Hristos a înviat! Iubirea a biruit moartea

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este biruinţa iubirii Lui smerite asupra păcatului neascultării oamenilor faţă de Dumnezeu, asupra iadului ca existenţă însingurată şi asupra morţii ca despărţire a sufletului de trup.

Hristos a înviat!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase, 

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este biruinţa iubirii Lui smerite asupra păcatului neascultării oamenilor faţă de Dumnezeu, asupra iadului ca existenţă însingurată şi asupra morţii ca despărţire a sufletului de trup. Răstignirea şi Moartea pe Cruce a Domnului Iisus Hristos au fost cauzate de invidia şi ura unor cărturari şi farisei, de trădarea ucenicului Său Iuda Iscarioteanul, dar şi de nedreptatea lui

Ponţiu Pilat, care L-a condamnat la moarte pe Iisus, deşi recunoscuse că El este nevinovat  (cf. Luca 23, 4 şi 14-15; Ioan 18, 38). Însă, la ură şi violenţă, Iisus a răspuns cu răbdarea suferinţelor, cu rugăciune către Dumnezeu-Tatăl pentru a ierta păcatul celor care L-au răstignit: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34), precum şi cu desăvârşită ascultare şi dăruire a Sa faţă de Dumnezeu-Tatăl: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu” (Luca 23, 46; vezi şi Filipeni 2, 8). Dar în această iubire smerită şi milostivă a lui Hristos Cel răstignit se afla tainic prezentă puterea Învierii Sale. Hristos Cel înviat a biruit păcatul, iadul şi moartea, pregătind astfel învierea tuturor oamenilor la sfârşitul veacurilor: „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20). Taina sfântă a iubirii smerite şi milostive a lui Hristos, cuprinsă în Crucea şi Învierea Sa, a fost anticipată şi instituită de Iisus Hristos ca lucrare sfântă şi mântuitoare înainte de Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa, la Cina cea de Taină, dăruind ucenicilor Săi, şi prin ei Bisericii Sale, Sfânta Euharistie care se săvârşeşte în Biserica Sa spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci (cf. Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24 şi Luca 22, 19-20). De aceea, Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Domnul Iisus Hristos „iubind pe ai Săi, cei din lume, până la sfârşit i-a iubit” (Ioan 13, 1). Aşadar, Sfânta Euharistie arată în mod tainic legătura dintre Crucea şi Învierea lui Hristos şi dăruieşte celor care se împărtăşesc din ea iertarea păcatelor şi arvuna învierii de obşte şi a vieţii veşnice (cf. Ioan 6, 54).

 

Prorociile Vechiului Testament vorbesc despre adevărul Învierii Domnului 

 

Taina Învierii lui Hristos ca biruinţă asupra morţii şi iadului a fost profeţită cu sute de ani ­înainte, de către psalmistul şi prorocul David, în Psalmul 15, unde se spune: „Nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalmul 15, 10).

Sfântul Apostol Petru, în predica sa din ziua Pogorârii Sfântului Duh şi a întemeierii Bisericii, în Ierusalim, mărturiseşte adevărul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi aminteşte că taina aceasta a fost prezisă sau „mai înainte văzută” de către prorocul David, zicând: „Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoşul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta. Deci el, fiind proroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui, mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea. Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” (Faptele Apostolilor 2, 29-32). Acelaşi adevăr al Învierii lui Hristos îl arată şi Sfântul Apostol Pavel (cf. Faptele Apostolilor 13, 34-37).

Despre rostul coborârii lui Hristos la iad cu sufletul, Sfântul Apostol Petru, în prima sa epistolă, spune: „Hristos a suferit o dată moartea pentru păcatele noastre, El Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare [...]” (1 Petru 3, 18-19; vezi şi Apocalipsa 1, 18).

Urmând învăţăturii Sfinţilor Apostoli,  Sfinţii Părinţi ai Bisericii au mărturisit adevărul Învierii lui Hristos ca biruinţă asupra morţii şi asupra iadului, au meditat asupra acestei taine a iubirii smerite şi milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, au binevestit-o în cuvântări teologice, în cântări liturgice şi în icoane sfinte.

De aceea, Biserica Ortodoxă are cea mai bogată şi frumoasă mărturisire liturgică a adevărului Învierii lui Hristos - Biruitorul păcatului, al morţii şi al iadului.

Pogorârea la iad a Mântuitorului Hristos este menţionată în slujbele din sărbătorile perioadei Penticostarului (de la Paşti până la Rusalii) de peste două sute de ori, iar în slujbele din duminicile întregului an liturgic, de peste o sută cincizeci de ori1.

 

Mântuitorul desfiinţează frica de moarte care-i robeşte pe oameni

 

Biruinţa lui Hristos asupra iadului este în mod deosebit amintită în cântările din Sfânta şi Marea Sâmbătă, în cântările din noaptea de Paşti şi în cântările din Săptămâna Luminată2.

În Cuvântul de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur care se citeşte în noaptea Sfintelor Paşti este descrisă în cuvinte de rară frumuseţe biruinţa lui Hristos asupra morţii şi asupra ­iadului: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a ­stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. [...] A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte”3.

De asemenea, icoana ortodoxă a Învierii Domnului ne prezintă pe Mântuitorul Hristos coborând la iad cu sufletul Său îndumnezeit, sfărâmând porţile iadului, adică biruind întunericul însingurării prin lumina iubirii Sale, ridicând apoi din iad şi din moarte firea omenească reprezentată de strămoşii nea­mului omenesc, Adam şi Eva, dăruind totodată bucurie sufletelor drepţilor din Vechiul Testament, care aşteptau mântuirea ca biruinţă a lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii. Pe scurt, „pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând”, cum se spune în Luminânda Sfintelor Paşti4.

Sfânta Scriptură ne arată că rostul Pogorârii la iad a Mântuitorului Hristos, adică la starea de robie şi singurătate a sufletelor celor morţi, a fost „ca să surpe (să învingă) prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-15).

 

„Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” 

 

Astfel, Hristos Cel înviat este Domn sau Stăpân şi peste cei vii şi peste cei morţi, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani„Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii” (Romani 14, 9; vezi şi Efeseni 4, 8-10; Filipeni 2, 7-11).

Acest adevăr îl mărturiseşte şi cartea Apocalipsei, unde Hristos-Domnul spune: „Eu sunt Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului” (Apocalipsa 1, 18).

De asemenea, Sfânta Scriptură ne spune că prin moartea şi Învierea lui Hristos se dezleagă blestemul care lega întreg neamul omenesc ca urmare a păcatului lui Adam şi al Evei (cf. Facerea 2, 17), astfel încât după cum toţi oamenii mor în Adam, aşa toţi vor învia în Hristos (cf. Ioan 5, 28-29; 1 Corinteni 15, 52).

Întrucât este biruitor al păcatului, al iadului şi al morţii, precum şi dătător al vieţii veşnice, Domnul Iisus Hristos a făgăduit tuturor celor care cred în El viaţa veşnică: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). De aceea, în slujbele Bisericii Ortodoxe, mai ales în Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, El este numit „Apărătorul Cel mai mare” şi „Biruitorul iadului”.

 

Viaţa omului pe pământ, anticamera învieriide obşte

 

Învierea Domnului Iisus Hristos este temelia învierii de obşte sau universale a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei (cf. 1 Corinteni 15, 52). Însă învierea de obşte sau universală nu este un fenomen natural, ci ea este o minune, o lucrare mai presus de fire, este darul exclusiv al iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii din toate popoarele, din toate timpurile şi din toate locurile (cf. Ioan 5, 28-29 şi 1 Corinteni 15, 52). Deşi toţi oamenii vor învia la sfârşitul veacurilor, totuşi, existenţa fericită sau nefericită a fiecărui om după învierea universală depinde de libertatea omului de-a săvârşi fapte bune sau fapte rele, de răspunsul pozitiv sau negativ al fiecărui om faţă de iubirea lui Dumnezeu: „Pentru că noi toţi - spune Sfântul Apostol Pavel - trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5, 10).

Lumina Învierii lui Hristos ne arată, aşadar, cât de mare este valoarea vieţii pământeşti a fiecărui om, tocmai pentru că viaţa omului pe pământ este anticamera învierii de obşte şi a vieţii cereşti veşnice, a pregătirii omului pentru a intra în Împărăţia iubirii şi slavei Preasfintei Treimi.

În acest sens, lumina Învierii lui Hristos susţine lupta sau strădania creştinului pentru vieţuire sfântă şi pentru fapte bune în timpul vieţii pământeşti. Pacea, bucuria şi darul iertării păcatelor (cf. Ioan 20, 22-23) sunt darurile sfinte pe care Hristos Cel înviat le-a oferit Sfinţilor Săi ucenici şi le oferă neîncetat Bisericii Sale, prin Sfintele Taine, culminând cu Sfânta Euharistie ca arvună a vieţii veşnice din Împărăţia Prea­sfintei Treimi.

Totodată, lumina Învierii dă sens sau înţeles sfânt întregului univers, întregii existenţe create. De aceea, la slujba ortodoxă din noaptea de Paşti, slujbă care este o icoană profetică a învierii universale, se cântă: „Acum toate
s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ!”
. Adică, acum toate s-au umplut de sens şi de speranţă, toate sunt îndreptate către un cer nou şi un pământ nou (cf. Apocalipsa 21, 1), către Ierusalimul ceresc, în care moarte şi noapte nu vor mai fi, pentru că Însuşi Dumnezeu va lumina cetatea (cf. Apocalipsa 21, 4 şi 25).

 

„Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”

 

Fără învierea universală şi fără speranţa transfigurării universului actual într-un cer nou şi pământ nou, istoria omenirii se consumă într-o luptă dramatică pentru existenţă şi o nesfârşită alergare după fericiri limitate şi trecătoare, iar întreg universul actual pare o necropolă imensă în expansiune fascinantă şi dez­integrare lentă.  Fără proclamarea Evangheliei Învierii lui Hristos şi fără mărturisirea din Crezul ortodox: Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie, Biserica însăşi riscă să fie redusă la o morală socială şi să devină o instituţie seculară ca oricare alta din lumea aceasta (cf. 1 Corinteni 15, 14).

Aşadar, credinţa în Înviere ne ajută să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăţilor vieţii, ci să cerem mai stăruitor ajutorul lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care, tainic, dar real, cunoaşte viaţa noastră cu toate încercările ei şi ne spune: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

 

Dreptmăritori creştini,

 

Credinţa în biruinţa lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii ne cheamă astăzi să ajutăm mai mult pe toţi oamenii care au nevoie de ajutor spiritual şi material.

De aceea, Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2020 ca An al pastoraţiei părinţilor şi copiilor, precum şi An al filantropilor români, pentru a promova atât demnitatea familiei şi valorile autentice ale pedagogiei creştine, cât şi cultura dărniciei sau a generozităţii în viaţa poporului român.

De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română a desfăşurat o bogată lucrare de asistenţă socială sau filantropică, ctitorind multe instituţii sociale, medicale şi educaţionale, cămine pentru copii, cămine pentru bătrâni, cantine şi adăposturi pentru săraci ş.a.

Şi în prezent, Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod responsabil şi substanţial la alinarea suferinţelor oamenilor, atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească şi pastorală, cât şi prin lucrarea de asistenţă socială şi filantropică.

Astăzi, în contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID-19), când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii şi ale morţii fizice, toţi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar şi pentru toţi medicii şi personalul sanitar, pentru toţi voluntarii care ajută pe cei bolnavi şi pe cei izolaţi, precum şi pentru toţi cei care lucrează cu devotament pentru sănătatea şi binele poporului român.

Să ne rugăm pentru toate familiile şi copiii, tinerii şi bătrânii neajutoraţi, pentru toţi cei nevoiţi să rămână acasă, în izolare, respectând măsurile de siguranţă sanitară.

Apreciem şi binecuvântăm pe toţi clericii: ierarhii, preoţii şi diaconii, pe toţi monahii şi monahiile şi pe toţi credincioşii mireni care se roagă mult şi ajută spiritual şi material pe cei aflaţi în nevoi.

Cuvânt părintesc de binecuvântare şi de întărire duhovnicească adresăm tuturor românilor din afara graniţelor României, în special românilor din Italia şi Spania, precum şi din alte părţi ale lumii.

De asemenea, adresăm cuvinte de consolare şi compasiune familiilor celor decedaţi ca urmare a pandemiei actuale. Iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât moartea! Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de credinţă, de speranţă şi de iubire, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care îndeamnă pe creştinii care plâng pe cei morţi să nu se întristeze peste măsură, ca oamenii fără de nădejde, ci să se mângâie, având credinţa că Hristos Domnul, Cel ce a biruit moartea, va învia pe cei adormiţi (cf. 1 Corinteni 15, 22), iar cei care au crezut în El vor fi pururea împreună cu Domnul în Împărăţia Sa (cf. 1 Tesaloniceni 4, 13-18).

Dorim ca sfintele sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă! Cu dragoste părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul împreună rugător şi de tot ­binele doritor,

 

† Daniel 

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Обсудить