa cu orice preţ neamul!”...

După cum vedem, istoriografia romînească din start avu o încolţire defectuoasă. Mai departe s-a întîmplat ceea ce ne spune şi o zicală populară: beteşugul din născare leac nu are. Cu timpul, minciuna ca ”idee dominantă” a fost bătută cu scoabe de căpriori în conştiinţa mai multor generaţii de istoriografi romîni şi, ca urmare, astăzi nimeni nu-şi mai închipuie o istorie romînească scrisă altfel decît cu adevărul istoric ascuns, cu neamul romînesc înălţat pînă în vîrfurile cerului, lăţit departe dincolo de hotarele statale ale Romîniei şi cu evenimentele istorice deformate pînă la absurd în favoarea acestui neam...

Prin urmare, istoria romînilor nu e aşa cum a fost, ci aşa cum le-ar plăcea istoricilor bucureşteni să fie..

Scriitorul romîn Marius Ghilezean evidenţia faptul că ”la romîni principiile morale n-au confirmat nici n-au identificat repere, prea multă imaginaţie a distorsionat adevărul. Oamenii şi-au lăsat trecutul în grija scribilor anonimi cărora... nu le-a plăcut să aştearnă memoria obiectivă pe pergament. Au preferat să fabuleze, imaginarul colectiv fiind fireasca lor fugă de realitate”...

Din ştiinţă umanistă, cu sarcina ei de bază de a oglindi corect trecutul ţării, istoria a fost transformată într-un instrument de vrăjire, influenţă ideologică şi de deservire slugarnică a scopurilor geostrategice urmărite de oligarhia politică de la Bucureşti. Totodată, istoria e văzută pe malurile Dîmboviţei şi ca unealtă de cultivare în rîndurile ”romînilor de pretutindeni” a unei specii de patriotism pervers şovino-mareromînesc, xenofob şi revanșard.

Manuale şcolare şi universitare de istorie a romînilor, precum şi broşuri de contrabandă, inclusiv şi ediţii editate de guvernarea fascistă a Romîniei, sînt cărate cu eşaloanele dincoace de Prut şi băgate cu de-a sila în şcolile moldoveneşti. Mai toate sînt burduşite de stereotipuri şi idei fixe (dominante) absurde, lipsite nu numai de temei ştiinţific, dar şi de orice logică şi bun simţ. Anumite slogane iraţionale şi stupide, gen: ”romîni de pretutindeni”, ”ţări romîne”, ”romîn basarabean” (”romîn moldovan”), ”ţară mumă”, ”limba noastră cea romînă” etc. etc., precum şi numeroase postulate, dogme mincinoase, bine standartizate (tipizate) sub formă de clişee fixe de genul: ”Unirea – visul de aur al romînilor de pretutindeni”, ”Sîntem romîni şi punctum!”, ”Unirea Basarabiei la sînul patriei mume”, ”Basarabia – pămînt romînesc” şi a.m.d., tirajate în cantităţi astronomice şi repetate necontenit, din ediţie în ediţie, de la un autor la altul, se întipăresc în mod mecanic în memoria tineretului studios, avînd un efect hipnotizant. Aceste clişee în anumite împrejurări pot provoca în subconştientul unor tineri îndoctrinaţi reacţii emotive şi îndemnuri la acţiuni necontrolate de judecata logică. Asemenea procedee psihotropice de vrăjire (hipnotizare) a publicului au fost exploatate pe rupte de către liderii frontişti la 1990 în scenele de masovcă unionistă, cînd prin intermediul unor învăţători şi profesori din universităţi, infectaţi de morbul antimoldovenismului, zilnic, luni la rînd, erau mînaţi spre centrul oraşului sute şi mii de tineri şi copii, inclusiv minori din clasele primare, ”cu minţile încă crude şi subnasurile ude” şi impuşi cu sila să urle pînă leşinau: ”Noi sîntem lomîni!”, ”Vlem limbă şi istolie lomînească!”.

Din acest aluat infantil, crescut pe drojdiile unioniste romîneşti, nişte vrăjitori de doi bani, avînd şi spravcă de la psihbolniţă, astăzi şi-au împletit un colac politic cu titlul de ”Partid Liberal” care i-a vîrît în Parlament, i-a ridicat în posturi de miniştri şi primari. Nişte terfoşi şi calici intelectuali, vagabonzi care scormoneau prin gunoişti au fost strînşi, cum recunoaşte şeful liberal Mihai Ghimpu, spălaţi cu mînuţile lui proprii, ajutaţi cu bani şi briliante, onoraţi cu titluri de generali şi hurducaţi la posturi de miniştri în conducerea ţării. Astfel liberalii romîno-unionişti au ajuns să ne conducă ţara...

E ştiut că minciuna prinde aripi prin cuvînt. Numai prin vorbe şi cuvîntul scris poţi răspîndi minciuni, poţi să devii mincinos. Un ţăran muncind pe deal nu poate fi mincinos. Prin muncă el produce bunuri materiale. Prin vorbe poţi produce numai vorbe.

Faţă de moldoveni, romînii sînt campioni fără seamăn la vorbe. Magia cuvîntului şi cultul limbii la vecinii noştri nu e numai un resurs şi o armă a vrăjitorilor. Mai e şi o boală crîncenă. Marele Sadoveanu, scriitor clasic moldovan din Romînia, a descris cu precizie tabloul clinic al maladiei: ”Romînul e un producător şi consumator de vorbe. Vorba e un simplu mijloc. Aici devine un scop. Alte neamuri îşi argumentează dreptul la viaţă prin fapte”...

La moldoveni expresia ”Ce mai faci?” a devenit un fel de ”buna ziua”, chiar şi atunci cînd se vede bine ce faci. Văzînd un om lucrînd, moldovanul îl salută cu ”Doamne, ajute!” (Dumnezeu să te ajute). Iar dacă are timp şi chef de vorbă, se apropie sa vadă cum faci lucrul şi poate să te laude sau sa-ţi dee un sfat bun cum sa-l faci mai bine.

Pe un romîn fapta ta nu-l înteresează. Singurul lucru care îl emoţionează şi pentru care te poate lăuda e acesta: ”Vai, ce frumos vorbeşti romîneşte!” Sau, dimpotrivă, cu o mutră sborşită, îţi poate arunca nemulţămit în obraz: ”Vai, ce romînă pocită vorbeşti! Ruşii ăştea v-au spurcat limba cu totul!”

I-am auzit pe unii romîni spunînd pe faţă motivele unirii: ”Cu capul nostru şi cu mînile voastre, ce bine am trăi împreună!”.

De bună samă, noi cu truda, iar ei cu limba, toţi golanii şi aventurierii colonişti regăţeni, la 1918, s-au făcut boieri şi mari nacialnici în Basarabia cotropită. Ce bine au trăit boierii romîni cu moldovenii exploataţi, bătuţi şi jefuiţi pînă la chelicica goală!

Dar uitaţi-vă, cît de bine se potriveşte boala rumînoizilor de la noi cu diagnosticul descris de Sadoveanu care îşi continua gîndul, citat mai înainte, scriind: ”Şi iaca n-am priceput cum de-au venit aceşti cărturari ş-au strigat poporului: Înapoi, tu n-ai suflet, tu n-ai simţire. Tu nu ştii să vorbeşti frumos. Tu eşti nimic! Tu n-ai ce căuta în palatul domnesc”...

Mai spunea Sadoveanu că la romîni ”acela e mai deştept care vorbeşte mai mult şi mai repede”.

La `90 magii vrăjitori romîni au coborît dincoace de Prut şi ne-au infectat societatea de boala romînismului. Pe pacienţii ţîcniţi de această maladie şamanii experimentaţi de dincolo i-au făcut argaţi credincioşi, producători de vorbe şi bine plătiţi. Ca şi dasălii lor din ”ţară”, ei au ţipat la popor: ”Înapoi, tu n-ai suflet, tu n-ai simţire. Tu nu ştii să vorbeşti frumos. Tu eşti nimic!”

Iată cum îşi închipuie rolul său în societate un pui de vrăjitor, romînoid autohton, mai avînd şi pretenţii de apostol al neamului, Sfîntul Colea Dabija: ”Omul cuvintelor (nu a faptelor, adică demagogul – n.n.) ar trebui să fie un ghid, o călăuză pentru ceilalţi… să deschidă ochii poporului căruia îi aparţine, să vadă înainte: uită-te pe unde calci, uită-te pe unde mergi, fii atent! Trecutul (uite-l!) să-ţi fie de învăţătură, ca să nu-i repeţi greşelile! Nu te lăsa prostit! Iată adevărul! Iată minciuna, iată fariseii! Uite drumul! Vezi-ţi calea! Nu te lăsa distras de orăcăitul mormolocilor!

Aşa parcă încerc să fac şi eu de mai mulţi ani.” (Vezi, Nicolae Dabija ”Vai de capul nostru!”, ”Literatura şi arta”, 22-06-2000).

Cum vedem, autorul rîndurilor de mai sus ar semăna mult cu un dresor de căţeluşi. În imaginaţia lui bolnavă, poporul moldovenesc e o turmă de dobitoace descreerate şi oarbe, care nu vede şi nu-şi dă sama pe unde calcă şi încotro merge. De aceea el trebuie la fiecare pas dădăcit şi mînat cu ”hăisa” şi ”ceala” de ghizii demagogi romîni. De altfel, crede magul autohton, moldovenii desbusolaţi şi fără vedere vor călca în gropi şi, rătăcindu-se, se vor prăpădi pe drumuri.

Aţi văzut o degradare mai cumplită a unui intelectual romînizat?! Şi încă cu titlul de academician şi erou al statului vecin!

Vai de capul lui, sărmanul!

Acum vă daţi sama cît de desblehuieţi de bunul simţ omenesc sînt vrăjitorii romînizatori din Republica Moldova?! Aceştia sînt doar vîrfurile elitei intelectuale romînizate! De melociovca zăpăcită şi îndobitocită cu farmece romîneşti care se strînge în haite şi urlă pe străzi ca lupii : ” Noi sîntem romîni!“,” Vrem unire!” – nici nu mai vorbim.

Pacienții gravi, cu boala mai avansată și cronică, au fost internați în parlamentul țării și la guvern, transformate în incubatoare pentru parlatorii(vorbitorii) fără leac. Pentru că în Moldova încă nu s-au găsit babe care să știe a desface farmecele romînești. În aceste saloane ale puterii, servindu-le de rezervații- lecarnițe , suferinzii de boala vorbei se simt ca peștii în apă. Mai bine zis,ca boii dezjugați de la carul cu povară, stînd mereu cu botul în cormușcă, molfăind cu plăcere delicatese din albia cu tărîțe opărite. Acolo sînt scutiți de orice griji ale vieții. Pot să vorbească mult și repede, dar să nu facă nimic. Toată ziulica stau la microfoane și neîncetat bălăbănesc! Pe înserate sînt duși cu mașini de lux pe la castelurile lor, nu mai puțin luxoase,unde dorm butuc, rupți de oboseală, deși de-a lungul zilei n-au ridicat un pai, n-au înodat un capăt de ață. A doua zi o iau de la început iar cu vorba!

Asta-i viaţă! Ăsta-i trai! Legea o scrim și-n cuvinte murim! Dar întrebați-l pe un om din stradă sau, mai bine,pe un plugar din sat să-ți numească o lege, adoptată de parlament ultimii ani,de la care țara și el personal ar fi tras careva foloase.Dacă n-o să te scuipe în ochi,apoi acesta o să-i fie răspunsul:»Tu ce ai mîncat măsălari sau ai căzut în puț?» Сă și la țară au ajuns cîteva cuvinte frumoase romînești.

Parlatorii noștri mai au pe la ambasade străine dascăli–sufleri şi băgători de samă, de la care învaţă lecţii cum se ţese o revoluţie ”oranj”, prin ce metode se poate mai uşor vrăji (tumăni) şi manipula masele pentru a se ţine voiniceşte călare pe popor.

Şamanii dîmboviţeni, vicleni şi şmecheri, îi mai învaţă pe oberşulerii romînoizi localnici a scoate zacoane care i-ar ocroti pe parlatorii de limbă romînă, i-ar feri chiar şi pe cei mai neghiobi călcători în străchini, de groaza rivalităţii specialiştilor cu renume care nu ştiu a vorbi frumos romîneşte. Zacoane care din prag îi doboară pe aceşti specialişti, fără a le îngădui să facă macar un pas pe coridoarele puterii ...

Acum vrăjitorii romîno–unionişti s-au plodit pe plaiurile moldovene ca buruienele rele pe loc neprăşit după ploaie. Îi găseşti oriunde şi oricînd. Aşa şi se numesc : ”romîni de pretutindeni”. Cei din mass-media însă sînt mai înrăiţi. Pentru că, spre deosebire de pacienţii vrăjitori de la guvernare, la locurile lor de muncă n-au ce fura. Sînt dependenţi ca narcomanii de tărîţa ce le vine de la stăpînii de peste pîrău. Iar patronii de acolo le plătesc numai răutatea şi turbăciunea antimoldovenească.

Şamanii romîni şi cei de acasă, de toate rangurile, s-au legat de capul moldovenilor ca fasula de harag şi otova ne vrăjesc cu mituri cum că noi am fi ”romîni de pretutindeni”. Şi că ”unirea” la sînul ”ţării-mume ” ar fi, cică, visul de aur al ”romînilor basarabeni”.

E un vis de aur curat !

Iaca Dumnezeu îi aude, să le cadă vrajitorilor limba din gură, dacă nu-i adevărat!

Gura satului grăieşte că vecinii noştri, pentru a-i trînti pe moldoveni şi a-i scoate din circuitul istoric ca ţară şi neam, au ridicat la semnal de trivogă pe toţi letopisarii din găinăriile academice din ţară, apucîndu-i cu hapca pretutindenistă şi pe unii ciraci savantlîcoşi de la academia lui Ducă-se pe pustii de la Chişinău şi i-au zborătăit în căutarea de argumente cum că moldovenii ar fi romîni.

Au opintit sărmanii pînă le plesnise bîrneţul la bată şi degrabă dovezile au fost găsite. Testîndu-i pe moldoveni de-a fir a păr, absolut din întîmplare, au găsit la unii din ei ţurţuri romîneşti în locurile mai ferite de ochii lumii. ”Evrica!”- au ţipat cercetătorii torochiţi de bucurie, adunînd în palmă probele materiale, tari, neîndoielnice şi pipăibile.

Acum un matroz romîn, căţărat pe înalta clopotniţă mareromînească de la Cotroceni, hojma cu ”argumentele” pe limbă, zvoneşte din toate clopotele ideea despre ”două state romîneşti şi un singur popor”. Cu ea, de la o vreme, le sfredeleşte urechile europenilor că demult s-a copt voprosu unirii acestui ”singur” popor, cum e şi ”firesc”, într-un singur stat. Cu atît mai mult că ”romînii basarabeni” nu că tînjesc, ba chiar leaşină şi mor pe un cap, ca de ciumă, de dorul unirii la ţîţa patriei-mume. Dacă nu credeţi, citiţi sloganele lor de pe gardurile din Chişinău. S-au întrebaţi-i pe Ghimpu, Pavlicenco şi încă pe vreo cîţiva muritori de dorul unirii. Aşa că ”unirea”, spune matrozul-mag , trebuie făcută imediat , cu iuţala gîndului ca să-i scăpăm cu zile pe confraţii noştri muritori de pe ălalt mal. Zombul de la Cotroceni le anină europenilor tocmagi laţi pe urechi, condimentaţi cu exemplul unificării celor două state germane. Analogia se potriveşte de minune! Ca sula cu prefectura sau gîlcile cu ganglionii bărbăteşti din josul buricului ...

Domnilor guvernanţi şi fasulişti romîni!

Şi pe această cale atragem atenţia puchioasă a Domniilor Voastre (a cîta oara, Doamne!) că Republica Moldova e un stat independent şi suveran, recunoscut şi blagoslovit de întreaga comunitate de state ale lumii, în persoana Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

E căsuţa noastră statală, restabilită cu mare greu pe o halcă de pămînt istoric moldovenesc al Ţării Moldovei, stropit cu sîngele străbuneilor noştri moldoveni, fiind apărat cu jertfire de sine şi păzit ca lumina ochilor de năvălirile tătarilor, ale turcilor şi valahilor. Stăpînii acestor plaiuri – moldovenii – nici în toiul celor mai cumplite vitregii istorice n-au părăsit pămînturile lor natale, nu s-au pribegit nicăieri ca să poată deveni un neam nomad, de aiurea, fără casă, fără masă. Adică, de pretutindeni, cum ne mai numiţi voi acolo, la Bucureşti .

Moldovenii nicicînd n-au fost, nu sînt şi nici n-au de unde să fie romîni. Din vremuri îndepărtate, cum am fost, aşa şi am rămas tot moldoveni! Dacă vreţi dovezi – citiţi documente adevărate, dar nu balabolii fantomasgorice, măsluite cu mult duh şovino-mareromînesc de către mitografii Academiei Romîne, foarte săritori la nevoile revanşarde ale Domniilor Voastre.

Aşişderi şi pămînturile istorice, moştenite de la străbuneii noştri moldoveni, sînt ale noastre, moldoveneşti. Şmecheria romînilor cu ”Basarabia – pămînt romînesc ” nu trece, cum nu trece cămila prin urechile acului!

Domnilor şmechermaisteri romîni!

Orice fiinţă omenească cu titlul de homo sapiens al secolului XXI, atins de razele civilizaţiei moderne, cunoaşte un adevăr, scris pe tabla memoriei sale cu litere măşcate şi luminoase ca un slogan de reclamă, care spune că identitatea de neam e o treabă absolut personală a fiecărui cetăţean din orice colţişor al lumii.

Apartenenţa la un neam şi sentimentul naţional e un dar Dumnezeesc care din moşi-strămoşi, din mame şi taţi spre feciori şi nepoţi se transmite în mod firesc, pe nesimţite, prin glasul lăuntric în conştiinţa omului, fără amestecul sau ajutorul unor sfetnici din afară. Fie aceştia chiar marinari romîni, ori preşedinţi ai Romîniei! Numai emisarii lui Satană, împăratul iadului, au năravul de a se amesteca în treburile dumnezeeşti, de a le sluţi şi a le încurca drăceşte.

Identitatea naţională, moştenită şi conştientizată de fiecare persoană, e un drept cetăţenesc inviolabil care nu poate fi pus în discuţie în public, cum nu poate fi schimbat sau anulat prin vrăji romîneşti.

Identitatea nu poate fi obiect de propagandă, nu poate fi folosită drept lozincă pentru a fi ţipată pe străzi sau scrisă pe garduri!

Pentru oamenii cu psihicul normal, avînd şi raţiune măcar cît o seminţă de mac în gămălia de pe umeri, ar trebui sa fie clar ca lumina zilei că obîrşia şi numele de neam nu pot servi de marfă care s-ar putea vinde (cumpăra) la tîrg pe lei romîneşti. Cum nu poate fi nici obiect pentru schimb de barter pe tărîţe pentru boii gurmani, amatori de această delicatesă. Nici pe titluri academice, portofeluri de deputaţi în Parlamentul Romîniei sau pe medalii şi ordene de ”eroi” ai statului romîn!

Ce e cu bardacul ista identitar pe care l-aţi provocat voi, guvernaţilor satanişti romîni, în Republica Moldova?!

Ceea ce fac neocolonizatorii voştri în ţara noastră nu e doar o simplă porcărie, nişte fapte necreştineşti, amorale şi sfidătoare de bunul simţ omenesc. Trecute prin prizma legii penale, aceste fapte mai capătă şi înfăţişarea unor crime grave.

Cum poate fi considerată altfel decît criminală coruperea de către autorităţile şi serviciile specilale romîneşti a intelectualilor de elită şi a politicienilor moldoveni, atragerea lor în activităţi diversioniste de subminare a statalităţii şi neamului moldovenilor?!

În lumina Convenţiei, adoptată în 1948 de Asambleia Generală a ONU, e considerată crimă de genocid ”o acţiune premeditată săvîrşită în scopul de a nimici totalmente sau parţial o grupare naţională, etnică, rasială sau religioasă”.

Iar acum vă întrebăm, domnilor criminali bucureşteni şi agenţi diversionişti autohtoni plătiţi de statul romîn: care alte scopuri decît cele ”de lichidare totală sau parţială a naţiunii moldoveneşti se urmăresc prin transformarea ilegală, şerpeşte-tîlhăreşte (pe ascuns, fără a întreba societatea noastră) a şcolilor moldoveneşti în şcoli ”romîneşti” – adevărate centre de fabricare la conveier a ”romînaşilor basarabeni”, născuţi de părinţi moldoveni?!

După dreptul civil, cui îi aparţine cuvîntul hotărîtor în determinarea identităţii naţionale a copiilor minori? Părinţilor moldoveni sau marinarului romîn Traian Băsescu?...

Fie-vă frică de Dumnezeu, anticriștilor și coțcarilor!

Gherasim Ghidirim

Обсудить