Spovedanii şi mărturisiri. Grigore Vieru: Blestemată fie clipa… (Pocăinţă)

Ducă-se pe pustii ”unirea” şi ocupaţia română –
Să n-auzim de dînsa nici în mormînt pomină!!!

Într-un rînd Călin, băiatul meu, mă-ntreabă:

- Tăticule, ce vitejească faptă sau osebită treabă

A isprăvit un moldovan, plăpînd ca tine,

În Ţara Românească, de te-au ridicat în slăvi vecinii:

Erou al României,academician, apartament de lux la Bucureşti…

Și încă bani-valută, pe care de haleavă de-acolo îi primeşti?

Unde s-a văzut, părinte, ca românii să fi dezmierdat atîta

Pe un moldovan din talpă, născut la Pererîta,

Cu năgrade prea înalte, binecuvîntat cu slova,

Să-şi facă idoli de pocloane cu oameni din Moldova?!"

-- Nu caut măreţie, nici bani, nici proslăviri, Căline,

Mare-mic, bogat-sărac, cum sînt –aşa şi voi rămîne,

Dar ce preț au pus pe poticnirea mea romănii,

Nu numai prețul-- mă miră tîrgul cu căzuții în fîntînă!

Al meu a fost păcatul, a fost şi este vina,

Că am luat pomană din mîna lor păgînă...

Cînd ieșisem din Imperiu, ne năpădi urgia cea din iaduri,

Stăteam la îndoială: să cerșim pomană sau să murim sub garduri...

Întîi, romăniine-au săpat o groapă cu partenerii lor din NATO,

O groapă a sărăciei, adîncă ca fîntîna şi cît ţara lată --

Să-ncapă plebea urgisită şi călicimea toată;

Apoi, tot ei, cu yanki, cu Europa sărit-au să ne scoată--

Cu trei bănuţi perechea, românii ne-au luat în hurtă

Pe scribii farisei şi lacomi, îngrijiţi prea mult de burtă,

Cu ei și-au închegat partide, de trădători coloane--

Să facă sluj în iaduri la cauza lui Satană!

Să-şi scuipe neamu-n faţă, afurisiţilor să cînte osanale!

Pentru aceste zlodii şi ucigă-l crucea e ridicat pe pedestale,

La Bucureşti i se deschid altare, de-acolo-i curg năvală

Savantlîcoase titluri, euro-dolari, medale şi pohvală!...

Unionismul le-a secătuit talentul, nu vezi un poet să scrie

Măcar un rînd de proză, nu mai vorbim de poezie!

Se vede, au uitat și alfabetul, de cînd s-au făcut români poeții,

Îi lepădase Muza, la Casa Scriitorilor demult au mucezit păreții,

N-auzi acolo nici duh,nici zvon de sucevean, cimpoi sau surlă,

Numai drăcușori domestici, în nopți adînci, s-aud cum urlă!..

***

Pizmaşi cu şapte feţe, pidosnică frăţie

Cu ea îşi îndulcesc veninul spionii de la SIE!

Osebiţi de alte neamuri, pe care Domnul le-a mugurit pe lume,

Românii, scorniţi aiurea, n-au din botez un nume!

Din faşă n-au ştiut de leagăn, nici de moşie haturi,

Furau mereu pămînturi de la vecini din laturi!

O boală grandomană, o manie românomare

Le strîmbă judecata şi-i paşte din născare.

Cică, de la vechi romani au prnins-o, că nu le ştie leacul

Nici babe cu descîntec, nici doftorii, nici dracul!

***

Din vremuri afundate, de la Mioriţa-ncoace,

De răul lor străbunii n-au avut noroc de pace:

Pe Moldovanul paşnic, pe badea Mior Păstorul,

L-au năpădit tîlharii, au săvîrşit omorul,

L-au dispoiat de bunuri, de turma de mioare,

Erau tot ei -- vecinii de moşie dinspre Apus de Soare :

Transalpinii, valahii, muntenii şi încă naiba ştie,

Ce nume mai purtau românii şi cum li se numea moşia!

Năravul însă şi-l păstrau acelaşi, cum atestă şi vechi izvodul:

Проклeти и хикляны вороги”– aşa îi botezase Ştefan-Vodă…

Năvale sîngeroase, îngrozitoare jafuri cu osmanii,

Valahii, de-a pururi, erau fraţi de arme cu duşmanii!

Schimbători ca vremea, fricoşi şi slabi la vînă,

Se curcănesc întruna cu obîrşia lor latină.

Ei ne pîndesc de veacuri, de ruşi au mare frică,

Dar cînd ne lasă ruşii, ei ca din pod ne pică!

Mai au năravul scîrnav de a înjgheba „fraţie”

Cu monştri afurisiţi şi procleţi, cu Hitler în cîrdăşie,

Au săvîrşit pogromuri, holocausturi şi crime genocide,

Au cotropit Moldova, voind şi neamul să-l ucidă!

Acum cu yanki, cu NATO fac belicoasă drujbă,

Și iarăşi cu „unirea” îşi fac de cap şi turbă!...

***

De cînd cu Independenţa, tuchiluș au dat năvală--

Peste tot îşi bagă nasul, pe unde nu le fierbe oala!

Agenţi-români la cîrmă, românoizii--preşedinţi de ţară,

Unionişti în şcoală şi-numaidecît! –la TeVe şi-n ziare!

În cap ne bat chiroane -- idei nimicitoare,

Mîncate de rugină, din vremi colonizatoare.

Patroni români cu dînşii pe fus ne torc esenţa

De neam moldav suflarea, de stat îndependenţa!

Cu lepădaţii neamului la Bucureşti se pun la cale

Campanii antimoldovene şi lovituri statale!

Susţinuţi de clica guvernantă, şiroaie nesfîrşite

Ne vin legioanare haite cu năbădăi fasciste.

Pe plaiuri moldovene mărşăluiesc ca la dînşi acasă,

Urlînd cu Vita Pavlicenco slogane duşmănoase!

Nici fiarele de selvă, în ocolurile străine,

Nu-şi permit dezmăţul, pe care în Moldova şi-l permit românii!

Fac repetiţie şnapanii, de cu vreme îşi ascut toporul

Pentru unirea criminală, fără a întreba Poporul!

Morala creştinească la dînşii, cum se ştie,

E lucru de izbavă, cu regele la masă stă sfînta şmecherie.

Şerpeşte-tîlhăreşte întrară-n casa noastră,

Pe uşă-i dăm afară, ei întră pe fereastră!

Ca nişte cărăbuşi-căpuşe, pe nesimţite s-au băgat sub piele,

Cu tîrfologi localnici, îmbătrîniţi în rele,

În sîngele de neam ne picură otravă,

Spurcînd hemoglobina, identitatea ei moldavă!

Au mai plodit un soi de curve, pe care le-a suit la cîrmă -

Prăpăd să facă-n ţară, statalitatea să ne scurme,

Pe urmă, parcă muşcaţi de şarpe, zbierînd în gura mare,

Cică, ca stat şi ţară, Moldova şanse n-are!

***

Mutanţi ca Mircea Snegur, cu bandiţi de drumul mare

Tăvălit-au în ţărînă, călcat-au în picioare

Un neam bătrîn cît lumea, o mîndră ţară-floare,

Cu sufleteşti izvoare din vremuri milenare!

Înhăitaţi cu Iliescu, pe „pod de flori”ne-au tras la rîpă -

Цветущая Моldova devine la români o cîrpă!

Cu steaguri tricolore ne-au bucăţit pămîntul,

Au întărîtat norodul, cum că ni-i românesc cuvîntul.

Ei ne-au adus istorii, însemne de stat străine,

În parlament mugeau ca boii: „Deşteaptă-te, române!”

Au „deşteptat” războiul, dintre fraţi pe ambe maluri,

Curgea pe Nistru ura, făcînd de sînge valuri!

Cu Snegur-Druc-Moşanu beleaua făcea potoape,

Se bucurau nebunii: „Eh, iaca-iaca, unirea e aproape!

Pentru unire, Transnistria e o sulă-n coastă --

Cu arma s-o desprindem, e datoria noastră!”

De la Cotroceni din buncher se mai auzi o şoaptă:

Fără a sărăci Moldova, unirea e idee moartă.

Numai în ţara flămînzită, furată şi trădată,

C-un boţ de mămăligă şi pe dracu-l scoţi din baltă!

Dar neavînd măligă, ar fi cu mult mai bine,

Pe moldoveni să-i scoatem cu paşapoartele române!

Ca prin munci la negru, argăţind străinii,

Să-şi caute neghiobii bucata lor de pîne!

Altfel, ca la opşpe, se vor împotrivi unirii -

Nu pricepeau tîmpiţii, că bătaia de român e culmea fericirii!

”Odobreams!” -- într-un glas ţipară romînoizi din guvernare

Şi cît ai zice peşte, n-au lăsat în urmă nici sîrmă la hotare!

Zăvoade total distruse, colhozurile ruinate,

Enorme bogăţii statale de către oligarhi furate!

La Consulatul României securiştii dau zor din pinteni--

Pe-o uşă întră moldoveni, ieşind pe alta, „români de pretutindeni!”

Fraieriţi cu acte false, rebotezaţi cu strîmbul nume,

Moldoveni, murind de foame, sînt vînturaţi prin lume!

Un genocid pe faţă, din cele mai barbare,

Au izvodit românii cu trădători de ţară!

Copii orfani acasă, lăsaţi în voia soartei,

Nu ştiu ce-i grija mamei, necunoscînd povaţa tatei,

Sînt daţi pe mîni viclene, să facă şcoli române,

Răpindu-le destinul şi ziua lor de mîne!

Etnoucigaşi didactici s-au strecurat în şcoală--

Vlăstarul să-l reteze de rădăcina lui natală,

Să-i curme continuitatea şi seva strămoşească,

Să-i spălăcească clorofila cu leşie românească,

Pe urmă, și numele să-i șteargă de floră pămînteană--

O crimă, odată isprăvită, în Moldova transpruteană!...

***

Blestemată fie clipa şi ziua, şi văleatul,

Cînd mă luase bludul şi m-a împins păcatul--

Valahului, viclean şi mîrşav, al moldovenilor duşman de moarte,

Să-i fac cu versul coarne, să-l mai numesc şi „frate”;

Să-l chem să-mi calce pragul, să fac „unire” iară,

Să-mi osîndească neamul, să facă rîs din ţară!

Că am trăit odată o viaţă grea de cîne,

Trăgeam în jug ca robii, cu biciul ne mînau românii,

Numai bătăi şi jafuri, jandari mai răi ca lupii,

Trăiam în întuneric şi ne mîncau păduchii!

Ne-au pus un laţ la gît, de neam ne năduşeau suflarea –

Ca numai ţara lor, de-o şchioapă, s-o vadă cît mai mare!

Ducă-se pe pustii ”unirea” şi ocupaţia română –

Să n-auzim de dînsa nici în mormînt pomină!!!

Pentru conformitate:

Gherasim Ghidirim

Обсудить