Политика
InapoiPozitia PSRM referitor la legea nediscriminarii

Nouă deputaţilor- reprezentanţilor poporului
ni se propune să ignorăm părerea majorităţii absolute a cetăţenilor
Moldovei.
Susţinînd proiectul de lege nomonalizat Alianţa de guvernare, scrie o pagină
neagră şi ruşinoasă a itoriei noastre şi încă o dată demonstreează că de fapt
nu doreşte să guverneze Moldova de sine stătător, responsabil şi cu demnitate.
Alianţa
de guvernare rămîne numai un instrument, o marionetă în mîinile străinilor din
Occident care de facto ne conduc ţara şi ne impun nu numai standardele lor dar
şi păcatele lor morale.
Grupul parlamentar al socialiştilor va vota împotriva adoptării legii care
discriminează bunul simţ al majorităţii. Oricum s-ar numi această lege, „a
antidiscriminării” sau „a egalităţii de şanse”, esenţa ei nu se schimbă.
Aceasta
e o lege care are un scop fix – liberalizarea practicilor homosexuale în
Republica Moldova. Aceste practici sunt împotriva bunului simţ al majorităţii
populaţiei ţării noastre, sunt în dezacord cu morala creştină şi sunt împotriva
instituţiei familiei.
Noi, socialiştii ne-am asumat responsabilitatea şi cu demnitate am contribuit
la scoaterea ţării din criza plitică punînd umărul, stimaţi colegi,
la alegerea Preşedintelui ţării după cum au şi dorit-o majoritatea
moldovenilor.
Şi de data asta alegem să fim tot cu poporul, care nu doreşte, în cazul
dat legalizarea minorităţilor sexuale.
Logica existenţei umane ne dovedeşte că pentru fiecare faptă vine şi
răsplată şi pedeapsă, atît la individual cît şi la comun.
Noi, socialiştii nu vom participa la actul de spurcare a pămîntului nostru,
a
credinţei şi demnităţii naţionale.
Noi, vom vota contra Proiectului de lege care legalizează
minorităţile sexuale.