Două referendumuri, acelaşi rezultat

Istoricul Vasilii Clucevsckii avertiza pe la sfîrşitul veacului al XIX – lea: „Politica trebuie să fie nici mai mult, nici mai puţin decît istorie aplicată. Astăzi ea este nu mai mult decît negarea istoriei şi nici mai puţin decît deformarea ei”. Cuvinte profetice, caracterizînd întocmai realitatea noastră.

După ce s-au mai potolit văicărelile celor învinşi zdrobitor, a mai scăzut din ameţeala celor ce se închipuie biruitori, putem încercă să scrutăm evenimentele mai pe aşezate.

Pentru un cetăţean deprinsă privi lucrurile de azi în îngemănare cu cele petrecute ani în armă, obişnuit cu lecturi diferite, nu numai „alor noştri”, la 5 septembrie 2010 nu s-a întîmplat nuimic deosebit. Rezultatele tărăşeniei numite „referendum” erau de prevăzut: istoria contemporană a Moldovei oricum le mai înregistrase o date, nu cu mult în urmă. Din păcate la noi ognorarea făţişă, falsificarea grosolană a istoriei, desconsiderarea arogantă a învăţămintelor ei a devenit o preocupare constantă a politicienilor „de nouă marcă”.

Din cîte ştim, la 5.09.2010 a avut loc al doilea plebiscit. Primul s-a votat la 6 martie 1994. Denumirea de „sondaj de opinie a populaţiei” nu trebuie să amăgească. A fost un debiscit în toată regula. De notat că la 6.03.1994, ca şila 5.09.2010, puterea politică o deţinea Parlamentul frontist - unionist în majoritate. Moldova atunci, ca şi astăzi, era guvernată de indivizi vremelnici nu numai cu viziuni străine (revanşarde, românomari), dar şi cu apucături străine (legionar – profasciste, gen incendierea Ministerului de Interne la 10.11.1990, „поход на гагаузов” în 1991); încerearea lovituri de stat ticluită de Vlad- pahanul împreună cu „noua dreaptă” la 5-6 aprilie 2009, actele banditeşti: incendierea Parlamentului şi a Preşedinţiei de către gorile românodescreirate, dirijate de Vlad cu megafomul ş.a.)

Atunci, ca şi astăzi, toate pîrghiile ideologice: şcoala, instituţiile superioare de învăţămînt, academice, uniunile de creaţie, toate mijloacele de influenţă – gazete, reviste, radio, tv erau în mînile frontiştilor – românobetegi locali, hăţuiţi de românomarii de acolo.

Atunci, în 1990, FPM – Frontul Popular din Moldova, azi PPCD, a adoptat rezoluzia
„Basarabia – pămînt românesc ocupat”. În sînul acestei grupări unioniste antimoldoveneşti s-a format Vlad Filat, bişniţar de ouă, hîrtie, ţigări, devenit bişniţar politic şi de ţigări, care încearcă să anihileze Statul Moldovenesc, atacă instituţiile lui sub aceeaşi lozincă, însuşită din juneţe: „Basarabia - pămînt românesc”.

Atunci, ca şi astăzi, structurile de guvernare, aparatul central administrativ erau îmbîcsite cu frontişti, naţionalişti – unionişti, hăţuiţi de consilieri români în civil, gen M. Dinu la Ministerul de Externe al Moldovei (atunci), D. Dungaciu, roată de topor românesc a preşedintelui ocazional M. Ghimpu (astăzi).

Aşadar, atunci, la 6 martie 1994, ca şi la 5 septembrie 2010, puterea politico – ideologică, ostilă Statutului Moldovenesc şi fondatorilor acestui stat, se părea, avea toate, dar toate! posibilităţile de a obţine rezultatul dorit în sondajele opiniei publice la nivel de republică. Dar încercările lor legionar – profasciste au fost măturate hotărît şi cu dispreţ de către moldoveni.

De ce? Sînt mai multe pricini. Prima şi definitivă: îngăduirea neconstituţională a bubelor puruioase liberal – democratice, puroirea lor pe corpul Statului Moldovenesc. Care stat din lume îngăduie activitatea pe teritoriul său a vreunei organizaţii subversive ce luptă pentru lichidarea statului?! Vîrfurile acestor bube puturoase, oblojite de vecini, nu au nimic nici liberal, nici democratic.

Gorile din rezervaţie românească

Parveniţii românoscrîntiţi, hăţuiţi de după gard, dispreţuiesc statul pe care, cică, îl conduc, urăsc poporul lui, încalcă toate prevederile codului de oameni civilizaţi, de conduită a unor persoane de stat, lideri politici. Ei se comportă cu propriul stat, cu populaţia ţării ca nişte gorile evadate dintr-o rezervaţie românească. Fac la nesfîrşit declaraţii, care nici un grăjdar nu şi le-ar permite, boţind imaginea societăţii, aducînd prejudicii enorme economiei, nivelului de trai al cetăţenilor. Trîntesc minciuni cu toptanul oriunde şi oricui, inclusiv privind rezultatele referendumului.

Gaşca politicianistă numită „Alianţă” încalcă în mod topornic o prevedere fundamentală, dar elementară, a vieţii social- politice: nu poţi minciuni la nesfîrşit poporul.

Debilizmul politic, chiar şi cel românesc, nu poate continua la nesfîrşit. Ignorînd aceste precepte, cuadriumviratul Ghimpu, Filat, Lupu, Urechean îşi închipuie că România e buricul pămîntului, un nou Eldorado la cheremul tandemului Băse- Boc.

Greşala cea mare, autonimicitoare a guvernării româneşti de la noi este că ea confundă Moldova cu Teleormanul. Moldovenilor nu le place cînd cineva încearcă să măscărească baştina lor. Moldovenii au pedepsit drastic opintelele politice ale românilor de la guvernarea Moldovei.

Semnal pentru alegerile viitoare

Trebuie de sublimat pentru acei careignoră lecţiile istoriei: la 6.03.1994 întrebarea pusă poporului ţinea de existenţa Statului Moldovenesc, de dezvoltarea lui în viitor. La referendumul din 6.03.1994, iniţiat de forţele stataliste, de partidele şi organizaţiile obşteşti pro Moldova, cu participarea tuturor comunităţilor naţional – culturale, a participat 63% din întreaga populaţie. Majoritatea absolută, 98% din cei care s-au prezentat la urne, s-au pronunţat clar şi hotărît ca „Republica Moldova să se dezvolte ca stat independent, unitar şi indivizibil în frontierele de la data proclamării suveranităţii ei (23.06.1990), care să promoveze o politică de neutralitate, să întreţină relaţii reciproc avantajoase cu toate ţările lumii, să garanteze tuturor cetăţenilor săi drepturi egale conform dreptului internaţional”.

Astfel, naţiunea fondatoare a Statului moldovenesc, moldovenii, împreună cu bulgarii, găgăuzii, evreii, ruşii, ucrainenii ş.a. conlocuitori, încă în 1994 au confirmat că Republica Moldova este Patria lor comună, liberă şi independentă.

Dacă aşa - zisa Alianţă ar fi însuşit şi respectat lecţiile istoriei, nu declanşa această tărăşenie politică, nu s-ar fi făcut de rîs, n-ar fi aruncat un pumn de bani în vînt...

Întrebarea propusă la referendumul din 5.09.2010, deşi altfel formulată, vizează, în fond, soarta Statului Moldovenesc şi a moldovenilor. Dacă populaţia, prin participarea sa, ar fi aprobat acest truc politic, românii nimeriţi la putere în scurt timp ar fi vîndut Moldova României, ca în 1918. Iar în „România Mare”, după cum ne-a promis public D. Crihan, „moldovenii nici de porcari nu vor fi buni”.

Respingînd aceste strădanii de un naţionalism greţos, moldovenii încă o dată - a cîta oară în istoria lor! – au demonstrat clarviziune, înţelepciune de oameni de stat, tărie de caracter, dîrzenie „ dragoste fără de sfîrşit” (Gr. Vieru) pentru Moldova, baştina strămoşilor şi părinţilor.

Moldovenii au refuzat categoric să participe la găinăria politică din 5.09.2010, dînd un semnal clar care e calea de viitor a Moldovei şi pe cine vor susţine ei la aleger

Între Dungaciu şi Todua

În zadar Ghimpu et Co. încearcă să dea vina pentru ieşitoarca în care au nimerit la pe presă, la pe comunişti... Dacă ar fi fost deştepţi, zvenoul în frunte cu Ghimpu, care i-a fraierit pe ceilalţi (trebuie să te ajungă capul să dai cele mai înalte funcţii în stat unui nepricopsit cu faima de popă tuns!), ar fi recunoscut că ei înşişi, prin gogomăniile, idiotismul, minciunile lor, sînt de vină. E deajuns ca Ghimpu să deschidă gura sau să- l vezi pe Lupu cum îl îmbală pe Ghimpu sau cum îi ţine rălăvant pantalonii lui Ghimpu şi nu mai e nevoie de discreditare a „antiromânismului!”.

La împingerea lor în groapa de gunoi a istoriei a contribuit nu numai Legionarismul lor politic curat românesc, necompetenţa ţipatoare la cer, bădărănismul politico- diplomatic, dar şi asigurarea, adică, teoretică a campaniei „pro referendum”. Promotorii acestui tărăboi politic sînt plafonaţi de vagabondul ideologic Dungaciu, care prin polologii deşarte îi duce de curmei româneşte.

Ce-i drept, în planul asigurării teoretice ( nu şi practice) oponenţii lor în problema referendumului au fost sprijiniţi la acelaşi nivel intelectual. „Alianţiştii” se iluzionau că sînt luminaţi politic de Dungaciu, care nu numai trăncăneşte româneşte, dar şi prosteşte tot aşa.
Oponenţii referendumului mai cred că stesua lor Teoretică ar fi Todua care prin operele sale partinico - fundamentale, articole şi ieşiri tv, vede Moldova numai partinic- ruseşte. Fără moldoveni. Ca şi antropologii.

Sărmana Moldova! Ce zile ai ajuns! Cui nu i-i lene se antrenează în spaţiul tău intelectual- politic. Nu e de mirare că, mărginite de „giganţii gîndirii” Dungaciu şi Todua, forţele pro şi contra referendumului n-au putut influenţa eficient mersul campaniei. „Alianţiştii” s-au făcut de rîs. Pentru a se consola, n-au decît să asculte descîntecele lui Dungaciu, care-s tot atît de optimiste, ca şi rezultatele referendumului.

Dar nici oponenţii referendumului nu-şi pot asuma biruinţa. Partidul dlui V. Voronin şi-a confirmat spiritul militant, disciplina organizatorică. Dar forţele oponente nu erau egale. De partea Alianţei era toată românimea ţipătoare, toate ambasadele, consulatele şi secţiile de votare de oriunde, întreaga mass media românobeteagă de aici şi românomare de acolo, toate structurile administrative. Alături şi împreună cu Alianţa era tandemul Băse-Boc şi chiar însuşi Dungaciu!

Moldovenii n-au fost cu Alianţa! Aceasta a fost destul pentru a da politica antimoldovenească la lada cu gunoi. Împotriva voinţei moldovenilor, la ei acasă, nici Băse, nici Vîntu, nici chiar Dungaciu cu toată românimea şi romimea lor laolaltă nu fac o pleaşă!

«Молодцы молдаване!»

La 5 septembrie, la ora 9, fostul meu coleg de la Comitetul Central, V.B. m-a oprit la poartă şi, bucuros nevoie mare, îmi zise: “Ну что… Au urmat cuvinte incomod de reprodus, în sensul că “банда” Ghimpu, Filat, Lupu, Urechean au făcut-o în izmene: au cîştigat referendumul cu 33% - Şi cam de ce te bucuri, l-am întrebat amărît.- Cum de ce?- se miră dînsul. Moldovenii i-au (....) pe românaşi! Noi („Нацмены”,- preciză dînsul) n-am participat la acest joc politic. „Молодцы молдаване!”. Ne-am despărţit: el bucuros că moldovenii au fost bravo, eu - amărît că săpătorii Statului Moldovenesc au cîştigat. Pe la amiază aflu că Alianţa totuşi a pierdut ruşinos afacerea ruşinoasă. M-am gîndit că, poate, nu numai moldovenii mei, dar şi ruşii, ucrainenii, găgăuzii şi bulgarii ş.a. au fost “молодцы”.Abia peste cîteva zile s-a limpezit situaţia: anume moldovenii au dat lovitura năucitoare impostorilor politici Ghimpu, Filat, Lupu, Urechean, spulberîndu- le toate iluziile, făcîndu-i de rîs, ca politicieni, pe totdeauna.

În această campanie, dar mai ales după încheierea ei, V. Voronin a demonstrat că este un politician experimentat, vizionar, cu simţul răspunderii şi al recunostinţei. Dînsul nu s-a lăsat ademenit de sirenele din anturajul său căzut în euforie. V. Voronin a declarat public, cu
demnitate şi recunoştinţa că „anume poporul moldovenesc. A găsit forţe pentru apărarea masivă şi organizată a independenţei ţării, Constituţiei, supremaţiei dreptului şi democraţiei”. Această declaraţie oficială este semnificativă prin faptul că a fost făcută după opt ani de pedalare permanenţă a sintagmei „popor multinaţional”, alcătuit din nu se ştie cine, fără moldoveni...Să fie oare un semn bun?

Moldovenii şi Partidul comuniştilor

Structura socială şi etnică ale electoratelor partidelor este, în linii mari, cunoscută. Fără îndoială, printre membrii şi aderenţii PCRM sînt şi moldoveni. Nu ştim în ce măsură componenţa etnică a acestei organizaţii reflectă situaţia etnică din republică. Dar se ştie că acest partid, de altfel şi altele, obţin puţine voturi în raioanele cu o populaţie preponderent moldovenească: Teleneşti, Glodeni, Orhei ş.a. Asupra acestei situaţii s-a atras atenţia în 1991, 2000... În 2003 am publicat articolul Moldovenii şi partidul comuniştilor, la care a reacţionat cointeresat majoritatea forţelor politice. Numai PCRM, conducerea şi anturajul său s-au făcut că nu-i vizează şi că nu le pasă . Aroganţa bolşevică şi înfumurarea antropologică continuă să ignoreze sfidător realităţile tot mai evidente.

PCRM a revenit viguros în viaţa politică, obţinînd, în 1998, 40 de mandate în Parlament, iar în 2001- 71 de mandate! A fost susţinut de majoritatea alegătorilor!
Era de aşteptat: PCRM s-a poziţionat ca singura formaţiune politică care luptă deschis împotriva românizării totale sub diferite forme a societăţii multinaţionale moldoveneşti. Programele electorale ale PCRM (1998, 2000) conţineau prevederi principiale: ocrotirea independenţei şi obţinerea întregirii Republicii, introducerea în învăţămînt a istoriei Moldovei, limbii moldoveneşti, întărirea statutului limbii ruse, protejarea culturii şi a demnităţii naţionale a moldovenilor ş.a. Cel puţin la nivel retoric. În scurt timp aceste prevederi au fost date uitării, ba chiar au fost aruncate. Forţele obşteşti stataliste, pro Moldova, au fost respinse cu înfumurare, eforturile lor au fost discreditate, liderii lor au fost izolaţi şi ostracizaţi.
Astăzi PCRM a ajuns unde a ajuns...

Nădejdea şi riscurile unei victorii anunţate

După discreditarea totală a grupărilor româneşti, autoproclamate liberale şi democratice, la 5.09.2010, a devenit şi mai limpede că PCRM va fi biruitorul viitoarelor alegeri. Pe lîngă alte calităţi menţionate, acest partid, în lipsa altora, astăzi de unul singur îşi asumă anularea referendumului. Cu toate că l-au prohodit moldovenii. Contribuţia PCRM, evident, nu poate fi tăgăduită.

PCRM dispune de dovezi categorice, de materiale audio video nimicitoare pentru grupările româneşti, care au prihvatizat puterea politică în Moldova, în primul rînd atacurile banditeşti asupra instituţiilor de stat ale Moldovei. Dar, mai ales, prima repetiţie de ocupare de către bandele româneşti a Chişinăului în prezenţa şi cu permisiunea lui Ghimpu, Filat, Lupu, Urechean la 31 august 2010. O mai mare batjocorire a statalităţii, un mai mare act de trădare din partea
căpeteniilor ei, Moldova n-a văzut din 15 ianuarie 1918! Toată Moldova, toată Europa a văzut mutrele rînjite, încruntate de ură antimoldovenească, a neolegionerilor români, toată lumea cu mintea sănătoasă s-a convins de esenţa profascistă revanşardă a ocupanţilor romîni.

PCRM continuă să aibă în rezervă vrerea unită, consolidată a majorităţii covîrşitoare a moldovenilor, care mai trag nădejde că va veni, totuşi, un partid care să-i mobilizeze în limba moldovenească, să respecte şi să promoveze real, concret şi consecvent valorile naţional- culturale moldoveneşti, demnitatea naţiunii moldoveneşti în numele Moldovei. Dacă PCRM, sau alt partid, va face acest lucru - cauză tare demult aşteptată, va izbăvi Moldova de orice buboaie puturoase şi periculoase româneşti.

Dacă, însă, nu se va schimba radical atitudinea dispreţuitoare a anturajului liderului PCRM faţă de Legea organică cu privire la Concepţia politicii naţionale a Republicii Moldova, această faptă iresponsabilă, ca un bumerang, va ştirbi mai mult decît simţitor poziţia PCRM în viitoarele alegeri. Este mai mult decît simptomatic în acest sens faptul că cuadriumviratul românesc de la conducerea Moldovei încearcă să abroge această lege organică – act vital pentru societatea multinaţională moldovenească, pentru Statul Moldovenesc, în general, pe care, însă, anturajul liderului PCRM l-a dat la coş însă în 2004. Această faptă nedemnă, antimoldovenească, nu face cinste acestui partid, pune la îndoială mesajul comuniştilor la capitolul „politica naţională”, sinceritatea Declaraţiei lui V. Voronin din 7 septembrie 2010.

Nefiind obligaţi a se ţine cu stricteţe de buchea programelor electorale, pe care de atîtea decenii nu le acceptă, pentru că nu consună cu vrerea şi aspiraţiile lor, moldovenii la referendumuri votează, sau nu, numai aşa cum le dictează voinţa şi convingerile proprii. Indiferent de lozincile şi veleităţile partidelor. Aşa nu procedat şi la 5.09.2010.

Concştient de această situaţie, V. Voronin a fost îndreptăţit să declare: Referendumul din 5.09.2010 a „demonstrat cu prisosinţă că anume poporul moldovenesc este adevăratul stăpîn al acestei ţări”. Rămîne ca voinţa şi aspiraţiile lui să fie cuprinse cît mai deplin în programul electoral şi, ceea ce este obligatoriu – să fie traduse în viaţă.

Valoarea buturugii mici

PCRM a avut şi mai are, deocamdată, în rezerva strategică alte forţe, care luptă, poate, mai mult şi mai consecvent pentru valorile moldoveneşti, pentru Statul Moldovenesc, dar care, din pricini foarte bine cunoscute conducerii acestui partid, au fost interzise. Desigur, PCRM, ameţit de veşnica măreţie, de ceea ce W. Fulbright numea „ aroganţa puterii”, poate ignora, ca şi mai înainte, alte formaţiuni moldoveneşti.

Noi credem în victoria anunţată a PCRM. Dacă nu va cădea iarăşi în păcatul înfumurării, în ameţeala euforiei. Căci, păzea! Alianţa n-a pierit. Ea are nu puţini şi nu săraci sprijinitori acolo, dincolo. Unele segmente ale ei intr-o măsură s-au alta, vor intra în Parlament.
Ele ar putea forma acea buturugă, care, cum ne previne înţelepciunea moldovenească, poate împiedică orice car, cît de mare şi - ar închipui că este.

Şi s- ar putea s-o luăm de la început, spre ruşinea PCRM, cu înfumurarea sa, spre necazul moldovenilor, cu înjosirea lor.