JUDECATA LUI VICTOR PUŞCAŞ, NODUL LUI Iu.ROŞCA ŞI „OUĂLE LINGVISTICE” ALE LUI Vs.CIORNEI

Impresiile dlui Vsevolod Ciornei, mereu la zi, se impun prin eleganţa stilului, prin flerul pentru slova aleasă pusă la locul potrivit, prin scînteierea comentariului numaidecît cu oleacă de praf de chipăruş, presărat cu o vădită superioritate. Ultima calitate pare să fie o urmare a înrîuririi mediului în care activează. „Avînd gazeta la mînă”, cum lămurea Gh.Şincai, începi a însuşi iluzii de magister dixit.

Cu ani în urmă am cutezat să însăilez un scurt repertoriu de adevăruri, devenite truisme, la tema glotonimia – denumirea limbii este un fenomen social. Altminteri zis: Numai comunitatea respectivă hotărăşte: a fi... sau a nu fi...; a denumi aşa sau altfel. Mătincă încercarea mea de a aminti concluzii formulate de lingvişti cu renume nu era nici elegantă, nici scînteietoare, pentru că Vs.Ciornei a zoit-o cu leşie groasă din urzică şi mătrăgună. Am încercat să dau nişte lămuriri. Superiorul lui mi-a spus foarte binevoitor: nu continuăm discuţia. Şi se ţine de cuvînt. De acum al 19-lea an. „Avînd gazeta la mînă...”.

Astăzi încă o dată mă încumet să amintesc: „glotonimia nu poate fi decît socială”

concluzie fundamentată de A.Meillet, V.Pisani, M.Cohen. C.Tagliavini, ca să pomenesc doar cîteva vîrfuri ale lingvisticii universale.

În impresiile sale din 23.08.2013 Vs.Ciornei declară: „Majoritatea vorbitorilor nu au nici un temei să conteste utilizarea glotonimului (denumirea limbii) „română”... Desigur! Majoritatea vorbitorilor din Moldova, fără îndoială, „nu au nici un temei să conteste utilizarea glotonimelor” „hindi” pentru şi de indieni; „urdu” pentru şi de pakistanezi; „sîrbă” pentru şi de sîrbi; „bosniacă” pentru şi de bosnieci; „romani” pentru şi de romalî/romi; „română” pentru şi de români ş.a.m.d., etc.

În continuare editorialistul impresionist scrie apăsat: „Cu atît mai mult cu cît materia predată în şcoală – „româna – anume aşa se numeşte şi se numea chiar şi pe timpul guvernării PCRM...”.

Al.Puşkin constata maliţios: „Sîntem leneşi şi necurioşi”. Nu ştim care parte a acestei constatări i-a jucat festa dlui Ciornei. „Limba preferată” de domnia sa a fost predată – impusă de regimul românesc de ocupaţie numai în anii 1918 – 1940. A fost cerută imperativ în iunie 1990 de Congresul II al FPM. „Materia” propagată de Vs.Ciornei a fost impusă şcolilor şi editurilor în august 1990 prin scrisoarea personală a lui P.Soltan, care a uzurpat prerogativele parlamentului şi ale guvernului. Pe atunci, de fapt nu numai atunci, se acţiona ca în junglă: fiecare agramat cu ghioaga comisiei lui.

Gazeta, pe care o are la mînă şi Vs.Ciornei, luptă consecvent, profesionist, argumentat pentru respectarea întocmai de către toţi a legilor. De ce nu s-ar interesa dînsul, editorialist fără frică şi prihană: în baza cărei legi, hotărîri se bagă pe gît moldovenilor „limba preferată” de români?! Se va convinge, că nu există nici o lege, nici o hotărîre! Nici nu poate exista. Fiindcă ar contraveni Constituţiei. De ce dînsul nu se revoltă, că „limba lui preferată” este băgată pe din fund, fraudulos?!

Cu ani în urmă un agramat, care nici în chirilică nu putea scrie corect, a trimis în raioane un ordin agramat: „treceţi la română!” Agramaţii localnici, ca şi cei de la centru, năuciţi s-au apucat să bage o „materie”, de care nici astăzi habar n-au. Iar la 23.08.2013 editorialistul Vs.Ciornei prezintă această fărădelege, această fraudă politică drept argument definitiv: „cu atît mai mult...” Ş.a.m.d. (Cît priveşte „ataşarea PCRM la valorile moldoveneşti”, ea fost numai declarativă. Urmările sînt evidente).

Desigur, Vs.Ciornei poate exprima orice în fiecare săptămînă. Dar, poate, era mai cu cale, dacă respectabila gazetă, ţinînd tare la „materia” fraudulos băgată, ar lansa şi ar susţine apelul: „Oameni buni! Haideţi, odată şi odată, să respectăm legile. Hai să cercetăm realitatea fără ochelari de cai româneşti! Întrebăm poporul, aflăm răspunsul şi respectăm voinţa şi convingerile lui. Îi ruşine, oameni buni, că noi, ca nişte necuvîntătoare paralizate, asistăm şi răbdăm cum conducerea ţării, găselniţa de la Ministerul Dezînvăţămîntului în fiecare zi, în fiecare oră calcă în picioare Legea Supremă a Statului Moldovenesc!

De necrezut, dar impresiile lui Vs.Ciornei din 23.08.2013 ne dau de bănuit, că dînsul ar fi „pisakeli” nu şi „citakeli”. El a aflat (nu ne spune de unde), că „oamenii se ceartă mereu căutîndu-şi identitatea”. Probabil, era mai cinstit, dacă dînsul recunoştea: cînd şi cine a stîrnit zîzania savantlîcos numită „identitară”; cine, cînd şi cum a impus un etnonim şi un glotonim străine moldovenilor. Oare chiar să nu fi citit dînsul rezoluţiile Congresului II al FPM (iunie 1990)? Oare chiar nu a citit despre tărăboiul stîrnit de încercarea nesăbuită a preşedintelui M.Snegur de a schimba Constituţia?! Oare chiar nu a conştientizat Vs.Ciornei, că anume din iunie 1990, după Congresul II al FPM, rezoluţiile căruia au devenit program de activitate a guvernului M.Druc (lider al FPM) şi a celorlalte guverne următoare, că anume de atunci se trag „problemele acestea încurcate în mod intenţionat şi artificial”?!

Majoritatea covîrşitoare a oamenilor din Moldova îşi cunosc tare bine „identitatea”, întotdeauna au ştiut şi ştiu cine au fost şi sînt strămoşii lor, şi cum se denumeau ei. Dl Ciornei făcea bine, dacă înainte de a scrie, se documenta, citea. Dar, în loc să consulte recensămintele, să citească ce scriu, măcar românii J.Byck, I.Iordan, V.Arvinte, L.Boia ş.a. despre conştiinţa naţională şi lingvistică a moldovenilor, dînsul se apucă de încîlcirea născocitului „nod identitar”, încurcat mereu de alţii.

Alt lapsus de lectură. Glotonimul „moldovenească” se documentează în Moldova cu vreo 300 de ani înainte de glotonimul „rumînească” în Ungrovlahia/Valahia. Această realitate a fost confirmată de Fr.Diez, C.Tagliavini, V.Arvinte, L.Boia ş.a. Această realitate a fost recunoscută public şi de faimosul erudit român G.Damian ş.a. Dacă ceva nu-l aranjează, Vs.Ciornei n-are decît să discute cu aceste somităţi. În ce ne priveşte, noi nu am vrea să credem că Vs.Ciornei este numai „pisakeli”. Totuşi, dacă citea, se documenta, nu poreclea glotonimul „moldovenească” „sinonim”, „dialect” al „românei”, care, după cum se ştie, este o „creaţie livrească”.

Dar nu în zadar Vs.Ciornei este un editorialist de forţă. Dînsul are dreptate: „Problemele acestea (numite pretenţios „identitare”), încurcate în mod intenţionat şi artificial, ar putea fi soluţionate prin aplicarea voinţei politice, prin proverbiala metodă a tăierii nodului gordian...”. Era firesc să urmeze: „adică prin aplicarea voinţei politice de a respecta cu stricteţe voinţa şi convingerile poporului”. Dar Vs.Ciornei propune şi o altă metodă – de „instalarea verticală a oului”: „proclamarea (adică, impunerea) existenţei (unei misterioase) naţiuni civice moldoveneşti cu limba oficială română”. Cu această propunere Vs.Ciornei obţine o performanţă absolută: printr-o trăsătură de condei anulează condiţia definitivă a existenţei unei naţiuni – voinţa de a fi.

Era de presupus, că domnia sa este la curent, că nu există vreo naţiune de diferite feluri. Natio, nationis ori este, ori nu este. Evreii întotdeauna şi oriunde sînt evrei; romii întotdeauna şi oriunde sînt romi... Ş.a.m.d. Nu există naţiune engleză „feodală”, „colonială” sau „lancasteriană”. Nu există naţiune germană „imperială” sau „militară”... Datorită unor zeloşi „teoreticieni” din vest, din est numai a moldovenilor naţiune este etajată diferit: „feodală”, „burgheză”, „socialistă” şi chiar „inexistentă” ‒ potrivit naţionalismului românesc revanşard antonesco-ceauşisto-iliesco-băsist.

În epoca „V.A.Solonari” naţiunea molovenească a fost declarată „politică” sau „civică”. Să fie oare Vs.Ciornei adept al „naţiologiei” solonariste?

În pauzele dintre impresii Vs.Ciornei s-ar putea documenta, că anumiţi autori străini, C.Tagliavini, bunăoară, au demonstrat că „România” este „o creaţie livrească de dată recentă”.

Este regretabil că Vs.Ciornei 23 de ani în şir nu a avut posibilitatea să observe zadărnicia strădaniilor ridicole, în van, de „instalare verticală a ouălor lingvistice” româneşti. Par stranii opintelile sale de a nu vedea temelia de neclintit a conştiinţei de sine naţionale moldoveneşti, care de-a lungul multor secole confirmă:

Cum am fost aşa rămînem ‒ moldoveni!

În ciuda tuturor cutremurelor istorice, sociale, politice, cu toate strădaniile ‒ din est, din vest ‒ naţiunea moldovenească cu îndărătnicie înaintează în istorie: Fluctuat nec mergitur!

Spre deosebire de Vs.Ciornei, preocupat, fără hodină, de „instalarea verticală a ouălor lingvistice”, de acei care, chipurile, chiombănesc, „căutîndu-şi identitatea”, sînt nu puţini cetăţeni, care au ajuns la limanul adevărului, tăind nodul gordian. Unul dintre aceştia este Iurie Roşca, care, orice am spune, este o personalitate politică marcantă, cu recunoscute calităţi de tribun, publicist înzestrat. La capătul îndelungatului calvar al îndoielilor Iu.Roşca a avut bărbăţia sa taie nodul gordian. Referitor la dihotomia „moldovan ‒ român” dînsul a tras concluzia: „Etnolingvistic sîntem o unitate, dar mentalitatea este diferită şi cu asta ‒ basta... Două sute de ani de viaţă diferită au dictat diferenţa de mentalitate”. Au dictat conştiinţe naţionale diferite.

În privinţa afirmării şi respectării dreptului moldovenilor la conştiinţă etnică şi lingvistică sînt extrem de importante concluziile juriştilor remarcabili, cu o reputaţie profesionistă impecabilă.

Victor Puşcaş, deţinător al unui palmares excepţional în jurisprudinţă şi în viaţa politică, afirmă cu principialitatea şi demnitatea ce-l caracterizează: „Noi nu sîntem unica ţară, în care aceeaşi limbă are două denumiri... Moldovenii au dreptul să se considere popor şi să-şi denumească limba după numele poporului şi după numele ţării ‒ Moldova... În genere, tema denumirii limbii de stat nu este atît de acută şi de importantă, cum o prezintă unii politicieni interesaţi. Ţara are mult mai importante probleme nerezolvate decît aceasta” (Панорама, 23.08.2013).

Autoritate incontestabilă în jurisprudinţă şi în viaţa politică, Victor Puşcaş încă o dată atenţionează politicienii tare limbişti: denumirea limbii o hotărăşte poporul, alegătorii, voinţa şi credinţa cărora politicienii sînt obligaţi să le respecte.

Aşadar, afirmarea conştiinţei naţionale şi lingvistice a moldovenilor, prezentată, umflată premeditat şi răuvoitor ca „problemă” de diferiţi năimiţi ideologici, se rezolvă definitiv prin „metoda tăierii nodului gordian”, aplicată bărbăteşte de Iu.Roşca: prin recunoaşterea voinţei de a fi a poporului, a mentalităţii lui istorice.

„Ouăle românolingvistice” ale lui Vs.Ciornei, după cum recunoaşte personal, au soarta bine cunoscută: „se prăval pe orizontală şi se cotilesc pe vectorul scrobului”.

Vasile Stati

P.S. Tudor Arghezi

TABLETE DE LIMBĂ

„... Mi-aş permite, să am iertare, şi obiecţia relativă la titlul prezentei publicaţii: Limba română cu desinenţa franţuzită (Langue roumaine). Titlul e o reminiscenţă profesorală de catedră şi program afişat. El evocă şcoala, băncile, tibişirul (creta) şi cîrpa de şters. În româneşte Limba română nu ar fi putut să fie decît Limba românească (vezi revista Viaţa românească). Titlul ei vine de la Iaşii Moldovei lui Creangă, Eminescu, Ibrăileanu, Sadoveanu. Închipuiţi cum ar fi sunat un titlu ca Viaţa română”.

Textul integral al Tabletelor de limbă de T.Arghezi a fost interzis de cenzură în 1958, publicat cenzurat (fragmentul de mai sus) în 1967.

V.S.

Обсудить