Focarele separatiste ale Europei

Trăim vremurile când se înregistrează o “renaştere a etnicităţii” – etniile împachetate cândva în cadrul statelor-naţiuni îşi revendică astăzi tot mai activ autenticitatea. În întreaga lume diverse grupuri etno-culturale pledează pentru autonomii largi, iar autonomiile deja existente pretind obţinerea unei independenţe depline faţă de statele de care sunt ataşate. Am descris acest trend global al ultimelor decenii în articolul precedent, “Secolul revendicărilor identitare”; tot acolo am analizat situaţia câtorva state europene care se confruntă cu riscul dezmembrării pe falii identitare: Belgia, Spania, Italia. În acele state, unde există comunităţi etno-regionale distincte, se va ajunge într-un viitor nu foarte îndepărtat fie la separarea definitivă a unor regiuni (Belgia, Spania), fie la reconsiderarea structurii administrative, pe principii federale (Italia); o criză economică profundă, sau ascensiunea unor ideologii etnocentriste ar putea cataliza procesele separării. În cele ce urmează, voi prezenta pe scurt situaţia privind revendicările identitare în alte câteva ţări europene. Aparent integre, aceste ţări conţin în interiorul lor focare ale separatismului etno-regional, care, în anumite circumstanţe socio-economice şi geopolitice, pot erupe şi trece într-o fază terminală a secesionismului teritorial.

La rând e Marea Britanie, care are serioase probleme şi cu Irlanda de Nord, şi cu Scoţia. Irlanda de Nord este un focar ce va mocni mereu, până va răbufni şi va duce la separarea acestei regiuni în condiţii geopolitice prielnice pentru separatişti. Scoţia, parte a Marii Britanii, cu o lungă şi sângeroasă istorie a luptelor pentru independenţă până în secolul XVIII, este acum tot mai aproape de a obţine indepenenţa faţă de regat, pe cale paşnică. Partidul Naţional Scoţian, care deţine puterea în parlamentul scoţian, a declarat că va organiza în 2014 un referendum privind separarea Scoţiei de Marea Britanie. Scoţienii constituie 88% din populaţia regiunii, iar englezii doar 7% (1). Despre naţionalismul scoţian se spune că face parte din categoria “separatismului săracilor” (ca şi Corsica), deoarece în plan financiar separarea ar putea duce la decăderea economică a regiunii, cel puţin pe termen scurt şi mediu (2). Însă revendicările separatiste ale acestor regiuni, în pofida pierderilor financiare, confirmă încă o dată miza înaltă a factorului identitar şi sfidează teoria privind raţiunea strict economică de la temelia mişcărilor etno-regionale. În raport cu Scoţia, e curios să remarcăm rolul important atribuit sportului şi simbolurilor istorice în procesul de manipulare a sentimentelor identitare. Astfel, premierul scoţian Alex Salmond a planificat organizarea plebiscitului nu mai devreme de toamna anului 2014, pentru a capitaliza sentimentele patriotice generate de prestigioasele evenimente sportive Commonwealth Games şi Ryder Cup, ambele desfăşurate în Scoţia în vara acelui an. Dar mai cu seamă, tot în 2014, în iunie, are loc aniversarea a 700-a a Bătăliei de la Bannockburn, una dintre cele mai importante victorii repurtate de scoţieni în lupta lor pentru independenţă (3). La rândul său, premierul britanic David Cameron (un oponent firesc al separatismului scoţian) insista ca referendumul să fie organizat în 2013, pentru a profita de efectele mobilizatoare pro-britanice produse în 2012 de Jocurile Olimpice de la Londra şi de feeria sărbătoririi Jubileului de diamant al reginei Elisabeta a II-a (60 de ani de când a devenit regină) (4).

Dintr-o altă direcţie, ca un gest de ripostă adus scoţienilor, în februarie 2012 liderul partidului “Democrații Englezi”, Robin Tilbrook, s-a adresat guvernului britanic cu o petiție în care cere examinarea în parlamentul Marii Britaniei a necesităţii creării în Anglia a propriului guvern, pentru consemnarea suveranităţii poporului englez (5). În paralel, inspiraţi de iniţiativa scoţienilor, naţionaliştii din comitatul Cornwall, care se situează pe o peninsulă cu acelaşi nume, au declarat că doresc să reprezinte o autonomie în cadrul Marii Britanii, după modelul Welles-ului şi al Scoţiei. Vedem aşadar că polemica pe criterii identitare va reprezenta unul din principalele subiecte ale agendei politice a Marii Britanii în următorii ani, ceea ca va crea fisiuni în corpul ţării şi practic va duce la destrămarea regatului. Or, aşa cum arată şi datele unui studiu sociologic efectuat de compania Ipsos MORI, 49% dintre britanici sunt convinşi că în următoarele două decenii Regatul Marii Britanii va înceta să existe pe harta lumii şi se va destrăma în câteva state mici (6).

O altă ţară europeană importantă, Franţa, are probleme cu insula Corsica, locuitorii căreia se consideră ca fiind colonizaţi şi unde activează serioase organizaţii radicale şi teroriste. În perioada anilor 1998-2008 în Corsica de pe urma actelor de terorism şi a agresiunilor etniciste au murit circa 3000 de persoane, dintre care majoritatea erau locuitori ai Corsicii de origine necorsicană. Numai în anul 2001 acolo s-au produs 15 asasinate politice. Deşi Corsica se bucură de un statut de autonomie special în componenţa Franţei, corsicanii insistă pe obţinerea unor libertăţi constituţionale mult mai largi (7). Aproape la fel de dificilă e situaţia în privinţa Bretaniei, regiune ai cărei locuitori nu se consideră francezi, deoarece sunt de origine celtică, celţii fiind o etnie din insulele britanice. Ei îşi păstrează limba bretonă şi tradiţiile originare şi deocamdată vor doar integrarea în Bretania a oraşului Nantes, capitala lor istorică; însă este probabilă o reactivare cu timpul şi a ambiţiilor separatiste în această regiune. Alături de Corsica şi Bretania, în Franţa există şi alte regiuni sau departamente care îşi afirmă în mod constant diferenţa identitară (etno-lingvistică şi culturală) – Occitania, Savoie, Alsacia. Deşi în Franţa separatismul nu e atât de accentuat ca în Spania sau Italia, pe fundalul crizei identitare generale din Uniunea Europeană, şi în contextul unor eventuale schimbări de graniţe în Europa, mişcările separatiste din această ţară ar putea deveni brusc mult mai agresive (8).

În Grecia, insula Ikaria a declarat în 2012 că intenţionează să se separe de statul elen şi să adere la Austria. Cei aproape 9.000 de locuitori ai insulei invocă dreptul de a decide prin referendum soarta lor de mai departe; de remarcat că în 1912, după eliberarea de sub Imperiul Otoman, Ikaria avusese timp de cinci ani statutul de stat independent. Ambiţiile ikarienilor au fost rapid potolite de oficialităţile de la Atena, însă faptul în sine este sugestiv (9). Grecia are probleme şi cu regiunea Macedonia Egee, destul de vastă (26% din teritoriul grec), populată inclusiv de o populaţie de origine slavă – bulgari macedoneni. Republica Macedonia, vecina Greciei, sprijină în mod intenţionat mişcarea de revendicare etnică a macedonenilor din regiunea greacă (10). Macedonia, la rândul ei, trăieşte un conflict interetnc cronic între majoritatea slavă ortodoxă şi minoritatea (circa o treime din populaţie) albaneză musulmană. Ciocnirile intermitente dintre ambele grupuri etnice duc tot mai mult spre fragmentarea acestei ţări (11).

Nici Germania nu poate fi pe deplin sigură de soliditatea integrităţii sale. Germania s-a format ca stat federal abia în perioada târzie a secolului XIX, iar deja în anii 40 ai secolului XX teritoriul acesteia a fost fracturat pentru jumătate de veac. După căderea zidului berlinez, în 1989, pe fundalul entuziasmului general şi al avântului economic european s-a creat impresia că Germania reunificată reprezintă un model al integrităţii teritoriale şi al trăiniciei statale. Se pare însă că lucrurile nu stau tocmai atât de optimist. Principalele regiuni germane, cum ar fi Bavaria, de exemplu, şi-au păstrat şi şi-au cultivat brandul identitar distinct, iar criza din Zona Euro ne-a permis să surprindem supărări în relaţiile dintre landuri şi capitala ţării. În particular, landurile bogate, ca Bavaria şi Hessen, supranumite “vacile de lapte” ale Germaniei, sunt nemulţumite de faptul că pe umerii lor stă greul finanţării în plan federal şi trebuie să susţină landurile mai sărace. Din acest motiv, a fost propus un sistem de amendamente ca şi în cadrul UE, pentru a stimula regiunile codaşe (12). Germania s-ar putea trezi la un moment dat şi cu o enclavă turcească deosebit de influentă, care îşi va revendica o autonomie etnică. În plus, Danemarca a pretins odinioară la oraşul german Flensburg, cu o important populaţie daneză şi aceste pretenţii rămân actuale (13). Pe de altă parte, Danemarca însăşi este pe cale să piardă insula Groenlanda şi insulele Feroe, care au obţinut autonomie, apoi şi-au format practic toate componentele statale şi râvnesc în continuare la obţinerea independenţei definitive. Deocamdată, doar subsidiile grase ale Danemarcii temperează spiritul separatist al insularilor (14).

Focare de separatism există şi în Austria, din partea minorităţii slovene. Finlanda are în componenţa sa insulele Aland, un arhipelag unde marea majoritate a populaţiei vorbeşte în suedeză. Regiunea are parlament, steag, imn, preşedinte şi guvern propriu, dar şi propriul sistem fiscal, propriile timbre şi o foarte avantajoasă situaţie economică. Anume această gamă de libertăţi şi statutul de autonomie largă a temperat deocamdată spiritul separatist al locuitorilor arhipelagului. În Olanda, frizii reprezintă o minoritate etno-lingvistică, care populează provincia Friesland, au limba lor recunoscută oficial şi deocamdată insistă doar pe păstrarea autonomiei de care dispun (15). În Norvegia locuiesc peste 40.000 de sami (din totalul de aproximativ 70.000 în ţările scandinave); aceştia sunt un popor indigen (numit şi laponi), care au propria limbă. Ei au fost mult timp supuşi “norvegizării”, însă au rezistat asimilării şi în prezent îşi promovează foarte activ identitatea etno-lingvistică şi culturală şi pretind obţinerea unei autonomii largi, care să cuprindă samii din mai multe ţări. Ucraina, la rândul ei, are probleme cu tătarii din Crimeea, cu ruşii şi Ruthenia, dar şi cu regiunile naţionaliste din vest, care pot genera un proces de fragmentare a statului (există şi scenarii de federalizare a acestei ţări). În Polonia (un stat în general monoetnic), în regiunea Silezia, locuiesc circa 1 milion de etnici germani, numiţi de autorităţi “polonezi germanizaţi”, care au fost supuşi unui proces de “repolonizare”, însă au o mişcare politică ce râvneşte obţinerea statutului de autonomie pentru regiune. În general, dacă privim lista mişcărilor separatiste active din ţările europene, constatăm că acest fenomen politic este foarte răspândit în Europa (16).

Comparativ cu alte ţări de pe continent şi din lume, care se confruntă cu serioase probleme de ordin secesionist, Elveţia reprezintă un model de stabilitate internă şi convieţuire interetnică exemplară. Cum reuşeşte? Să ne amintim că această ţară este formată din trei grupuri etno-lingvistice importante: germani (circa 65%, cu tot cu rezidenţi străini), francezi (20%) şi italieni (5%). Deci există o diversitate Stabilitatea internă a Elveţiei e datorată câtorva factori obiectivi, în pimul rând faptului că acesta e un stat-confederaţie, împărţit în 26 de cantoane, cu un mare grad de independenţă fiecare şi formate în general pe criterii identitare. Germanii predomină în 17 cantoane, francezii – în 4, italienii – în unul. 22 de cantoane din cele 26 sunt monolingve. Altfel zis, fiecare grup etno-lingvistic locuieşte în mijlocul reprezentanţilor identităţii natale, având şi o anumită delimitare administrativă de celelalte grupuri. În plus, neutralitatea tradiţională a Elveţiei, situaţia economică favorabilă, lipsa crizelor interne sociale, economice sau politice, deci lipsa frustrărilor – toţi aceşti factori creează un confort social şi psihologic care contribuie la menţinerea echilibrului intern şi practic exclude apariţia nemulţumirilor şi a animozităţilor de ordin identitar. În acest context, ar trebui să revedem istoria formării ultimului, celui de-al 26-lea canton, Jura, creat în 1979. Denumirea sa oficială este Republica sau Cantonul Jura, deoarece acest canton a fost anterior parte a cantonului Berna, predominant germanofon şi protestant, însă cei din regiunea numită azi Jura erau în marea lor majoritate francofoni şi romano-catolici. Locuitorii regiunii Jura au cerut independenţă şi calea de compromis a fost delimitarea lor în canton separat cu permisiunea de a avea propria constituţie şi de a se numi republică, dar alăturată Confederaţiei elveţiene. Deci, vedem că Elveţia nu ar fi fost la fel de trainică dacă nu se respectau la maximum frontierele identitare (etno-lingvistice şi confesionale) din interiorul ei (17). De asemenea, numărul masiv al migranţilor (în special al celor musulmani) a resuscitat la nivel de conştiinţă naţională a elveţienilor sentimentul de apărare a teritoriului faţă de străini; se produce o mobilizare a grupurilor etnice tradiţionale din Elveţia în faţa pericolului iscat de imigraţie, ceea ce funcţionează ca un factor coalizator intern suplimentar (18). Deci, multiculturalismul elveţian este funcţional în măsura în care se respectă frontierele etno-lingvistice şi fiecare grup identitar are confortul de a se regăsi şi a se afirma teritorial. Elveţia nu se destramă, fiindcă grupurile etnice şi aşa trăiesc în mare măsură delimitat şi autonom, în confort economic. Aceasta a fost soluţia salvatoare a Elveţiei –, o soluţie pe care puţine alte ţări europene şi-o pot permite, de unde şi problemele secesioniste nerezolvate ale acestora.

Din cauza revendicărilor identitare şi a tendinţelor separatiste, trebuie să ne aşteptăm şi la metamorfoze importante în relaţiile dintre ţările învecinate care deţin grupuri etnice care au origine comună cu populaţia majoritară a ţării vecine. În 2009 au apărut semnale îngrijorătoare în relaţiile dintre Slovacia şi Ungaria. În Slovacia, în prezent, locuiesc circa 520 de mii de maghiari (10 la sută din populaţia totală a ţării). Aceştia s-au stabilit în aceste regiuni ca rezultat al aparţinerii milenare a actualului teritoriu al Slovaciei de Regatul Ungariei. Cel mai compact maghiarii din Slovacia locuiesc în zonele limitrofe graniţei cu Ungaria. Respectiva situaţie etno-demografică, cum şi era de aşteptat, evoluează încet spre un conflict interetnic. Conflictul dintre slovaci şi maghiari se resimte cel mai bine în zonele în care ungurii constituie majoritatea, în sud-estul ţării, unde slovacii manifestă o atitudine şovină şi xenofobă faţă de conaţionalii lor de origine maghiară. E simptomatic că liderul Partidului Naţional Slovac, Jan Slota şi-a permis o retorică vădit antimaghiară, utilizând un “limbaj igienic” tipic: „Ungurii sunt o tumoare în coasta slovacilor, care trebuie extirpată” (19).

O situaţie asemănătoare e în România cu Ţinutul Secuiesc, o regiune populată compact de etnici maghiari. Aceştia luptă constant pentru obţinerea unei autonomii cât mai largi şi sunt în ultimii ani în mod deschis susţinuţi în revendicările lor de către oficialii de la Budapesta (20). În plus, Ungaria oferă cetăţenie maghiarilor din diasporă (21). La ziua de astăzi, maghiarii au devenit practic o comunitate înstrăinată de România, care îşi cultivă şi îşi promovează apăsat propria identitate şi ataşamentul faţă de Ungaria; este reactivată şi ideea constituirii unei Ungarii Mari (22). E simptomatică în acest sens declaraţia primarului Antal Arpad din Sfântu Gheorghe, oraşul de reşedinţă din judeţul transilvănean Covasna (România), care a afirmat că “a-i forţa pe maghiari să iubească România se numeşte viol” (23). O altă revendicare a etnicilor maghiari este federalizarea României, care s-ar acorda cu tendinţa de descentralizare promovată în ultima vreme în Europa (24). În faţa demersurilor tot mai îndrăzneţe ale ungurilor, preşedintele roman Traian Băsescu se văzuse nevoit să declare, în august 2013, că Ungaria a devenit “un focar de instabilitate” în regiune şi că statul roman “îşi va asuma leadershipul punerii la punct a Budapestei” (25).

Tensiuni etnice cronice există în mai multe republici ex-sovietice, unde s-a păstrat o importantă populaţie rusolingvă (majoritatea etnici ruşi), care nu s-au asimilat. După o răbufnire a urii identitare în anii 1990 (au avut loc şi conflicte sângeroase), şi astăzi se mai păstrează animozitatea între grupurile etnice. În unele din aceste republici nu se exclud pe viitor ciocniri pe criterii identitare. De exemplu, în Letonia (una din republicile pribaltice) tensiunea dintre letoni şi ruşi a atins în 2013 o intensitate nemaiîntâlnită de la declararea independenţei. Acolo sunt peste 40% de etnici ruşi şi ministru leton de interne a fost nevoit să recunoască eşecul politicii de integrare a acestora; totodată, ministrul a mărturist că în Letonia situaţia privind coexistenţa dintre letoni şi ruşi e atât de gravă, încât cu uşurinţă ar putea degenera în confruntări etnice (26). Cazul leton nu e singular în acest sens printre ex-republicile sovietice. Per ansamblu, în Europa se acumulează tensiuni revendicative pe criterii etnice, care deocamdată sunt ţinute în frâu în cadrul unei Uniuni Europene relativ prospere. Dar orice bunăstare economică este temporară şi o eventuală criză financiară de proporţii, precum şi trendurile demografice din ţările europene vor putea provoca o explozie a spiritelor identitare pe continent.

1. Scots back independence – but at a price, survey finds // by Severin Carrell. Guardian. Monday, 5 December 2011 / http://www.guardian.co.uk/uk/2011/dec/05/scottish-back-independence-price-survey

2. Суверенность в завтрашнем дне // Алексей Каменев. Журнал "Коммерсантъ Власть", №22 (181), 18.06.1996 / http://www.kommersant.ru/doc/12628/print

3. Alex Salmond in battle with David Cameron over Scottish referendum // by Patrick Wintour. The Guardian. Monday, 9 January 2012 / http://www.guardian.co.uk/politics/2012/jan/08/alex-salmond-cameron-scottish-referendum 4. Scotia isi declara independenta de Marea Britanie in 2013? // de Ana Ilie. Ziare.com. Luni, 09 Ianuarie 2012 / http://www.ziare.com/europa/marea-britanie/scotia-isi-declara-independenta-de-marea-britanie-in-2013-1143909

5. Englezii vor să fie independenți de Marea Britanie // 10 februarie, 2012 / http://antimedia.info/international/englezii-vor-sa-fie-independenti-de-marea-britanie

6. Националисты графства Корнуолл потребовали отделения от Британии // 26 января 2012 / http://vz.ru/news/2012/1/26/556626.html

7. Сепаратизм в современной зарубежной Европе // 26 января 2012 / http://www.memoid.ru/node/Regionalizm_i_separatizm_v_sovremennoj_zarubezhnoj_Evrope

8. Региональные и сепаратистские движения в странах Южной Европы // Алексей Терещенко. Агентство политических новостей. 2008-04-23 / http://www.apn.ru/publications/article19822.htm

9. Ikaria Wants “Secession” From Greece? // http://icarian-sea.com/2012/07/18/ikaria-wants-secession-from-greece/

10. Сепаратизм в современной зарубежной Европе // 26 января 2012 / http://www.memoid.ru/node/Regionalizm_i_separatizm_v_sovremennoj_zarubezhnoj_Evrope

11. Война в Македонии: славяне против албанцев // Олег Валецкий. 21.03.2012 / http://www.modus-agendi.org/articles/208

12. Хватит кормить Берлин. Немецкие регионы отказались финансировать столицу // http://lenta.ru/articles/2012/02/02/nomoney/

13. Региональные и сепаратистские движения в странах Северной Европы // Алексей Терещенко. Агентство политических новостей. 2008-04-23 / http://www.apn.ru/publications/article19821.htm

14. Сепаратизм в современной зарубежной Европе // 26 января 2012 / http://www.memoid.ru/node/Regionalizm_i_separatizm_v_sovremennoj_zarubezhnoj_Evrope

15. Региональные и сепаратистские движения в странах Северной Европы // Алексей Терещенко. Агентство политических новостей. 2008-04-23 / http://www.apn.ru/publications/article19821.htm

16. List of active separatist movements in Europe // http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_active_separatist_movements_in_Europe

17. The Republic and Canton of the Jura // http://en.wikipedia.org/wiki/Canton_of_Jura

18. Switzerland: Multicultural Paradise? // by Soeren Kern. Gatestone Institute. May 21, 2013 / http://www.gatestoneinstitute.org/3721/switzerland-multicultural

19. Relaţiile interetnice dintre slovaci şi maghiari se acutizează // September 14, 2009 / http://www.obiectiv.md/2009/09/14/relatiile-etnice-dintre-slovaci-si-maghiari-se-acutizeaza/

20. Bogdan Diaconu: Ambasadorul ungar ataca stabilitatea din Romania // 25 Iun 2012 / http://www.ziare.com/politica/maghiari/bogdan-diaconu-ambasadorul-ungar-ataca-stabilitatea-din-romania-1175045

21. Сепаратизм в современной зарубежной Европе // 26 января 2012 / http://www.memoid.ru/node/Regionalizm_i_separatizm_v_sovremennoj_zarubezhnoj_Evrope

22. Mars in favoarea UNGARIEI MARI la Miercurea Ciuc // FrontPress. 05.06.2012 / http://www.frontpress.ro/2012/06/mars-in-favoarea-ungariei-mari-la-miercurea-ciuc-foto.html 23. Antal Arpad, primarul din Sf. Gheorghe: Să forţezi maghiarii să iubească România este viol // Evenimentul Zilei. Joi, 12 Ianuarie 2012 / http://www.evz.ro/detalii/stiri/antal-arpad-daca-autoritatile-forteaza-maghiarii-sa-iubeasca-statul-roman-asta-se-numest.html

24. Federalizarea României, pusă subtil de Laszlo Tokes pe agenda de lucru a PPE! // de Marcel Bărbătei. Cotidianul. 18 octombrie 2012 / http://www.cotidianul.ro/federalizarea-romaniei-pusa-subtil-de-laszlo-tokes-pe-agenda-de-lucru-a-ppe-197337/

25. Băsescu: România își va asuma punerea la punct a Ungariei // Unimedia.info. 12 aug 2013 / http://unimedia.info/stiri/Basescu-Romania-ii-va-asuma-punerea-la-punct-a-Ungariei-64305.html

26. Tensiunea dintre letonii majoritari şi populaţia rusofonă din Letonia a atins un nivel maxim // MOLDPRES. 17 mai / http://www.moldpres.md/News.aspx?NewsCod=4583&NewsDate=17.05.2013

Обсудить