DOMNILOR, NOI NU SÎNTEM ROMÎNI! МЫ НЕ РУМЫНЫ, ГОСПОДА!

(Continuare din serialul “Criză de identitate naţională la romîni”)

Unirea Moldovei (partea ei din dreapta Prutului) cu Valahia la 1859-62 a însemnat în istoria acestor ţări un act artificial şi silit. Ea n-a încolţit în mod firesc în conştiinţa celor două popoare vecine care, de la naştere trăind alături hat în hat, tot drumul istoriei atîta “bucurie” au avut unul de la altul : zaviste şi pizmă, conspiraţii şi vrajbă, purtînd necontenit şi războaie crîncene în de ele, cu vărsări de sînge şi jafuri pustietoare. Iar acolo unde se varsă sînge, nu poate fi vorbă de frăţie şi de o întorlocare de bună voie, consfinţită de sentimente de dragoste reciprocă.
Pe fundalul acestor realităţi istorice apar şi mai deochiate unele caraghioslîcuri, bine şablonizate şi tipizate de “părinţii” istoriografiei romîneşti, de genul : “romîni de pretutindeni”, ţări (principate) romîneşti”, “romîni basarabeni”, “Basarabia – veche provincie romînească, ruptă la 1812 din trupul Romîniei”, “Unirea - năzuinţa de veacuri (sau “visul de aur”) al romînilor de pretutindeni” şi a.m.d. şi a.m.d.
Minciuni gheboase, din acelea despre care ideologul fascist Goebels spunea : cu cît mai neverosimile sînt (mai îndepărtate de adevăr), cu atît mai uşor sînt crezute. Aceste şabloane au căpătat nuanţe de expresii volante (maxime) care, fiind tirajate cu nemiluita din ediţie în ediţie, de la un autor la altul, sînt băgate în subconştientul tineretului studios ca axiome ale adevărului de ultimă instanţă. Netrecînd vama raţiunii (din lipsa de alte cunoştinţe la copii), ele rămîn ştampilate în memoria lor pentru toată viaţa. E o metodă psihotropică de îndoctrinare ideologică a tinerei generaţii – motiv pentru care guvernarea neocolonizatoare mareromînă de la Bucureşti e gata să stîrnească şi un nou război civil în ţara noastră,numai ca să menţină istoria romînilor în şcolile moldoveneşti.
“Unitatea de neam” a moldovenilor cu romînii e tot o poveste fantastică din folclorul academic dîmboviţean. Nici un document original cu vechime respectabilă din istoria ţărilor noastre şi a vecinilor din împrejurimi nu confirmă mitul născocit de savanţii romîni cum că pînă la apariţia în veacul XIV a cnezatelor dunărene - Ţara Moldovei şi Valahia - teritoriul lor ar fi fost cică, populat de un singur popor “romîn”. Şi că acest popor, chipurile, omogen din punct de vedere etnic, şi-ar fi păstrat “unitatea de neam” şi “continuitatea” lui în istorie “din cele mai vechi timpuri pînă astăzi”.
Asemenea idei scrîntite şi fantasmagorice, ieşite dincolo de graniţele bunului simţ al oamenilor, cel puţin, luminaţi de cunoştinţe minime ale realităţii istorice, ocupă un loc de cinste in opusurile academice fundamentale ale unor patriarhi ai istoriografiei romîneşti, cum este considerat, de pildă, acad. Constantin Giurescu. (A se vedea pentru informare: C.C.Giurescu şi D.C.Giurescu “Istoria Romînilor din cele mai vechi timpuri pînă astăzi”, Bucureşti, Editura “Albatros”, pag.18-19).
La drept vorbind, “unitatea de neam” a poporului romîn în hotarele actuale ,umflate artificial ultimile veacuri ale Romîniei, a fost o şmecherie, servindu -i oligarhiei politice bucureştene de armă de zombaj ideologic pe care ea a folosit-o cu şiretenie şi mult duh viclenesc pentru a aţipi simţul naţional la moldovenii din Romînia şi, pe nesimţite, a le stoarce picătură cu picătură sîngele de neam pînă îi vor vedea întinşi pe laiţă cu mînile încrucişate pe piept.
Prin această metodă barbară clasa dominantă de la Bucureşti a încercat să pună în practică ideea etnocidă de omogenizare artificială şi forţată a etniilor conlocuitoare din Romînia şi a crea pe această cale din almagamul tărcat etnic un monolit naţional iluzoriu monocolor – “neam romînesc” şi un stat pretins unitar romîn.
Daltonismul romînilor e uluitor!
Cine şi cînd i-a înrudit pe moldoveni cu romînii? Care a fost mama lor lehuză (născătoare), unică şi inconfundabilă? Ideologii bucureşteni sau lupoaica romană?!
A sosit timpul demitizării miturilor. A separării muştelor de pîrjoale. A minciunii de realitatea istorică.
Şi acest lucru ar trebui să-l spunem respicat. Mai cu samă acum, în aceste momente, cînd romînii înşişi au iniţiat în ţara lor o campanie de colectare a semnăturilor pentru a-şi schimba (a cîta oară ,Doamne!) numele de neam şi a ţării şi a corecta, în aşa fel, falsul istoriografiei bucureştene cu privire la etnogeneza poporului, zis romînesc – etnonim născocit care, după cerinţele normelor gramaticale, ca poreclă, trebuia scris în permanenţă cu ghilimele.
Nu alimentăm nici o iluzie în privinţa unor schimbări substanţiale în postulatele de beton armat şovino-mareromîneşti, puse la temelia construcţiei strîmbe cu numele “istoria romînilor”. Nu credem că letopisarii mistificatori de la Academia Romînă vor ceda uşor unor politicieni şi cetăţeni de rînd, treziţi din starea de hipnoză ideologică şi că vor purcede imediat la revizuirea acestor postulate, fără de care construcţia strîmbă se va prăbuşi văzînd cu ochii, transformîndu-se momentan într-o grămadă de moloz, bună numai de aruncat la groapa de gunoi.
De asemenea, sîntem departe şi de gîndul că iniţiatorii noului schimb de machiaj etnonimic al neamului valaho-romînesc, deprinşi şi ei din faşă cu minciuna istorică, vor reuşi să găsească şi să readucă opiniei publice adevărul ascuns cu atîta scrupulozitate de ideologii romîni la “fundul mării”. Avem mari îndoieli în reuşita lor.
Şi totuşi…
În lumina celor întîmplate acum în ţara vecină, nu credeţi că ar fi însemnat o adevărată nebunie dacă ne-am fi potrivit vecinilor noştri şi unor buzachiori, alde terchea-berchea trei bănuţi perechea, pretinşi “apostoli” ai neamului, care ne-au băgat în teascul colonizator romînesc şi amar de vreme ne tot bat la cap că, cică, am fi şi noi “romîni”?! Vă închipuiţi ce ruşine am fi tras astăzi noi, moldovenii, dacă am fi luat această odioasă poreclă, trecătoare şi de contrafact?!

Dacă e vorba de un singur neam al moldovenilor cu valahii, la ce bun le-ar servi guvernanţilor dîmboviţeni campania desblehuietă şi strulubată de romînizare năsîlnică a moldovenilor din Republica Moldova?! Campanie izvorîtoare de romînofobie în rîndurile moldovenilor care, pe lîngă inutilitatea ei absolută, mai mistuie şi miliarde de dolari USA, storşi din buzunarul – şi aşa sărăcit – al cetăţeanului romîn!
Identitatea de neam nu apare din senin. Ea nu poate fi instituită prin ordonanţe, declaraţii, hotărîri ale unui mandatar de stat sau ale unei instituţii ale puterii statale. Identitatea de neam e un proces de lungă durată istorică avînd la baza ei ca semn identificativ obligatoriu tradiţiile şi patrimoniul etno-spiritual al unei comunităţi umane. Ea neapărat trebuie conştientizată şi împărtăsită de această comunitate.
O identitate impusă din afară cu de-a sila - fie cu forţa militară, fie prin alte metode de constrîngere sau înşelăciune (îndoctrinarea prin instituţiile de învăţămînt a generaţiilor în creştere cu idei identitare false, coruperea unei tagme elitare a potenţialului spiritual al naţiunii etc.) constituie o crimă de etnocid.
Насильно мил не будешь, spune o zicală rusească.
E ştiut că legăturile de rudenie impun oamenilor aflaţi în aceste relaţii anumite angajamente morale creştineşti, cum ar fi grija şi stima reciprocă, disponibilitatea permanentă de a sări cu o mînă de ajutor şi chiar de a-şi jertfi viaţa, dacă e nevoie, întru binele şi neprimejduirea persoanei înrudite. La urma urmei, se cere îngăduinţă reciprocă, cel puţin.
Privite de sub acest unghi de vedere, relaţiile moldo-romîne (moldo-valahe) de-a lungul istoriei (din perioadele cele mai îndepărtate şi pînă în vremurile mai noi) nu rezistă nici chiar la cea mai uşoară şi binevoietoare critică.
De bună samă, cine au fost strămoşii romînilor pentru străbunii noştri moldoveni? Fraţi de sînge? De cruce? Sau, poate, duşmani înrăiţi?
Găsiţi-mi macăr un exemplu în trecutul istoric mărturisindu-ne că valahii (muntenii), cuprinşi de sentimente frăţeşti faţă de moldoveni, ar fi sărit în ajutor fraţilor, cînd aceştia se aflau în mare primejdie, fiind atacaţi necontenit de numeroşi duşmani, groaznici şi hrăpăreţi.
Vă sfătuim sa nu pierdeţi timpul în zădarnice căutări de mărturii.
Din păcate, istoria nu spune nimic de o frăţie a valahilor cu moldovenii, nici macăr de unele relaţii de bună vecinătate dintre cele două ţări şi popoare. În schimb, vrăjmăşia lor reciprocă e proverbială şi-i bîcşită istoria de asemenea dovezi. Am putea plictisi de-a binelea cititorul numai enumărînd şirul lung de războaie dintre Ţara Moldovei şi Valahia (Muntenia).

Voievodul moldovan Ştefan cel Mare, pe tot parcursul îndelungatei sale domnii, aproape necontenit, s-a războit cu valahii „hicleni şi necredincioşi”, care, făcînd cîrdaşlîc de arme cu groaznicul Imperiu Otoman, năvăleau pe mică pe ceas asupra Ţării Moldovei, jefuind şi pîrjolind tot ce le ieşea în cale. Chiar şi străinii au atras atenţia asupra comportamentului trădător şi duşmănos al valahilor (muntenilor) faţă de moldoveni.
După cum ne mărturiseşte cronicarul Grigore Ureche, „toţi domnii de prinprejur” îi cuvîntau de rău pe munteni „zicîndu că n-au fost într-ajutor crucii şi creştinităţii, ce păgînilor şi duşmanilor”.
Atîta „unitate de neam” şi «frăţie» cu romînii ne-a lăsat trecutul istoric. Din vremuri îndepărtate vecinii noştri au prins un nărav scîrnav şi amoral de care nu s-au dezbărat nici pînă în zilele noastre: de a face „frăţie” şi prieteşug de arme nu cu apropiaţii săi de credinţă creştinească, ci cu duşmanii crucii şi creştinităţii, răi şi nedrepţi, dar mari şi puternici. Periodic ei îşî vor schimba zdrahonii căpcăuni, cоmpanioni de năvală şi pradă asupra moldovenilor, însă năravul lor de „pasire răpitoare” (Dimitrie Cantemir) va rămîne acelaş.
Şi astăzi tot aşa!
Aflată sub aripa protectoare a celui mai potent şi groaznic agresor mondial – militarismul nordamerican şi NATO – Romînia, distrofică din punct de vedere al potenţialului militar, se rînjeşte la Rusia, îşi permite pretenţii teritoriale către Moldova şi Ucraina şi un comportament cu totul ieşit din comun faţă de ţările vecine.
Dintre statele lumii, numai Romînia, în relaţiile sale cu Republica Moldova, îşî arată făţiş şi în modul cel mai neobrăzat colţii săi neocolonizatori mareromîneşti, urmărind pas cu pas un singur scop :colonizarea făţişă şi discreditarea statalităţii şi naţiunii moldoveneşti şi, în cele din urmă, anexarea teritoriului ei la statul romîn.
Numai Romînia şi-a permis crearea la nivel guvernamental a unui sistem securist, ilegal –mafiotic, cu dense şi multiple ramificări în teritoriul Republicii Moldova, plătit din bugetul statului romîn (fondul bugetar, numit „pentru relaţiile speciale cu Republica Moldova”) în susţinerea unor activităţi diversioniste de subminare a statalităţii moldoveneşti şi de amestec brutal în treburile interne ale Republicii Moldova. Mai cu samă, în sfera ideologică, culturală, educaţională, religioasă, informaţională, ştiinţifică şi a.m.d.
Numai Romînia, începînd cu anii 90 ai veacului trecut, ne torpedează independenţa şi suveranitatea statală, iar prin campania zănatică de romînizare a ţării noastre se face vinovată, în direct şi nemijlocit, de separarea Transnistriei şi dezintegrarea teritorială a Republicii Moldova.

Avînd elaborat unilateral şi un program complex „de integrare economică şi culturală a Republicii Moldova cu (în) Romînia” (de fapt, e un program, de lichidare a statului nostru), bine mascat sub frazeologia integrării europene, şmecheroii guvernanţi romîni, cu bună ştiinţă, vor provoca şi în continuare dezbinări în societatea noastră, contribuind la apariţia unor noi focare separatiste şi în dreapta Nistrului. Astfel, dacă nu-i va reuşi „unirea”, se va încerca distrugerea statului moldovenesc prin fărămiţarea lui teritorială.
Între altele fie spus, programul pomenit „de integrare economică şi culturală” e pus în cîrca pentru realizare serviciilor speciale romîneşti şi se aplică în practică pe furiş, şerpeşte – tîlhăreşte în dosul opiniei publice, cu ajutorul agenturii şi forţelor romînoide, vrăjmaşe naţiunii moldoveneşti.
În încercările lor aberante de a exclude naţiunea moldovenească din circuitul istoric, politmeşterii, ideologii romîni împreună cu letopisarii de la Academia Romînă şi-au făcut multe cucuie şi vînătăi, lovindu-se la tot pasul de zidul documentaristic de granit cu care adevărul istoric s-a îngrădit de invazia mincinoşilor.
E bine ştiut că existenţa în istorie a poporului moldovenesc şi a limbii moldoveneşti, a unui stat cu un teritoriu consolidat, în graniţe bine străjuite, populat de moldoveni, avînd instituţiile şi toate însemnele de care are nevoie un stat şi un neam în plină putere, le aflăm temeinic documentate în numeroase letopiseţe şi cronici, scrise de la „începătura moşilor” de către autorii moldoveni şi străini.
Dă Doamne, şi valahilor o bază documentaristică atit de bogată pe care neamul nostru a moştenit-o de la talentaţii şi harnicii cronicari moldoveni!
Dă Doamne, şi valahilor un geniu popular ca cel al moldovenilor, cu înaintaşi alde Badea Mior Moldovanul, Păstorul Mioriţei, care, încă de la crăpatul de zori al existenţei neamului nostru, au avut grijă să aprindă candela spiritualităţii moldoveneşti, plăsmuind pe întinsul veacurilor o comoară de podoabe sufleteşti de o suflare naţională de unicat şi de o uimitoare sclipire artistică, făurită moldoveneşte de Meşteri Fauri moldoveni.
Neamul moldovenilor a dat lumii (şi romînilor în acelaş rînd!) cronicari de valoare – Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, pe domnitorul – savant de talie europeană Dimitrie Cantemir şi mulţi alţi cărturari ai vremii, oameni cinstiţi şi devotaţi patrioţi ai neamului şi Ţării Moldovei care „cu multă nevoinţă cetind cărţile şi izvoadele – şi ale noastre, şi cele striine” şi aflînd cum a fost „începătura moşilor, de unde au izvorît în ţară”, au scris „Letopiseţul cel moldovenescu…ca să rămîie feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură”…(Gr.Ureche)
Cea mai de samă învăţătură pe care generaţii de moldoveni au însuşit-o din tată-n fiu din izvoadele vechi e înaltul adevăr, neîndoielnic şi categoric, că de la începătură noi am fost şi am rămas moldoveni, că vatra strămoşească sau, cum se exprimau cronicarii, „întîiul pămîntului” neamului nostru a fost şi este Moldova (Terra Moldaviae – Ţara Moldovei) şi că locuitorii acestei ţări – moldovenii – comunicau în de ei, creau balade, cîntau doine şi îşî boceau răposaţii pre limba lor maternă – Limba Moldovenească.
Numai pentru romîni nu e clar că moldovenii de la naştere, cu o jumătate de mileniu mai înainte de apariţia Romîniei! au grăit şi grăiesc moldoveneşte şi că tot lucrul pe care-l meştereşte moldovanul, îl drege şi îl isprăveşte moldoveneşte.
Aşa e dat de la Natură şi Dumnezeu. Că bine mai spunea Dumitru Matcovschi:
„În limba noastră moldovenească
Pe malul Nistrului iarba creşte,
Rodeşte grîul, ca să-l cosească
El, moldovanul, moldoveneşte…”
Spuneţi-mi, ce e rău în faptul că omenirea de pe Terră nu constituie un singur stat şi un singur popor romîn care ar vorbi numai o singură limbă romînească, în dialectul ei oltenesc, cu perle irefutabile de genul: puţ, pîine, cîine, roichie, chiloiţi, etc.
Dumnezeu n-a văzut nimic rău, creînd babilonia de limbi şi popoare la facerea lumii.
Atunci de ce guvernanţii de pe Dîmboviţa au sărit parcă fripţi cu jăratic la fund, văzînd că în vecinătate cu Romînia se naşte (mai bine zis, se renaşte) un stat moldovenesc, pe pămînt istoric moldovenesc al Ţării Moldovei, populat de la Papură – Vodă încoace de moldoveni, vorbitori de limbă moldovenească?!
De ce s-au repezit ca taurul de coridă la cîrpa roşie, văzînd în ţara moldovenilor şcoli moldoveneşti, unde copiii moldovenilor învăţau limba maternă – moldovenească şi istoria Patriei noastre – Moldova?!
De ce au atacat şi au strivit sub bocancii lor neocolonizatori aceste valori educaţionale patriotice moldoveneşti?!
De ce rasiştii expansionişti romîni sînt gata să ne dee cu dohot şi nămol în obraz ca numai să cîrîim şi să ne asemănăm cu dînşii mai dihai ca două cioare pe gard?!
Care-i rezonul, Doamne?!

Обсудить