Dumitru Diacov: Declaraţiile lui Băsescu şi ultimele INIŢIATIVE ale autorităţilor din Găgăuzia sunt la fel de ÎNGRIJORĂTOARE

Preşedintele de onoare Partidului Democrat, Dumitru Diacov, susţine că ultimele evenimente din Găgăuzia şi declaraţiile preşedintelui României, Traian Băsescu, trezesc, deopotrivă, îngrijorare în Legidslativul moldovean.

„Eu cred că noi avem mai multe elemente de discutat. Şi mesajele transmise de Băsescu de la Bucureşti. Aceasta este un fel de reacţie şi la aceeaşi declaraţie inclusiv. Pe mine chestiunea lui Băsescu, care a pus pe brânci România şi care vrea să ne aducă fericirea cu unirea, tot mă îngrijorează la fel ca şi iniţiativele găgăuzilor. Adică, noi avem „prieteni” din diferite părţi, care tot ne încearcă de minte”, susţine Diacov, într-un interviu pentru Europa Liberă. .

“Ce se va întâmpla în Republica Moldova depinde de Republica Moldova, de mediul politic din Republica Moldova. Trebuie să fim responsabili de ceea ce se întâmplă în ţara noastră. Dar întotdeauna se vor găsi elemente care vor exploata diferite teme geopolitice, o să vedeţi, la Moscova, la Bucureşti. Avem „prieteni”, din păcate, din toate direcţiile. Noi, de mai mulţi ani de zile, auzim mesaje care ne îngrijorează şi care nu prea corespund cu strategia Republicii Moldova din diferite părţi – şi de la Bucureşti, şi de la Moscova”, mai spune democratul .

“Noi trebuie să fim calmi, noi trebuie să încercăm să cooperăm şi cu România, şi cu Federaţia Rusă, să avem un parteneriat serios. Dar noi trebuie să avem mai multă unitate în Chişinău. Şi puterea de la Chişinău trebuie să realizeze acest lucru. Şi atunci vom privi cu calm şi, poate, cu puţină ironie fel de fel de iniţiative de acestea năstruşnice, care ne creează probleme”, conchide Dumitru Diacov.

Reamintim că Adunarea Populară de la Comrat a adoptat o hotărâre specială privind “pregătirea pentru referendumul din 2 februarie”. Aleşii găgăuzi i-au cerut başcanului Mihail Formuzal, primarilor şi consilierilor locali să “intensifice procesul de explicare a necesităţii şi importanţei referendumului”.

Ulterior, Procuratura Generală a Republicii Moldova a declarat că a intentat un dosar penal autorităţilor de la Comrat pentru organizarea referendumului din 2 februarie.

Обсудить